Exista muzica buna si muzica proasta pentru copii?
Pe piata exista o oferta destul de variata de muzica pentru bebe si copii, iar daca la asta adaugam si continutul disponibil pe diferite site-uri (trilulilu.ro si YouTube.ro fiind probabil campioane), putem spune cu mana pe inima ca parintii au la dispozitie o cantitate aproape nelimitata de produse. Totusi, este nevoie de discernamant ca sa faci alegerile potrivite.
Contents
Care este muzica potrivita pentru copii?
Multi parinti se concentreaza exclusiv asupra muzicii etichetate astfel. Celebrele Cutiute Muzicale propun melodii clasice in interpretari consacrate; ele ne amintesc de propria copilarie si sunt simpatice pentru copiii foarte mici, pentru care nu ridica provocari nici la capitolul versuri, nici din punct de vedere al liniei melodice.
Totusi, muzica pentru copii nu se limiteaza la aceste cantece pentru bebelusi. Din contra, sustinem ca micutii ar trebui sa fie expusi, de la varste fragede, la o varietate cat mai mare de tipuri de muzica. Muzica populara romaneasca are si piese pe placul celor mici; jazz-ul si blues-ul nu tin cont de varsta, rock’n’roll-ul si pop-rock-ul iti vor aminti si tie de copilarie, iar muzica de dans pentru copii e foarte iubita. Iar muzica clasica, cu beneficiile ei, este inegalabila, indiferent de varsta micului viitor meloman.
Ce incercam sa spunem este ca o diversitate cat mai mare in ceea ce priveste genurile muzicale la care este expus copilul, ajuta la formarea unei educatii de baza in ceea ce priveste aceasta arta, si are efecte benefice de necontestat.
Exista muzica nepotrivita pentru copii?
In primul rand vrem sa atragem atentia asupra manelelor si a muzicii populare manelizate; chiar daca linia melodica este, sa spune, discutabila, versurile sunt absolut nepotrivite, prin urmare iti recomandam sa il tii deoparte pe cel mic de asa ceva.
Specialistii au niste indoieli legate si de potentialele avantaje ale expunerii copilului la stiluri muzicale extreme din categoria death metal si din alte “zone invecinate”; pentru varste mici, aceste genuri muzicale sunt prea zgomotoase, iar copilul nu are capacitatea de a intelege sau de a integra mesajul transmis.
Indiferent de genul muzical caruia ii apartin, melodiile cu versuri romanesti care promoveaza violenta, sexul, consumul de alcool sau droguri ar trebui tinute la o distanta sigura de orice copil.
Exista cantece pentru copii pe care e mai bine sa le ocolesti?
Primul lucru pe care dorim sa il spunem despre cantecele simple pentru copii mici, este ca ele au o linie melodica foarte simpla, repetitiva, pentru ca sunt concepute pentru un interval de varsta la care cantecul trebuie privit ca un ansamblu: o linie melodica de acest gen este de mare ajutor in a-l stimula pe copil sa invete versurile – si ele la limita simplitatii.
Din punct de vedere artistic, aceste cantecele sunt aproape lipsite de valoare, prin urmare nu iti vom spune sa le ocolesti, insa sa eviti din rasputeri ca ele sa fie singura experienta muzicala a copilului tau. Chiar daca e prea mic sa inteleaga povestea Spargatorului de nuci, avantajele expunerii la linia melodica raman aceleasi.
Revenind la acele cantece pentru copii de care ar fi mai bine sa te tii la distanta, trebuie sa spunem ca nu agream promovarea violentei, nici fata de copii “obraznici”, nici fata de animale, asadar credem ca orice copil se poate lipsi de versuri in care motanul aventuros si pofticios primeste “o bataita”, si ca umorul de tipul “mosneagul insfaca nuiaua si cheama pe baba sa-i scuture mantaua” nu aduce nici un fel de beneficii.
Nu sunt singurele exemple, din pacate, de aceea te invitam sa filtrezi cat mai atent continutul la care il expui pe copil, caci prezentarea unui canal YouTube ca fiind “pentru copii” nu reprezinta nici un fel de garantie. Si pentru ca am amintit despre asta, pe YouTube, muzica pentru copii poate fi foarte proasta sau foarte buna, dar nu te limita neaparat la cantecele romanesti.
Cantece in limbi straine, pentru copii
Atat in engleza, cat si in franceza – cele mai cunoscute si utilizate limbi straine in Romania la acest moment – exista cantece pentru copii extrem de simpatice, multe dintre ele cu mesaj dragut.
Poate ca te gandesti ca cel mic abia incepe sa se descurce in limba sa materna, insa vrem sa accentuam asupra faptului ca aceasta este varsta cea mai potrivita, cu cea mai mare deschidere, in care copilul poate deprinde o a doua limba la fel de usor si de natural ca si cum ar fi limba sa materna, prin urmare te sfatuim sa nu ocolesti acest tip de continut.
Fara sa fim acuzati ca suntem partinitori, marturisim ca la capitolul rime si cantecele pentru prescolari, limba engleza mai ales, este foarte generoasa, iar materialul pus la dispozitie ne place pentru ca promoveaza (si) alte valori.
Copilul tau ce fel de muzica asculta? Ai dat peste cantece etichetate ca fiind pentru copii, dar pe care le-ai considerat nepotrivite? Ce anume te-a dezamagit sau ingrijorat in privinta lor?