Autodiversificarea – Informatii practice pentru parinti
Poate ca ai auzit deja, in cercul tau de mamici, sau pe internet, de autodiversificare; poate ca ti-ai facut deja o idee despre ce inseamna ea si ai citit argumentele celor care o prezinta ca fiind cea mai cea metoda de introducere a solidelor in alimentatia bebelusului. Inainte de a lua, insa, o decizie despre modul in care va decurge, in familia ta, diversificarea, iata cateva informatii pe care credem ca e bine sa le stapanesti.
Acum avem si grup pe Facebook:
Ce este autodiversificarea?
Notiunea de autodiversificare este o traducere adaptata a conceptului de “baby-led weaning”, care mot a mot inseamna “intarcare dirijata de catre bebelus”. De altfel, inclusiv in textele scrise in limba romana, prescurtarea BLW este adeseori folosita pentru aceasta notiune.
Autodiversificarea se refera la ideea de a-i permite bebelusului sa manance, la alegere, ceea ce mananca toata familia, in loc sa ii dai traditionalele legume si fructe pasate, sau fulgi de ovaz si alte cereale. Copilul este asezat impreuna cu voi la masa si este lasat sa apuce bucati din mancarea voastra, pe care sa le manance dupa bunul plac.
Evident, este preferabil ca retetele pe care le pregatesti in aceasta perioada sa nu includa prajeli, rantasuri si asa mai departe.
Care sunt beneficiile autodiversificarii?
Cercetatorii au scos in evidenta o gama destul de larga de beneficii ale acestei metode.
- De pilda, bebelusii diversificati astfel au o dieta mai echilibrata inca de la inceput, avand in vedere ca solidele pe care le primesc nu se limiteaza doar la piureuri de fructe si legume.
- Bebelusii cresc, astfel, mai putin mofturosi la mancare si avand o relatie mai sanatoasa cu alimentele, incidenta tulburarilor alimentare in acest grup de copii fiind mult diminuata.
Dar acestea nu sunt singurele beneficii:
- Bebelusul isi imbunatateste coordonarea ochi-mana.
- Bebelusul isi antreneaza abilitatea de a lua propriile decizii.
- Intreaga familie economiseste bani pe mancare si e incurajata sa aiba o alimentatie mai sanatoasa.
- Micutul are ocazia de a se familiariza, din proprie initiativa, cu o gama variata de gusturi, texturi si arome.
Care e momentul in care se incepe autodiversificarea?
Inainte de orice alte precizari suplimentare, iti reamintim ca Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda ca diversificarea sa inceapa la varsta de 6 luni, iar bebelusii sa fie exclusiv alaptati pana atunci. Pentru ca suntem de acord ca nu se petrece nimic magic intre varsta de 5 luni si 30 de zile si varsta de 6 luni, probabil ca exista si alte semne, mai precise, care indica faptul ca micutul ar putea fi pregatit pentru introducerea solidelor.
- Bebelusul e interesat de alimente. Atunci cand se intinde sa ia mancarea de pe farfuria ta, nu face decat sa demonstreze ca a inteles care e treaba cu mancarea si cum se procedeaza cu ea.
- Bebelusul si-a dezvoltat abilitatea de a apuca in pensa. Desi pentru tine nu pare mare lucru, clipa in care micutul reuseste sa apuce doar cu degetul mare si cu aratatorul, un obiect de dimensiuni mici (ca un fulg din cerealele tale pentru micul dejun, sa spunem), este una foarte importanta.
- Bebelusul poate sta in sezut fara sprijin. Este periculos sa incepi orice fel de diversificare, dar mai ales autodiversificarea, daca bebelusul nu este capabil, inca, sa stea in fundulet.
- Bebelusul si-a diminuat reflexul de a impinge cu limbuta orice fragment solid ii ajunge in gura. Menit sa il protejeze, in primele luni, impotriva inecului, acest reflex se diminueaza in jurul varstei de 6 luni, permitandu-i sa manance si altceva decat lapte.
Cum se incepe autodiversificarea?
Unul dintre cele mai frumoase lucruri legate de aceasta metoda este ca nu ar trebui sa fie stresanta, pentru nimeni. Nu ai nevoie nici de ingrediente speciale, nici de aparate deosebite, ci doar de buna dispozitie si de o mica planificare a meselor, in asa fel incat ele sa fie suficient de variate – dar probabil ca faci, deja, acest lucru pentru restul familiei.
