Asteptari realiste pentru perioada post-partum
Se considera ca in primele 6 saptamani de dupa nastere, corpul oricarei femei are timp sa se refaca, revenind, in linii mari, la starea fiziologica de dinainte de sarcina, chiar daca numeroase schimbari care s-au petrecut in aceste 9 luni se mentin si se vor mentine pentru o lunga perioada de timp. Aceste 6 saptamani sunt cu atat mai importante, cu cat acesta este intervalul de timp dincolo de care se considera ca nasterea s-a desfasurat fara complicatii, iar femeia este complet recuperata.
Desi pentru medici, aceasta perioada este una foarte clar delimitata si descrisa in manuale si carti de specialitate, pentru proaspata mama ea este, de fapt, plina de emotii, marcata de diverse tipuri de disconfort uneori, femeile marturisind ca la controlul efectuat la 40 de zile de la nastere s-au simtit oricum, numai nu “in starea de dinainte de sarcina”, chiar daca medicul lor le-a incurajat ca totul este in regula.
In continuare, poti descoperi cateva dintre lucrurile care se petrec in corpul tau in acest interval de timp, si cum natura are grija in mod inspirat de creatia sa. Este cu adevarat spectaculos cum corpul are capacitatea de a de reface si de a se regenera, fiecare celula din structura sa stiind exact ce are de facut pentru aceasta si regland un mecanism hormonal sensibil, pentru a servi cat mai bine acestui scop.
Uterul
Uterul unei femei insarcinate aflate la termen cantareste aproximativ 1000g, fara sa punem la socoteala placenta, bebelusul, sacul sau lichidul amniotic. In aceste 6 saptamani la care ne referim, greutatea sa revine la cele 50-100 g de dinainte de sarcina. Imediat dupa nastere, medicul poate palpa fundul uterin undeva in zona buricului mamei; in aproximativ doua saptamani, el se va fi micsorat suficient cat sa revina in pelvis, urmand ca in continuare sa isi reduca dimensiunile si mai mult, fara a reveni totusi la marimea de dinainte de sarcina.
Mucoasa uterina revine la aspectul normal pana in ziua 16 dupa nastere; singurele modificari mai sunt vizibile in zona in care a fost inserata placenta. Datorita contractiilor uterine, vasele de sange din aceasta zona sunt comprimate, iar hemoragia este controlata rapid. Este motivul pentru care lohiile isi schimba semnificativ cantitatea si aspectul dupa primele zile de la nastere.
La 1-2 saptamani dupa nastere, se elimina si cicatricea formata in zona in care a fost implantata placenta; multe dintre femei mai experimenteaza acum o sangerare ceva mai puternica, cu sange de culoare rosu aprins; daca este vorba despre o cantitate mare, trebuie sa te prezinti imediat la medic.
Nu confunda aceasta perioada cu prima menstruatie dupa nastere; foarte rar de intampla ca aceasta sa apara la mai putin de 6 saptamani post partum.
In functie de modul in care ai nascut, vei fi sfatuita ce fel de absorbante dupa nastere ti se potrivesc. Este insa esential sa eviti tampoanele dupa nastere: nu se recomanda sa introduci asa ceva in vagin inainte de trecerea celor 6 saptamani.
Cervixul
Cervixul isi schimba rapid aspectul dupa nastere; in mai putin de o saptamana, el se inchide, orificiul cervical ramanand cu un diametru mai mic decat diametrul unui deget. Totusi, el nu va reveni niciodata la aspectul pe care il avea inainte de nastere.
Vaginul
Si dimensiunile vaginului dupa nastere regreseaza, chiar daca de cele mai multe ori nu revin niciodata la cele dinainte. Edemul si vascularizatia puternica dispar in aproximativ 3 saptamani, iar la femeile care nu alapteaza, mucoasa incepe sa revina la aspectul de dinainte de sarcina.
