Creioane colorate – Opinii si Recenzii 2025
Iti sunt necesare niste noi creioane colorate sau doresti sa le faci cadou unui artist sau copil cu astfel de inclinatii? Pentru a alege setul potrivit, ia in seama detaliile din acest articol, si treci peste exemple apreciate de publicul roman, pornind de la Marco Raffine 7100-72CB, un pachet format din 72 de culori calitative, cu mina din grafit si un corp din lemn, destinate in special avansatilor, dar de care se pot bucura si copiii, fiind usor de tinut in mana gratie formei hexagonale. Cei care prefera seturile profesionale rezistente la apa, pe baza de ulei, isi pot indrepta atentia spre Faber-Castell Polychromos.
Tabel comparativ
Pentru a putea desena in timpul liber sau chiar a face o mica afacere din asta, orice pasionat al culorilor are nevoie de o astfel de colectie bogata in pigmenti variati, cu varf tare, din plumb, care nu se vor rupte repede gratie invelisului din lemn, si care nu lasa mizerie la ascutire, contribuind la o experienta frumoasa.
Numarul mare de creioane ridica un semn de intrebare in ce priveste intrebuintarea acestora la adevarata lor valoare de catre copii, fiind mai degraba un cadou pentru adulti.
Imbina calitatile necesare unui set numai bun pentru iubitorii artei si celor ce petrec mult timp spre a se destresa si relaxa in compania unei carti de colorat pentru cei mari.
Intr-o frumoasa cutie metalica se afla 12 bucati pigmentate pe baza de ulei, care se vor folosi usor, fara apasare prea puternica pe foaie, setul fiind destinat atat celor mici, cat si celor mari, dar mai ales celor care deja cunosc variate tehnici de desen, imbinand calitatea minei cu alegerea de brand insotita de prestigiu.
Pretul poate fi considerat mare, avand in vedere ca in cutie nu se afla decat 12 culori de baza, care se gasesc si in alte colectii mai “stufoase”.
Se adreseaza unei categorii de posibili cumparatori pentru care costurile de achizitie nu reprezinta o problema si unde numele producatorului si calitatea oferite de acesta sunt prioritare.
In aceasta editie speciala se gasesc nu mai putin de 60 de exemple cromatice diferite, care vor contribui la realizarea de imagini complexe, fie in carti de colorat, fie la desenul cu mana libera, mina fiind protejata de un invelis din lemn in forma hexagonala, pentru ca piesele sa nu se piarda in timp ce se afla imprastiate pe masa.
Cei care cauta un set distractiv pentru scoala sunt indreptati spre colectii ale brandului mai putin numeroase decat aceasta, care poate deveni voluminoasa pentru un copil.
Avand in vedere numarul de bucati si brandul producator, pretul poate fi considerat unul suficient de accesibil pentru majoritatea celor care doresc o colectie bogata cromatic.
Pareri despre cele mai bune creioane colorate
Exploreaza creativitatea cu ajutorul creioanelor colorate potrivite, alese dupa ce te documentezi putin cu privire la calitatile lor si descoperi si cateva exemple ce se vand foarte bine in tara noastra.
Creioane colorate profesionale:
Marco Raffine 7100-72CB
Vrei multe creioane colorate de calitate, care sa te ajute sa te relaxezi dupa ce vii de la serviciu? Acest set format din nu mai putin de 72 de nuante iti pune la dispozitie o larga varietate de optiuni cromatice din care sa alegi pentru a construi un univers intreg pe foaie.
Cu o mina medie, de 3.2 mm, pe baza de plumb, asadar usor moale, insa care nu se imprastie pe coala de hartie, si se foloseste de un exterior din lemn in forma hexagonala, la ascutire acestea nu lasa aschii din lemn periculoase. De aceea, vor fi o optiune foarte buna si pentru copii, la ora de desen sau chiar acasa.
Potrivit distribuitorului, se adreseaza in primul rand categoriei de persoane care cunosc deja cate ceva despre desen, gasindu-se adesea in topuri cu cele mai bune creioane colorate in numar mare si cu oportunitati cromatice deosebite, dar pe care copiii pot sa nu le foloseasca la adevarata valoare.