- Daca la cina ai paste, bebelusul se va bucura sa isi infiga mana in bolul cu spaghete.
- Daca mancati pui, asigura-te ca ii opresti si lui o portie pe care o tai in bucatele mici.
- Daca garnitura de legume include morcovi, broccoli, cartofi, lasa-l sa le apuce el singur cu manuta, sa le exploreze si sa le guste.
- Bebelusii care nu sunt lasati sa descopere ei insusi mancarea ajung sa devina mofturosi si pretentiosi.
Autodiversificarea si aportul de sare
Principala ingrijorare a specialistilor, atunci cand vine vorba despre autodiversificare, este legata de aportul de sare. Se stie ca, pana la varsta de un an, sarea si zaharul ar trebui sa lipseasca de pe lista ingredientelor in mancarea bebelusilor.
Medicii sustin ca problema este legata de alimentele procesate sau pregatite (conserve, mancare de tip take out, mancare de tip fast food), care contin in general o cantitate mare de sodiu si pentru un adult, si mai putin de mancarea preparata in casa – cu conditia, desigur, sa nu fiti una dintre acele familii care foloseste sare in exces.
Avand in vedere ca sodiul din sare poate suprasolicita rinichii bebelusului, probabil ca e o idee buna ca, daca optezi pentru autodiversificare, sa limitezi cat mai mult sarea din alimentatie si sa o inlocuiesti cu ierburi aromatice; este doar o problema de obisnuinta. Iar voi, adultii, daca simtiti neaparat nevoia, puteti sa va adaugati sare in propria farfurie.
Ce are voie si ce nu are voie sa manance un bebelus autodiversificat?
La aceasta intrebare este foarte greu de raspuns, pentru ca intreaga idee din spatele autodiversificarii este ca micutul sa manance cat mai variat. Trebuie, totusi, sa eviti mancarurile cu foarte multa sare, pe cele cu zahar, prajelile si alimentele foarte grase, mancarea de tip fast-food, alimentele cu inalt potential alergenic si pe cele care prezinta risc de asfixiere.
De pilda, nu e cazul sa incepi prin a-i oferi bebelusului arahide, fistic, porcorn, cirese, visine sau boabe intregi de strugure, si asa mai departe.
Care sunt cateva dintre cele mai potrivite prime alimente pentru un bebelus autodiversificat?
Desi autodiversificarea nu se desfasoara dupa tabele stricte si date precise la care se pot introduce diferite grupe alimentare, totusi exista cateva alimente care reprezinta alegeri mai potrivite pentru primele incercari, fie datorita consistentei, a modului de apucare sau a gustului placut.
Pentru primele dati in care iti asezi bebelusul la masa voastra de familie, poti avea pe lista banane, avocado, legume coapte cum sunt morcovii, cartofii sau cartofii dulci, broccoli sau conopida, pastai, mazare, prune, mango, piersici, pere, paste, paine prajita taiata in fasii, carne de pui rupta in fasii, crema de branza si asa mai departe.
Reflexul de gag
Bebelusii au un reflex de gag foarte bine dezvoltat, probabil ca un mijloc de protectie tocmai pentru aceasta perioada de inceput, de familiarizare cu alte consistente decat cea a laptelui. Atunci cand o bucata de mancare le atinge cerul gurii in partea posterioara, reflexul de gag se manifesta si il determina sa impinga alimentul inapoi in partea din fara a gurii.
Pentru parinte, care stie ca bebelusul sau tocmai morfolea o bucata de banana, momentul poate fi inspaimantator, dar exista o diferenta substantiala intre reflexul de gag – asemanator momentului in care noua, adultilor, ni se declanseaza reflexul de voma – si inecarea propriu-zisa cu mancare.
Acest lucru se va intampla frecvent, cel putin la inceput. Desigur, pentru ca tu sa fii mai stapana pe situatie, e bine sa urmezi un curs de prim ajutor, astfel incat sa stii sa intervii corect in cazul (destul de putin probabil) in care bebelusul chiar ar ajunge sa se inece cu ceva.
Tipul de alimente conteaza
Dupa cum poate stii, acum ceva vreme se recomanda ca diversificarea sa inceapa cu suc de fructe si zeama de la supa de legume; din fericire, s-a renuntat repede la asemenea idei, cand s-a demonstrat ca aceste alimente sunt “goale”, nu aduc nici un aport benefic semnificativ, in schimb umplu burta bebelusului in detrimentul laptelui, care chiar are avantaje nutritive remarcabile.