Epiteliul vaginal atrofic seamana acum cu cel al femeilor aflate la menopauza; el poate reveni la normal in 6-10 saptamani, desi la mamele care alapteaza aceasta perioada se poate prelungi din cauza nivelului scazut de estrogeni. Daca iti faci griji in legatura cu gradul de satisfactie pe care il va avea partenerul, sa stii ca nu e cazul; cele mai multe cupluri marturisesc ca viata lor sexuala s-a imbunatatit dupa nastere.
Perineul
Zona perineala a fost supusa unei solicitari deosebite in momentul nasterii vaginale, fie ca a fost sau nu supus unei rupturi sau incizii. Daca edemul din zona dispare in cel mult 2 saptamani, tonusul muscular poate sa isi revina la normal sau nu, in functie de cat de tare a fost afectat, de implicarea eventuala a unor nervi, si asa mai departe, de obicei, cele mai spectaculoase imbunatatiri se observa in primele 6 sapatamni; ulterior, se recomanda antrenarea musculaturii cu aceleasi exercitii Kegel dupa nasterea naturala care ti-au fost recomandate si in sarcina.
Peretele abdominal
Indiferent de cat de mult sau cat de repede ai slabi, peretele abdominal ramane moale si flasc pentru o perioada destul de lunga de timp. El isi poate reveni la starea anterioara, dar e necesar sa te antrenezi constant pentru asta, de indata ce medicul ti-o permite.
Burta dupa nastere seamana surprinzator cu burta pe care o aveai prin luna a saptea de sarcina. Desi parerile sunt impartite, o burtiera dupa nastere pare a fi de ajutor, cel putin in primele cateva saptamani.
Ovarele
Functia ovariana poate fi reluata in diverse momente dupa nastere, lucru influentat in mare masura de alaptare. Femeile care alapteaza pot avea amenoree si lipsa ovulatiei timp de luni sau chiar ani dupa nastere, in timp ce la mamele care isi hranesc bebelusii cu lapte praf, prima ovulatie poate avea loc la doar 27 de zile dupa nastere.
Prima menstruatie la femeile care alapteaza poate aparea mai devreme sau mai tarziu, in functie de concentratia de prolactina din sange. La 50-75% dintre ele, primul ciclu se produce inainte de implinirea a 36 de saptamani de la nastere.
Sanii
Sanii se schimba pe toata perioada sarcinii, pregatindu-se pentru perioada de alaptare. Ei sunt capabili sa produca picaturi de colostru inca din saptamana 16 de sarcina. Daca te intrebi cand vine laptele dupa nastere, odata cu expulzia placentei, echilibrul hormonal de pana atunci se modifica, astfel ca se instaleaza ceea ce este cunoscut ca “febra laptelui”. In primele 2-4 zile dupa nastere, bebelusul suge colostru, care se afla deja in sani de mult timp.
Colostrul este foarte nutritiv, avand o compozitie particulara si perfect adaptata nevoilor mari ale unui stomac foarte mic. In prima saptamana, se realizeaza trecerea catre laptele “normal”, sanul functionand pe principiul cerere si oferta. O particularitate speciala a laptelui matern este ca isi schimba compozitia de la o alaptare la alta, saliva bebelusului de pilda fiind capabila sa transmita mesaje legate de nevoile acestuia.
Ingrijirea dupa nastere
Cele mai multe femei raman in spital pentru 48 – 72 de ore dupa nastere, timp in care incep sa se refaca si sa isi ingrijeasca singure bebelusii. In acest tip, personalul medical le ajuta sa deprinda elementele de baza legate de cresterea copilului si de asemenea le monitorizeaza atent pentru diverse complicatii care, in cazuri rare, pot aparea dupa nastere.
In cazul nasterii vaginale, zona epiziotomiei, a perineului si vaginului sunt cele mai afectate si au nevoie de o atentie ceva mai speciala. Atunci cand este posibil, compresele cu gheata pot fi de folos in primele 24 de ore, pentru a reduce edemul. Incepand de a doua zi, exista bai de sezut care pot ameliora disconfortul si pot grabi vindecarea, uneori. Antiinflamatoarele nesteroidiene sau spray-urile pentru anestezie locala te pot ajuta, de asemenea.
