Ai vazut vreodata un copil tavalindu-se, urland si plangand, in parc, in magazin sau chiar pe strada? Ei bine, ai asistat la ceea ce se cheama tantrum. Este o etapa fireasca a dezvoltarii si nu, nu inseamna nici ca discutam despre un copil needucat, nici ca “nu a fost batut la timp”. Te invitam sa descoperi totul despre tantrumurile copiilor.
Copilul, la varsta de 1 – 3 ani, are dorinte puternice, nevoi stringente si mijloace foarte limitate de comunicare. Pe de alta parte, dorinta sa de independenta este din ce in ce mai mare, capacitatea de a anticipa consecintele gesturilor sale e ca si inexistenta, iar lumea pare sa fie plina de reguli de neinteles. Tu nu te-ai infuria?
De ce fac copiii tantrum?
Cand vine vorba despre un tantrum clasic, el apare in general la copii mici, cu varste cuprinse intre 1 si 3 ani, dar se poate manifesta si la cei de varsta mai mare. In esenta, un tantrum este o criza de furie; ea poate aparea atat la baieti, cat si la fete si poate varia ca si intensitate de la miorlaieli si scancit pana la trantit pe jos, tipat, lovit si oprirea respiratiei.
Unii copii fac tantrumuri frecvente si intense, in timp ce altii fac foarte rar sau cu o intensitate atat de redusa incat nici nu le-ai denumi astfel. Exista copii la care tantrumul aduce mai degraba cu o stare de nervozitate decat cu o criza.
Un astfel de acces de furie poate fi determinat de cauze care pentru noi, adultii, par insignifiante. Un copil poate avea aceste accese de furie pentru ca ultimul biscuite are un colt rupt, pentru ca nu vrea sa plece din parc desi e intuneric afara, sau pentru ca s-a varsat apa din pahar.
Dar nici un copil nu face asemenea crize de tantrum fara un motiv real in spate. In general, ele apar pe fondul oboselii sau al foamei sau al unei alte stari de disconfort fizic sau psihic.
Sistemul nervos al copilului este imatur si poate fi usor coplesit de existenta unui numar mare de stimuli. Pe de alta parte, dificultatile de comunicare firesti pentru al doilea an de viata al copilului, cand abilitatile sale verbale sunt cel putin limitate, genereaza un grad mare de frustrare.
O alta caracteristica a varstei de 1 – 3 ani este dorinta de afirmare a independentei si de control asupra mediului de viata. De cate ori ai auzit: “Eeeeuuu!”, “Fac eu”, “Pot eu”, “Lasa-ma”? De fiecare data cand “pot eu” nu se concretizeaza, frustrarea poate declansa o criza de furie.
Cum poate fi evitat un tantrum?
Tantrumurile nu sunt placute pentru nimeni, de aceea e de preferat sa le previi, decat sa le “tratezi” si sa le gestionezi, odata declansate. Exista cateva idei care ti-ar putea fi de ajutor:
- Ofera-i copilului cat mai multa atentie pozitiva. Observa-ti copilul mai degraba in timp ce face lucruri bune, decat atunci cand greseste, si apreciaza-i eforturile, in loc sa ii critici greselile si esecurile.
- Incearca sa ii oferi copilului un anumit grad de control in legatura cu unele lucruri care il privesc. Intreaba-l daca la micul dejun vrea suc proaspat de fructe sau un ceai; suc de mere sau de portocale? Vrea sa se spele pe dinti inainte sau dupa dusul de seara? Daca intrebarea pe care i-o adresezi este daca vrea sa se spele pe dinti ACUM, e normal si previzibil ca raspunsul sa fie NU.
- Evita tentatiile interzise. Daca stii ca nu iti place sa umble copilul in sertarul cu cutite, muta cutitele in alta parte, mai degraba decat sa fii nevoita sa spui NU in mod continuu.
- Incearca sa distragi atentia de la lucrurile pe care nu le poti accepta, in loc sa refuzi net si repetat. La varste mici, capacitatea de concentrare a copiilor e mica, astfel ca nu ar trebui sa iti fie foarte greu sa gasesti altceva mai atractiv de facut, sau o alta zona in care sa va jucati.
- Ajuta-l pe copil sa dobandeasca abilitati noi. Daca va sti sa se imbrace singur, nu se va mai enerva cand se incalceste cu manecile. Daca stie cum sa se incalte, nu se va mai infuria ca dureaza prea mult sa mearga la joaca in parc. Ai grija sa incepi cu sarcini mai simple si apoi sa avansezi la cele mai complicate, pe masura ce indemanarea creste.
- Alege-ti bine luptele. E atat de important daca iese in parc cu tricoul galben in locul celui albastru? Are rost sa va enervati din cauza asta? E atat de rau ca isi doreste un Kinder azi, in loc de sambata? E chiar imposibil sa mai stati in parc inca un sfert de ora?
- Respecta limitele copilului. Daca stii ca e obosit, nu il lua cu tine la cumparaturi chiar acuma. Daca stii ca ii e foame, poate nu e cel mai bun moment sa mergi la banca sau la posta.