In acelasi fel, chiar daca bebelusul participa la mesele familiei si mananca ce mananca toata lumea, probabil ca este unul dintre cele mai bune momente ca “toata lumea” sa consume cat mai multe produse bogate in fier, de exemplu. Alimentele super procesate si ultra rafinate ar trebui sa lipseasca de pe lista ta de cumparaturi, caci aportul lor nutritiv este cel putin discutabil.
Autodiversificarea e… murdara
Sa nu ne imaginam ca diversificarea clasica, piureurile oferite cu lingurita, ar fi tare blande cu hainele bebelusului, dar autodiversificarea atenteaza, de multe ori, si la podeaua si la peretii din bucatarie. Pentru ca bebelusul, in intreg procesul de descoperire a alimentelor, nu doar ca le va apuca si le va gusta, ci le va si testa rezistenta la presiune strivindu-le in mana, va testa daca si cum cad de pe masa, daca se lipesc acolo unde sunt aruncate si cat de departe zboara.
Manutele curioase vor atinge tot ceea ce e in raza lor de actiune, de la haine la par. In sfarsit, experienta parintilor care au apelat la autodiversificare a demonstrat ca la sfarsitul mesei, e mai mult de spalat si de curatat.
Pe de alta parte, daca e sa punem in balanta asta, si un copil mofturos, de care te rogi cu un milion de noi trucuri in fiecare zi, pentru inca doua lingurite de mancare, probabil ca majoritatea parintilor vor prefera sa spele mai des bucataria…
Bucatelele foarte mici de mancare nu vor functiona
Teama ca bebelusul sa nu se inece cu alimentele te poate face sa ii oferi mancarea taiata in bucatele destul de mici incat sa fii sigura ca nu ii pot obstrua caile respiratorii. Problema este ca nici el nu va putea sa ajunga sa bage in gura bucatelele respective, pe care fie nu poate sa le apuce, fie le striveste si le risipeste pana sa ajunga sa le duca la gurita.
Asculta-ti bebelusul si adapteaza-te din mers
Desi recomandata de catre specialisti pentru beneficiile sale, aceasta autointarcare nu este intotdeauna cea mai simpla sau cea mai potrivita metoda pentru toti bebelusii. Exista copii care prefera sa fie hraniti cu lingurita, dupa cum exista copii care au etape si etape, in care vor sa manance singuri, sau in care asteapta sa fie ajutati.
Cea mai corecta abordare este sa te adaptezi din mers la preferintele copilului si sa te lasi ghidata de semnalele pe care le da acesta. Doar facand astfel vei profita din plin de etapele firesti din dezvoltarea sa.
Continua sa alaptezi la cerere
Primul an de viata este o perioada de adaptare a bebelusului la lumea noua in care traieste; intervalul dintre 6 si 12 luni este o perioada de tatonare, de cunoastere si de stabilire a unei relatii cu alimentele, de familiarizare cu noi texturi si gusturi. In toata aceasta perioada, alaptarea trebuie continuata la cerere.
Indiferent de modul in care optezi sa faci diversificarea, trebuie sa iti alegi momentele potrivite din zi in care sa pui bebelusul in scaunul de masa. Un copil foarte flamand va cere sanul sau biberonul si nu va avea nici un chef sa exploreze. Un copil care tocmai a mancat pe saturate, va fi somnoros sau cu chef de joaca si nu va simti nici un impuls sa guste alimentele pe care i le servesti tu.
De cate ori pe zi trebuie sa ii oferi bebelusului mancare solida?
Unii pediatri le recomanda parintilor ca la inceput, bebelusul sa fie asezat cu voi la masa o data pe zi, la masa principala pe care o luati in familie. Altii considera ca oricum, cantitatea de mancare pe care ajunge sa o manance copilul este intr-o prima faza atat de mica, incat il poti aseza la fiecare masa impreuna cu voi.
Totusi, cel putin in primele luni dupa inceperea diversificarii, este inutil sa ii oferi copilului mancare solida de mai mult de 3 ori pe zi, cum mancati voi adultii la mesele principale.
Tu pentru ce tip de diversificare ai optat si care ar fi sfaturile tale pentru o mamica la inceput de drum?
Acum avem si grup pe Facebook: