Cum sa imbunatatesti confortul si starea de sanatate a copilului cu ajutorul umidificatorului
Inca de la prima raceala a copilului tau, medicul iti va spune probabil sa mentii in locuinta o umiditate adecvata pentru a-i usura micutului simptomele respiratorii si pentru a-i grabi vindecarea.
Ce nu stii inca este ca o umiditate potrivita este eficienta si in prevenirea infectiilor si in mentinerea sanatatii familiei. Ai ocazia sa descoperi, in acest articol, care sunt beneficiile utilizarii unui umidificator bun si cum trebuie sa procedezi ca sa obtii cele mai bune rezultate.
Contents
Un argument imbatabil despre importanta umidificatorului
Intotdeauna, cifrele sunt probabil cea mai clara, mai utila si mai convingatoare masura a lucrurilor, de aceea am decis sa iti oferim cateva date despre cat de important este ca in spatiul de locuit sa existe un nivel adecvat de umiditate.
De pilda, un studiu efectuat in 2013 a demonstrat ca o crestere a umiditatii la un nivel de 43% sau mai mare, reduce substantial capacitatea virusurilor de a provoca infectii gripale. Intr-un spatiu cu umiditate redusa, 70 – 77% dintre microorganisme pot transmite boala, dar cand umiditatea a fost crescuta peste 43%, doar 14% dintre virusuri si-au pastrat capacitatea infectanta. Iar acesta nu este singurul studiu de acest gen, el venind practic sa confirme rezultatele unui experiment anterior, efectuat in 2009.
Ai cu adevarat nevoie de un umidificator?
La noi in tara, raspunsul este de cele mai multe ori afirmativ. Exista putine spatii de locuit in care din diverse motive, problema este reprezentata de un nivel prea mare de umiditate, si de obicei este vorba despre probleme temporare, generate de pilda de lucrari de renovare, sau de constructii proaspete.
Recomandarile medicilor in ceea ce priveste umiditatea optima din locuinta sunt clare: intre 40 si 50% in mod normal, intre 50 si 60% in cazul unei infectii respiratorii. Este o valoare pe care cu greu o poti atinge in timpul iernii, cand incalzirea centrala usuca foarte tare aerul, sau in toiul verii, cand seceta e in toi. Si ca sa fim sinceri, nici primavara, nici toamna nu ai nici o garantie ca lucrurile vor sta altfel .
Care sunt beneficiile utilizarii umidificatorului?
Ce intrebare e asta, vei spune. Evident, cu ajutorul unui umidificator te poti asigura ca aerul are…umiditatea potrivita. Ei bine, probabil ca ar fi bine sa descoperi si in ce fel te ajuta asta sa fii mai sanatos:
Riscul de infectii scade. Dupa cum am vazut deja, intr-o atmosfera umeda, virusurile nu mai au aceeasi capacitate de a calatori si de a supravietui. O atmosfera potrivita in locuinta poate face diferenta intre a dobandi o gripa si a o ocoli anul acesta.
O piele mai moale, mai frumoasa, mai hidratata si mai catifelata. Atunci cand aerul este prea uscat, si pielea si buzele tale au de suferit. Vei remarca un aspect efectiv intinerit, dupa cateva zile in care umiditatea este in intervalul potrivit.
Sinusuri sanatoase. Desi nu stiu sa exprime asta, si copiii au de suferit in cazul expunerii prelungite la un mediu prea uscat. Mucoasa nazala se fragilizeaza, deschizand porti de intrare pentru germeni patogeni, iar sinusurile devin si ele iritate. Cu nivelul adecvat de umiditate, aceste lucruri pot fi simplu evitate.
Vindecare mai rapida. Vreun membru al familiei a reusit, totusi, sa se procopseasca cu o viroza de sezon? Va scapa de ea mai repede si cu mai putine dureri de cap, iar disconfortul cauzat de nasul infundat sau de gatul iritat va fi substantial redus.
Raguseala de dimineata dispare. Ti se intampla ca uneori cand te trezesti, vocea ta sa aminteasca de cea a unui urs trezit prea devreme din hibernare? Ei bine, imagineaza-ti cum se simte gatul mai delicat al copilului tau.
Factura la caldura va fi redusa. Un nivel adecvat de umiditate in aer schimba punctul de confort termic; corpul tau percepe aerul ca fiind mai cald.
Somn mai linistit. Sforaitul si agitatia vor disparea, avand in vedere ca toata familia se va simti mai confortabil.
Precautii utile pentru o “colaborare” fructuoasa
Probabil ca iti doresti ca “relatia” ta cu umidificatorul sa fie una indelungata si profitabila. Ei bine, exista cateva sfaturi pe care ti le putem da, ca sa beneficiezi la maximum de pe urma investitiei:
Foloseste apa distilata sau demineralizata. Desi nu este o recomandare pe care sa o gasesti neaparat in manualul de instructiuni al aparatului, este un sfat util care te scuteste de multe batai de cap. Apa distilata nu va forma la fel de multe depunderi, astfel ca aparatul va fi mai usor de curatat; in plus, dezvoltarea bacteriilor va fi descurajata.
Curata-l temeinic o data pe saptamana. E bine sa iti faci un obicei din asta; manevra nu va dura mult, va fi rapid si simplu de realizat. Daca nu reusesti sa iti faci un program, ba mai si uiti rezervorul plin cu apa in perioade de neutilizare a aparatului, curatarea ulterioara va dura o vesnicie, fiind mult mai migaloasa, si intre timp risti sa imprastii in aer bacterii si spori de mucegai.
Schimba filtrele cu regularitate. Noteaza-ti data la care ai facut ultima inlocuire si nu ignora acest aspect; nu iti doresti sa imprastii in atmosfera elemente cu potential patogen.
Daca dispozitivul pe care l-ai cumparat nu ofera aceasta functie, investeste intr-un higrometru. Umiditatea excesiva este la fel de nociva ca aerul prea uscat.
Tu cum stai cu umiditatea din locuinta? Ti-ai cumparat deja un umidificator bun pentru lunile lungi de iarna? Ai remarcat pe propria piele beneficiile utilizarii unui astfel de dispozitiv?