Alerta de tantrum – ce fac acum?
Uneori, eforturile tale de a evita si preveni un tantrum raman fara ecou. Cel mai important lucru pe care ar trebui sa il stii e ca situatia in sine este mult mai simpla atunci cand nu o complici cu nervii si frustrarea personale. Rolul tau ca parinte este sa iti ajuti copilul sa invete sa isi gestioneze emotiile puternice si sa se calmeze; pentru asta, si tu trebui sa fii calm.
Tantrumurile se gestioneaza in functie de cauza care le-a determinat. Iata cateva sfaturi:
- Daca tantrumul e generat de o stare de disconfort fizic – foame, oboseala, durere, stare generala proasta ca in timpul unei viroze – trebuie sa elimini cauza: o gustare, un dulce energizant daca somnul iese din discutie in momentul respectiv, o doza de Paracetamol pentru copii pot fi de ajutor.
- Daca tantrumul e generat de un refuz, pastreaza-ti calmul si nu te lansa in explicatii suplimentare celor oferite initial; initiaza o alta activitate, care l-ar putea atrage (si distrage) pe copil;
- Daca tantrumul e generat de cererea adresata copilului sa faca ceva anume, e mai bine sa asisti la el in tacere, dar sa nu incerci sa intervii. Dupa ce toata lumea redevine calma, poti relua explicatiile si puteti face impreuna ceea ce e de facut.
- Daca tantrumul e generat de o interdictie care are legatura cu siguranta copilului, poate fi nevoie sa intervii ceva mai energic. Siguranta este extrem de importanta, iar daca copilul cunoaste regulile si refuza sa le respecte atunci cand i-au fost reamintite, poti lua in calcul varianta unui time-out sau o alta pedeapsa. NU apelam niciodata la pedepse fizice, explicam INTOTDEAUNA consecintele unei anumite actiuni (alergatul in strada, de pilda), dar cand vien vorba de siguranta copilul trebuie sa stie ca nu e loc de negociere.
- Daca tantrumul a devenit o metoda de manipulare, asuma-ti vina. Unii copii descopera ca NU devine DA daca tipa suficient de mult sau de tare, si aici este vina ta ca nu ti-ai ales cu atentie luptele si nu ai fost ferm si consecvent. Atentie! Genul acesta de manipulare este folosit in general de copiii ceva mai mari, cu varste de peste 3 ani.
- Daca tantrumul se manifesta la un copil de varsta mare, care detine deja un vocabular generos si multiple mijloace de comunicare, e posibil ca el sa nu mai fie un tantrum propriu-zis, cel putin nu conform definitiei date de catre specialistii in dezvoltarea copilului. In acest caz, discutam despre un comportament care trebuie descurajat: ofera-i copilului varianta discutiilor si a negocierii, iar daca nimic nu functioneaza, invita-l sa mearga in camera lui sa se linisteasca. Nu seta o limita de timp pentru acest “stai in camera ta”, ci mai degraba invita-l sa se intoarca in spatiul comun odata ce a reusit sa se calmeze – astfel, il incurajezi sa redobandeasca controlul.
Ce sa NU faci in timpul unui tantrum?
Exista si o lista de lucruri pe care nu ar trebui sa incerci niciodata sa le faci in plin tantrum:
- Nu incerca sa discuti, sa explici, sa apelezi la ratiune si la intelegere; cel mai probabil, copilul nici macar nu reuseste sa te auda, daramite sa mai si inteleaga ce vrei de la el;
- Nu lasa copilul singur si nesupravegheat;
- Nu incerca sa il iei in brate daca refuza apropierea fizica;
- Nu il lasa sa se loveasca sau sa isi faca rau – daca incepe de pilda sa se izbeasca cu capul de podea, restrictioneaza-i cu blandete miscarile;
- Nu tipa la el si nu il pedepsi;
- Nu renunta la regula impusa; creezi un precedent care ii transmite copilului ca o criza de nervi il poate ajuta sa obtina ceea ce isi doreste.
- Nu lasa pe nimeni sa intervina cu amenintari (Daca mai faci asa vine bau-bau si te ia/pleaca mama si te lasa singur etc), rusinari (Vaaaaai, ce rusine sa faci asa, esti baiat mare) sau alte replici “traditionale”.
Ce sa faci dupa un tantrum?
Un tantrum veritabil este foarte obositor, aproape epuizant. Apreciaza faptul ca juniorul a reusit sa redobandeasca controlul asupra emotiilor sale: “Imi place cum ai reusit sa te linistesti”.
Copiii sunt foarte vulnerabili dupa un tantrum; e momentul sa ii iei in brate si sa ii reasiguri de dragostea ta neconditionata.
Ofera un moment relaxat de respiro; multi copii mici adorm dupa un tantrum, deci lasa-l sa stea cuminte in carucior in drum spre casa, nu incerca sa il implici in activitati care necesita energie.