Anxietatea, temperamentul coleric sau starile de nervozitate necesita un tratament pe masura, iar solutii exista, printre acestea aflandu-se activitati usor de intreprins, precum plimbarile, sportul, ascultarea muzicii potrivite sau chiar eliberarea starii irascibile prin box, acestea fiind utile mai ales atunci cand umorul si distantarea fata de motivul cauzator nu dau roade.
Stim cu totii starile acelea de furie, nervozitate si temperament cand ne “sare tandara” si producem furtuna in calea noastra, insa exista modalitati de a ameliora acest comportament sau de a-l combate?
Starile de anxietate reprezinta una din cele mai comune afectiuni intalnite la oameni, existand nenumarate cauze, uneori acestea fiind sanatoase (nedreptati, nemultumiri, alegeri politice sau ecologice, etc.), caci duc la actiuni benefice. Multe miscari revolutionare pornesc din acest punct al frustrarii si nervozitatii.
Insa crizele de nervi pot fi periculoase, avand efecte negative asupra ta si a celor din jur, in functie de modul in care reactionezi si iti eliberezi frustrarile. Printre semnele fizice pregnante se afla intetirea batailor inimii, tensionarea muschilor si alertarea sistemului pulmonar. Cand simti ca o astfel de panica se instaleaza, ce poti face pentru a te linisti?
Gaseste cauza
Poate cel mai simplu mod de a te calma este sa afli, mai intai, ce cauzeaza aceasta reactie. In general, furia este raspunsul in fata unei nemultumiri si, potrivit multor studii, nu ar trebui reprimata sau suprimata, ci inteleasa si analizata. Totodata, energia specifica poate fi canalizata spre actiuni sau activitati constructive.
De indata ce ai realizat care este motivul, poti efectua pasii necesari in vederea calmarii. Pentru ca, in mod comun, te poti confrunta cu un comportament imploziv, unde “tii in tine”, sau cel exploziv, unde iti faci cunoscute frustrarile si actionezi impulsiv.
Este indicat sa nu reactionezi imediat, ci sa tragi aer in piept si sa numeri pana la 10, incercand sa te linistesti inainte de a face sau spune ceva ce vei regreta mai tarziu. In momentul conflictului, e de preferat sa argumentezi fara a jigni, astfel rezolvand disputele verbale intr-un mod profesional.
Umorul
In cazul in care realizezi ca persoana cu care vorbesti ar putea fi un catalizator pentru nervi intinsi la maximum, incearca sa “dezamorsezi bomba” cu o gluma. Iar daca interlocutorul tau este la fel de glumet, o situatie care ar fi putut degenera intr-una tensionata se poate transforma intr-un moment amuzant.
Plimbarile calmeaza nervii
Daca petreci cel putin o jumatate de ora la o plimbare te poti relaxa, respirand aer curat. Chiar si cand te afli la birou, daca o situatie te face sa iti iesi din minti, retrage-te pentru cateva minute si plimba-te afara. Astfel, te indepartezi de spatiul negativ si te poti linisti.
Hidratarea e importanta
Fie ca este vorba despre apa, un ceai sau o cafea, o bautura non-alcoolica te poate linisti. Stresul, in combinatie cu alcoolul, poate produce efectul advers, enervandu-te si mai tare asa ca, pentru a evita prelungirea crizei de nervi, incearca sa folosesti apa drept catalist.
Exercitii de respiratie
Respiratia este modul in care oferim organelor vitale oxigenul necesar supravietuirii, eliminand toxinele din corp, fiind o optiune favorita cand vine vorba despre metode de calmare. Un exercitiu de linistire realizat la timpul potrivit poate evita exacerbarea unor conflicte.
Poti incepe printr-o inspiratie ce dureaza 4 secunde (numeri pana la patru), mentinand-o pentru patru secunde, dupa care expiri incet pe gura, pentru patru secunde, si te odihnesti, fara a face vreo miscare sau a respira, timp de alte patru secunde. Faci doua respiratii normale si apoi reiei procedeul “celor patru secunde”.
Muzica – un catalist al starilor de nervozitate
Pentru majoritatea persoanelor se gaseste cel putin un gen muzical sau o melodie care calmeaza si relaxeaza in orice conditii. Terapia muzicala este cunoscuta pentru efectele sale pozitive asupra corpului si mintii, devenind o prelungire a “eu-lui”, atunci cand nu ne putem exprima gandurile.
Deoarece poate evoca amintiri si creeaza senzatii, ritmul melodic poate calma starile agitate sau crizele nervoase, chiar si cand cauza acestor stari nu este cunoscuta. De cele mai multe ori, muzica clasica si jazz-ul sunt cautate, insa poti gasi un stil care sa fie pe placul tau si care sa te ajute pe tine, in mod individual.
Meditatia
Aceasta activitate te poate ajuta si in “tratare”, si in prevenirea starilor anxioase si nervoase. Cand simti ca pierzi controlul, incearca sa te indepartezi mental de situatie si sa gasesti un loc in care sa te pui confortabil si sa respiri prin miscari lungi si adanci, care ajuta la scaderea ritmului cardiac.
Prin vizualizarea unei lumini alb-galbui in timp ce inspiri, iti vei relaxa mintea, iar la expiratie iti poti imagina cum energiile intunecate iti parasesc corpul. Poti face un obicei zilnic din meditatie, aceasta activitate ajutandu-te sa fii mai calm, in general.
Numara invers
Fie ca numeri de la 10, de la 50 sau invers, te va ajuta sa nu te simti coplesit de momentul tensionat, ajutandu-te sa te confrunti cu respectiva problema dintr-o perspectiva mai calma. Se spune ca numaratoarea contribuie la redobandirea simturilor si a calmitatii in mai putin de un minut. Iar daca nu te ajuta pe deplin, incearca o numaratoare de la 100 la 1.
Fitness
Nu putem uita de exercitiul fizic, care te elibereaza de stres deoarece te vei concentra asupra exercitiilor efectuate si nu asupra starii in care te afli. Astfel, permiti creierului sa calculeze si sa ajunga la o solutie in cazul grijilor, in timp ce iti reversi energia asupra aparatelor.
Box
Cu ajutorul unui sac de box poti obtine rezultate foarte bune in ce priveste eliminarea stresului si a starilor de nervozitate. Nu doar ca iti ofera un mediu de a scapa de energie, dar iti si da o “tinta” asupra careia sa iti refulezi frustrarile.
Boxul e un mediu simbolic de exprimare a stresului si nervilor, la nivel fizic lovirea sacului producand un raspuns fiziologic menit a elibera tensiunea.
O sesiune de 30 de minute pe zi, cateva zile pe saptamana, te ajuta sa iti tii emotiile in frau, sa te eliberezi de starile negative si sa fii mai relaxat, in acelasi timp obtinand mai multa putere fizica.