Bullying – cum ajung copiii sa agreseze alti copii?

 

Fenomenul de bullying este din ce in ce mai frecvent raspandit si in scolile din Romania. Intrebarea este: cum se transforma un copil curios, prietenos si cu instincte sociale innascute, intr-un astfel de agresor?

 

Frecvent originile comportamentului agresiv pot fi urmarite pana devreme in copilarie, iar consecintele suportate de victime pot persista o viata intreaga. Cum se intampla insa ca un copil sa se transforme intr-un agresor si sa ajunga sa isi chinuie sistematic colegii?

 

Scurta poveste a Alinei

Alina abia se mutase in capitala, impreuna cu parintii, dintr-un orasel din Moldova. Avea 10 ani si era in ultima clasa din ciclul primar, asadar a intrat intr-un colectiv deja format, in care ea nu cunostea pe nimeni.

Intr-o prima faza copiii au ras de accentul ei. Apoi au inceput sa glumeasca pe seama infatisarii sale. “Ma simteam singura, instrainata; eram intr-un loc nou, nu cunosteam pe nimeni si nimeni nu parea sa ma placa. Si nici macar nu stiam de ce”, povesteste ea. 

Din pacate, atitudinea agresiva a colegilor s-a pastrat si in gimnaziu, ceea ce a avut un impact foarte puternic asupra vietii sale. Sperand ca va face fata mai usor s-a apucat de fumat si a inceput sa consume alcool. “Abia dupa ce m-am apropiat de varsta de 40 de ani m-am impacat cu trecutul si am acceptat ceea ce mi s-a intamplat”, ne spune ea. “Nimeni nu ma placea, asa ca nu gaseam nici un motiv sa ma plac nici eu”. 

 

Experienta Alinei ascunde un adevar dureros

Copiii, in ciuda inocentei lor si a lipsei de experienta, pot fi agresori si abuzatori feroci. Actiunile lor sunt lipsite de filtrele pe care le dobandim mai tarziu in viata, asadar sunt nemiloase, violente si absolut socante uneori. Iar victimele bullyingului invata o singura lectie: cea a neiubirii. Atunci cand esti singur, cand nimeni nu te sustine, cand tot ceea ce faci pare sa starneasca rautate si sa te umple de ridicol, cum sa te apreciezi, tu insuti? Cum sa vezi ceva frumos in tine, cand nimeni altcineva nu pare sa gaseasca decat motive de ras?

 

 

Comportamentul agresiv de tip bullying imbraca mai multe forme in prezent

Pentru o lunga perioada de timp atat opinia publica cat si literatura de specialitate considera ca exista un singur tip de agresivitate intre copii: cea declansata de un copil cu o inclinatie speciala catre violenta, ale carui probleme legate de respectul de sine sunt cauzate de mediul violent in care a crescut sau de neglijenta parintilor. 

Intre timp, lucrurile au devenit ceva mai nuantate. Astazi, bullyingul este definit ca orice forma de agresiune intre persoane sau grupuri aflate pe pozitii de putere diferite. Probabil ca definita este seaca, avand in vedere impactul pe care il are acest tip de agresivitate asupra victimelor, dar ea subliniaza un element cheie: diferenta de putere. 

Desigur, realitatea imbraca si mai multe forme, caci fiecare situatie este particulara. Poate ca agresorul este un elev popular, in timp ce victima nu se bucura de acelasi succes, si atunci victimei ii este mai greu sa se apere – este un exemplu frecvent in scolile de azi. 

 

Mediul de acasa nu este singura cauza determinanta

Cu siguranta violenta domestica  sau agresivitatea dintre frati nu e de ajutor atunci cand discutam despre cresterea frumoasa a unui copil, dar ele nu sunt nici cauza unica a aparitiei fenomenului de bullying. Un copil crescut intr-un mediu violent, incadrat intr-o scoala care trateaza cu seriozitate problema bullyingului si care are programe speciale pentru aceasta poate fi un elev model.

 

Agresorii dominanti social

Cercetatorii au identificat un model diferit de bullying, macar la fel de periculos, care se contureaza din ce in ce mai bine in ultimii ani. Este vorba despre copii cu abilitati sociale excelente, carismatici, care se bucura de succes atat printre colegi cat si in randul profesorilor si care reusesc sa isi modifice esential comportamentul intre un echilibru aparent si o agresivitate extrema.