O problema care apare des in sarcina sau la nastere sunt hemoroizii; cel mai adesea, ei se retrag doar cu ingrijire locala si prin reglarea alimentatiei si, deci, a consistentei scaunului. Tine cont totusi ca de multe ori alimentatia dupa nastere este destul de restrictiva, ceea ce favorizeaza starea de constipatie dupa nastere. Dincolo de disconfortul evident legat de epiziotomie, aceasta este una dintre cele mai frecvente cauze care determina aparitia de hemoroizi dupa nastere.
Folosirea tampoanelor este descurajata, in favoarea absorbantelor externe, avand in vedere ca prezinta un risc crescut de infectie.
Femeile care nasc prin cezariana beneficiaza de ingrijirea postoperatorie standard pentru orice plaga abdominala. Antiinflamatoarele, calmantele si centurile abdominale pot reduce din disconfort. Mamicile sunt incurajate sa isi reia activitatile zilnice uzuale atunci cand se simt pregatite, fara sa le amane, totusi, exagerat de mult.
Reluarea activitatii sexuale
Recomandarea medicilor mai traditionalisti este sa astepti pana dupa controlul de la 6 saptamani dupa nastere; un curent mai recent sustine ca activitatea sexuala poate fi reluata odata ce lohiile dupa nastere nu mai sunt de culoare rosu aprins, vaginul si epiziotomia s-au vindecat, iar femeia este dispusa sa faca asta. In cazul celor mai multe cupluri, asta se intampla, oricum, dupa aproximativ o luna de la nastere.
Este in regula, pe de alta parte, daca nu te grabesti prea tare sa reiei viata sexuala dupa nastere. Multor femei li se intampla asta.
Medicii insista mult asupra a cat de important este sa folosesti inca de la inceput metode contraceptive adecvate, avand in vedere cat de imprevizibil este momentul primei ovulatii.
Alaptarea
Desi exista o tendinta actuala de a “concedia” ingrijorarile mamicilor legate de acest subiect cu replici seci de tipul “E simplu, e ceva care vine natural”, “Bunicile noastre alaptau pentru ca aveau incredere in propriul corp” sau “Toate animalele stiu sa isi hraneasca puii, e un instinct”, studiile sociologice arata ca, azi, traind in rigorile societatii actuale, alaptarea nu este neaparat un proces simplu. Si asta, pentru ca femeile nu beneficiaza nici de exemplul altor mame pe care sa le fi observat facand asta de-a lungul timpului, nici de indrumarea practica si deschisa a unor persoane cu experienta.
Consilierii in alaptare raman, din pacate, destul de rari si de greu abordabili, daca ne referim la marea parte a populatiei, iar asistentele din maternitate nu au, de cele mai multe ori, pregatirea necesara ca sa faca o educatie adecvata si blanda. Daca la acestea adaugam si faptul ca mama ajunge acasa, singura, cu macar un bebelus si o gospodarie pe care sa le aiba in grija, alaptatul noaptea si trezirile dese sunt de natura sa o descurajeze.
De aceea, insistam mult atat pe informarea mamicilor in legatura cu cum ar trebui sa fie si sa se desfasoare alaptarea, cat si pe crearea, pe cat este posibil, a unui cadru care sa le sustina in acest proces si sa le usureze sarcina. De pilda, campaniile menite sa promoveze alaptarea in public ca un gest firesc sunt de mare ajutor pentru a le incuraja sa fara asta.
Ca sa fii pregatita pentru perioada de inceput a alaptarii – sanii dupa nastere pot fi destul de sensibili – este indicat sa te pregatesti cu o crema pentru sani special conceputa pentru aceasta etapa. Lanolina pura este una dintre cele mai bune variante.
Cum au fost pentru tine primele saptamani dupa nastere? Ce anume te-a pus pe ganduri, ce te-a deranjat, ce a fost nou pentru tine sau ce obstacole ai intampinat?