Este un model diferit de cel al agresorului insingurat, temut de toata lumea, si este cu atat mai dureros si cu impact mai puternic, cu cat adultilor le vine greu sa creada ca elevul model, pe care il simpatizeaza atat, este capabil de asemenea reactii. 

Acest gen de agresori au nevoie sa fie lideri in grupul lor. Insa acest lucru nu este satisfacator decat in masura in care ei ii imping, activ, pe altii catre baza ierarhiei. 

 

 

Bullyingul deriva din nevoia de confirmare a agresorului, nu din vreo “vina” a victimei

Cel mai adesea exista convingerea ca victima a “provocat” in vreun fel reactia pe care o au colegii fata de ea. De fapt, se pare ca aceasta ipoteza este gresita.

O echipa de cercetare a inmanat unor elevi cateva chestionare in care trebuiau sa isi incadreze colegii in 3 categorii: agresori, victime si neutri. Cercetatorii au observat ca acei elevi care fusesera catalogati de ceilalti colegi ca fiind agresori au tendinta sa se concentreze asupra unui incident de bullying ipotetic insistand pe trairile agresorilor. Ei spun ca agresorul trebuie sa se fi simtit grozav pentru ca a reusit sa castige atentia celorlalti copii sau ca probabil nu isi regreta faptele pentru ca nici macar nu se gandeste la ceea ce a facut.

 

Bullyingul la scoala si bullyingul online

Multa vreme s-a considerat ca bullyingul este o actiune repetata. Atunci cand trecem in sfera agresivitatii online, nu mai e nevoie ca actiunea sa fie repetata; pana la urma, atunci cand o informatie ajunge la sute de oameni, mai e nevoie ca incidentul sa se petreaca mai mult de o singura data?

Avand in vedere ca in prezent copiii au acces aproape nelimitat la telefoane si la internet, bullyingul scolar si cel online se suprapun adesea. De multe ori, agresiunea inceputa in clasa este continuata si agravata in mediul virtual. Este o metoda care ii serveste agresorului, care isi asigura astfel un public mai larg si obtine un sentiment de faima si celebritate. 

 

 

Deci: ce faci cand copilul tau este agresorul?

Exista o multime de sfaturi si programe care li se adreseaza parintilor copiilor – victima, dar putina informatie pentru parintii agresorilor.

Primul pas este sa discuti cu copilul si sa incerci sa afli care este motivatia din spatele actiunilor sale. Cateva intrebari la care cauti raspuns sunt: Ce ai de castigat din asta? De ce faci asta? S-ar putea ca raspunsurile sale sa fie cel putin surprinzatoare si sa iti ofere solutiile evidente.

 

Actiunile tale pot fi una dintre cauze

Probabil ca te vei simti oribil sa auzi ca actiunile tale pot fi, uneori, parte a cauzei pentru care copilul tau a devenit un agresor. Stilul de relationare cu cei din jur pe care il au parintii sau alti adulti prezenti constant si frecvent in viata copilului poate modela comportamentul celui mic in acest sens. 

Prin urmare, poate ca de fapt nu este vorba despre hainele de firma, despre ochelarii cu lentile groase sau despre stilouri bune si stilouri care se intampla sa iti umple degetele de cerneala, ci despre ceva mult mai profund. 

Profesorii pot avea si ei o vina

Nu de putine ori atitudinea profesorilor este una de superioritate fata de un elev mai slab academic. Uneori, o gafa facuta de un elev ramane in mintea unui profesor ranchiunos care nu se va feri sa isi exprime sarcastic dezaprobarea, iar si iar. Alteori, o gluma neinspirata facuta de un profesor pe seama unui elev ramane in mintea colegilor si constituie punctul de pornire pentru agresivitate. Pana la urma, daca e in regula ca un adult de referinta sa faca asta, de ce nu ar fi ok si pentru un copil?

 

 

Lipsa de implicare a profesorilor este o alta problema importanta. Uneori, acestia sunt martorii unor scene de rautate gratuita, insa mentin distanta si se prefac ca nu au auzit nimic.  Atunci cand adultul isi ofera acordul tacit, lucrurile escaladeaza adeseori. 

Uneori, o interventie hotarata din partea adultilor nu va pune punct imediat agresiunii. Dar cel putin ii va veni in ajutor victimei care se va simti vazuta, pretuita si aparata. Pentru un adult echilibrat psihic poate parea putin lucru, insa pentru un tanar in plina dezvoltare este cat se poate de important si poate face diferenta intre o adolescenta marcata de depresie si una normala.