Creioane colorate de calitate:
Faber-Castell Polychromos
Acest set, care include o cutie metalica aratoasa in care sa iti tii creioanele, dispune de 12 culori de baza, care rezista la apa si care detin o mina moale, pentru a colora mandale si a face noi desene oricand doresti sa petreci timp alaturi de copilul tau.
Cand cauti creioane colorate de calitate vei da des peste brandul Faber-Castell. Desi pretul este considerabil mai mare fata de alte optiuni de pe aceeasi nisa de piata, se poate dovedi restrictiv, mai ales avand in vedere ca, in acest caz, obtii doar 12 bucati in nuante de baza.
Mina standard, de 3.8 mm, este pe baza de ulei, deci suficient de moale incat sa nu necesite curatarea foii dupa folosire, invelisul din lemn rotund ajutand la mentinerea integritatii formei. Culorile se imbina foarte bine, desi pe hartie poti sa nu observi vibranta pigmentului, artistii fiind cei care le vor valorifica cel mai bine.
Creioane colorate Faber Castell:
Faber-Castell FC111260
Pentru a realiza mici opere de arta pentru scoala sau destresare in compania unei mandale complicate te vor ajuta niste creioane colorate Faber Castell precum acestea in editie speciala, care prezinta nu mai putin de 60 de bucati, incluzand nuante de tot felul, de la mate si sidefate si pana la metalice (griuri).
Fiecare obiect are o forma hexagonala, spre a fi mai usor de tinut in mana si de cei mai putin priceputi, mina fiind moale si se poate curata foarte simplu folosind o carpa si apa, daca ajunge pe pereti, mobila sau alte suprafete nedorite.
Culorile vin gata ascutite si se afla intr-un container frumos, de culoare rosie, care desemneaza o editie speciala scoasa pe piata de catre brand, pentru ca micutul sau micuta sa le foloseasca usor, fara batai de cap, nuantele fiind intense. Rezista la rupere si se ascut in mod normal, fara a lasa aschii sau resturi ce devin un pericol pentru copii.
Faber-Castell Goldfaber Cutie Metal
Un cadou deosebit pentru un viitor artist este aceasta cutie metalica frumoasa cu creioane colorate Faber Castell, care are in componenta 24 de bucati in forma rotunda, care pot fi tinute cu usurinta, mai ales de catre adulti, dar care sunt recomandate si copiilor pasionati de aceasta latura creativa.
Potrivit informatiilor disponibile, mina este de tip moale, asadar va intinde pigmentul in mod cat mai uniform pe coala, intensitatea culorii fiind rezistenta la lumina, asa ca lucrarea nu isi va pierde din vibranta in timp.
Un motiv pentru care devine un cadou foarte frumos este ambalajul care arata foarte bine fara alte adaugituri, numarul de nuante disponibile reflectand deschiderea catre piata profesionala de profil, caci se poate ca cei mici sa nu foloseasca pe deplin aceste articole de calitate. Un aspect mai putin indragit de posibili cumparatori este pretul relativ crescut al produsului, mai ales in relatie cu numarul de bucati din set, inferior altor colectii de creioane.
Creioane colorate BIC:
BIC Kids Evolution ECOlutions
Pentru scoala sunt numai bune aceste creioane colorate BIC, care se pot folosi fara probleme de copiii cu varste peste 5 ani, potrivit informatiilor furnizate de distribuitor. Deoarece modelul acesta clasic, in forma hexagonala, este destinat celor mici, aspectul va ajuta la mentinerea pe masa, fara a cadea la fel de usor precum versiunile rotunde.
Mina este pigmentata si nu se rupe usor, putandu-se ascuti foarte bine. Acopera eficient golurile si foile albe, nevand nevoie de multa forta la apasare pentru a impregna hartia cu pigment. Nu lipsesc nuantele clasice, acestora alaturandu-li-se si variante vibrante si neasteptate, numai bune de incercat pe o mandala sau un desen plin de imaginatie pentru scoala.
Si, avand in vedere brandul binecunoscut si apreciat pe nisa sa de piata, pretul acestor 24 de bucati este unul accesibil maselor, asa ca oricine isi doreste un pachet nu va face o investitie costisitoare cand face aceasta alegere.
Creioane colorate 48:
Kooh-I-Noor Mondeluz Aquarell 48 Culori
Pentru artisti sunt de folos aceste creioane colorate (48 de bucati) ascutite, gata de intrebuintat, care provin de la un brand cu traditie in lumea rechizitelor si a papetariei. Avand in vedere pretul piperat, chiar si luand in considerare numarul de piese componente, vom deduce ca de ele vor beneficia mai degraba profesionistii decat copiii.
Creioanele clasice sunt imbracate in lemn natural de cedru, avand mina din 3.8 mm, acuarelabila (adica ce se foloseste precum o acuarela – se poate uda). Astfel, poti dilua pigmentul cu apa, poti umecta foaia deja colorata sau poti ascuti mina pentru a obtine culoarea pe care o intinzi pe coala cu pensula imbibata in lichid.
Pigmentul este rezistent la lumina, asa ca lucrarea nu isi va pierde frumusetea in timp, dupa spusele producatorului, culorile avand forma hexagonala, spre a nu se rostogoli pe masa si a fi tinute ferm in mana. Si, pentru a gasi usor ce cauti, exteriorul este colorat in pigmentul ce se gaseste pe mina.
Creioane colorate Herlitz:
Herlitz Trilino 12 Culori Triunghiulare
Vrei creioane colorate Herlitz pentru copilul tau? Varianta aceasta are nu mai putin de 12 nuante de baza in forma triunghiulara deosebita, spre a putea fi tinute in mana fara probleme, chiar si de cei mai mici, care acum merg la gradinita, invelisul fiind din lemn de tei care se ascute usor.
Mina este groasa, masurand 5 mm, rezistand cu bine la majoritatea socurilor, asadar nerupandu-se cand este depusa presiune pe creion. Asta inseamna ca la colorarea imaginilor mari, care nu necesita precizie, aceste produse vor excela, acelasi lucru nemaiputand fi spus si in cazul lucrarilor minutioase.
Cei care cauta un creion colorat, ieftin si bun, pentru scoala, gasesc un aliat de nadejde in acest mic set clasic, care nici nu ocupa mult loc in ghiozdan. Desi exteriorul nu este in intregime nuantat, exista mici simboluri care denota cromatica minei din interior, spre a nu fi dificil sa gasesti condeiul de care ai nevoie.
Creioane colorate Maped:
Maped Color’Peps 36 Culori
Pentru copii cu adevarat pasionati de desen vor fi foarte bune aceste creioane colorate Maped care includ 36 de bucati in nuante vii, intense si rezistente. Mina tare se ascute bine, spre a atinge si acele colturi subtiri ale desenelor deja trasate, asadar vor fi utile si adultilor in cautarea terapiei perfecte de destresare.
Forma triunghiulara ajuta la prinderea si tinerea confortabila in mana, precum si la minimizarea riscului pierderii creioanelor pe sub masa si a ruperii acestora. Exteriorul este format dintr-un invelis din lemn de tei care se ascute fara aschii, potrivit datelor puse la dispozitie de distribuitor, reziduurile ramanand uniforme.
Din punctul de vedere al culorii ofera suficienta varietate pentru un desenator de ocazie, un copil sau chiar un iubitor al artelor specializat pe desene in creion colorat. Cu ajutorul acestor obiecte orice forma geometrica mai complexa sau mandala poate prinde viata in doar cateva ore de atentie si concentrare.
Creioane colorate cerate:
PMS International Superman DC Comics 12 Jumbo
Pentru micutii cu chef de joaca sunt numai bune creioane colorate cerate precum setul acesta care include 12 nuante de baza, calitative si durabile, ce se pot intrebuinta in timpul liber sau chiar pentru scoala, facand parte din trusa de desen a copilului, daca este nevoie. Si e o editie de colectie, care se foloseste de continutul specific DC Comics.
Iar atractia nu este doar din punctul de vedere cromatic, ci si promotional, pe ambalaj aflandu-se eroul Superman, indragit din desene animate si filme. Produsul acesta contribuie la dezvoltarea creativitatii si ajuta la petrecerea momentelor libere din weekend alaturi de copil.
Creioanele au forma rotunda, avand un mic ambalaj pe care se va observa eroul deja mentionat in diferite ipostaze, lucru ce ii bucura pe cei mici. Se mentioneaza ca materialele sunt recomandate celor cu varste de la trei ani in sus, pentru ca riscul inghitirii unor bucati de ceara sa fie cat mai redus.
Creioane colorate profesionale
Faber-Castell Pitt Monochrome 2
Acest set de creioane colorate Faber Castell li se adreseaza elevilor din cadrul scolilor de arte plastice, sau celor care urmeaza o astfel de specializare, el oferind o gama completa pentru profesionisti, frumos adapostita intr-o cutie premium din lemn.
Printre cele 95 de bucati ale setului vei regasi culori monocrome negru, alb, sanguin si sepia, baza cursurilor de desen din orice scoala de arta, folosite pentru a aduce la viata operele realizate. Este o traditie a desenului figurativ, careia acest set ii raspunde cu succes.
Multe pareri despre cele mai bune creioane colorate destinate specialistilor mentioneaza acest produs in care, printre cele 95 de piese, vei gasi creioane de schitare, creioane cu si fara ulei pentru detalii si linii rezistente, care persista pe hartie chiar si dupa intindere. Diametrul de 2.9 mm al minei acestor creioane ii garanteaza o buna rezistenta, ambalajul in care sunt livrate servind ca o cutie de depozitare cu o portabilitate semnificativa.
Creioane colorate Bic
BIC Kids Tropicolors
Daca iti doresti un produs de buna calitate, destinat copiilor, un set de creioane colorate BIC poate fi una dintre cele mai bune solutii. In plus, juniorul au va fi cu siguranta incantat de multitudinea de nuante din pachet, care ii ofera o mai mare libertate de a-si transpune imaginatia pe hartie.
Produsul este, de asemenea, un bun exemplu de creioane colorate ieftine si bune, caci pretul la care pot fii achizitionate cele 24 de culori este unul foarte accesibil. Forma hexagonala a creioanelor le face usor de apucat, in timp ce culoarea, identica cu a minei, ii usureaza celui mic recunoasterea nuantei de care are nevoie.
Mina are o grosime de 2.9 mm, o valoare medie care iti garanteaza ca acest set de creioane colorate va face fata cu succes solicitarilor la care este supus. Corpul din lemn de buna calitate face ca ascutirea sa se realizeze usor si sa nu genereze aschii. Parintii sunt, de altfel, incantati de calitatea pe care o ofera gama de rechizite a producatorului, considerandu-le a fi unele dintre cele mai bune alegeri.
Creioane colorate 48 culori
Stabilo CarbOthello
O alta varianta de creioane colorate de calitate este si acest produs din gama Stabilo, care li se adreseaza artistilor care au ceva experienta in ceea ce priveste utilizarea unui produs de calitate superioara, cu care se poate lucra in multe moduri, pentru rezultate diferite.
Discutam despre un set de pasteluri, acest ambalaj de creioane colorate cu 48 de bucati putand fi folosit pentru un numar nesfarsit de nuante, obtinute prin blenduire cu varful degetelor sau cu instrumentul special dedicat. Calitatea si energia emanate de fiecare dintre nuante vor fi cu adevarat puse in valoare in momentul folosirii pe fundaluri intunecate sau colorate.
Rezistenta la lumina este descrisa ca fiind excelenta, iar creioanele pot fi folosite uscate sau umede, in functie de preferinte. Mina are un diametru mare, de 4.4 mm, ceea ce ii confera o manevrabilitate sporita si o rezistenta remarcabila la presiune si ascutire. Si daca luam in calcul toate cele prezentate, putem concluziona ca este un set de creioane colorate la un pret bun, in gama pe care o reprezinta.
Creioane colorate Pelikan
Pelikan 24
Cumparatorilor care cauta creioane colorate la preturi bune, pentru uz scolar, le recomandam sa arunce o privire acestui set generos. Primul argument in favoarea acestei alegeri este reprezentat de numele producatorului, recunoscut pe piata pentru ca ofera calitate nemteasca in ceea ce priveste rechizitele scolare.
Aceste creioane colorate Pelikan fac parte dintr-un set de 24 de bucati, special conceput pentru copii, caci mina moale si intens colorata este usor de folosit si nu necesita efort din partea juniorului. Mina are o grosime de 3 mm si este usor de ascutit, chiar si de catre copii, cu conditia sa aiba la indemana o ascutitoare de calitate.
Corpul fiecarui creion este lacuit in culoarea minei, astfel incat celui mic sa ii fie mai usor sa gaseasca exact ceea ce cauta. Sectiunea hexagonala pare sa fie cea mai buna optiune pentru copii, caci ofera un grip confortabil si ferm manutelor mici. Luand in calcul calitatea si numarul de bucati din set, rezulta, fara indoiala, ca fiecare nuanta este un creion colorat ieftin si bun, ce merita atentia oricarui parinte.
Ghid de cumparare
Atat pentru adulti, cat si pentru copii, creioanele colorate pot deveni un mediu placut de petrecere a timpului liber, explorare a imaginatiei si creatiei. Desi, poate, la prima vedere nu pare complicat sa alegi un set, e util sa iei in vedere lucruri precum durabilitatea, numarul de bucati din pachet, calitatile minei si intensitatea nuantelor.
Luand in considerare acestea, multe pareri despre cele mai bune creioane colorate sunt impartite, caci fiecare utilizator are o experienta subiectiva, asa ca iti poate fi dificil sa alegi setul potrivit pentru copilul tau sau chiar pentru tine. Iata cateva informatii ce te-ar putea ajuta.
Tipuri: Se gasesc optiunile clasice pentru copii, cele pentru amatori si versiunile destinate profesionistilor.
Variantele pentru cei mici sunt de baza, avand in general culorile principale (rosu, galben, albastru, verde, portocaliu, alb negru, etc), nedepasind 6 – 12 bucati pe set.
Optiunile pentru amatori sunt deja mai complexe ca si numar si nuante prezente si aceste creioane colorate, la un pret bun, au o calitate mai buna, sa spunem medie.
Cele pentru profesionisti prezinta informatii amanuntite privitoare la caracteristicile minei si ale pigmentului, astfel incat sa fie alese in conformitate cu necesitatile utilizatorului. Unele pot avea efect de ceara, altele lasa aspectul unei picturi in ulei sau acuarele sau pot fi utilizate cu apa.
Materiale: Tipologiile principale de astfel de creioane colorate, la preturi bune, sunt cerate si clasice.
Articolele cerate sunt destinate copiilor, de obicei, lipsindu-le persistenta in ce priveste pigmentul, de multe ori. In acelasi timp, nici precizia nu va fi punctul lor forte, existand si inconvenientul ca nu pot fi sterse, de regula, daca s-a trecut peste o linie, si nu se prea poate amesteca pigmentul cand treci cu o culoare peste cealalta.
Variantele clasice au o mina mai subtire sau mai groasa, invelita intr-un strat de lemn, fiind folosite si de cei mici, si de cei mari, in siguranta. Pot fi subtiri sau mai groase, in forma rotunda pentru adulti, si hexagonala, triunghiulara, ovala ori prismatica pentru copii, spre a fi tinute mai usor in mana.
Numar bucati: In comert gasesti tot felul de seturi cu mai multe sau mai putine bucati, media actuala fiind de 12, insa poti descoperi si variante cu 6 culori si optiuni cu 24, 36 sau chiar 72 de bucati, ori chiar mai multe, in format Jumbo.
Cele special concepute pentru profesionisti se pot gasi si in set de creioane colorate de 2, 4 sau sase bucati cu proprietati speciale, dar se gasesc si in grupuri mult mai mari, spre a oferi varietatea necesara unei lucrari complexe.
Mina: Textura acesteia este importanta deoarece determina ce tehnica de lucru va folosi utilizatorul. Pentru precizie si detalii minimaliste sunt folosite minele tari, pe care le stapanesc mai bine profesionistii si adultii, in general, avand in vedere ca varful necesar este foarte ascutit.
Pentru copii si lucrari unde se folosesc culori pe un spatiu mai mare sunt utile cele cu mina moale, pentru care va fi necesara scutirea frecventa, dar care permite celor mici sa se descurce fara dificultati.
Grosimea este si ea importanta, standardul fiind HB, gasit pe creioane clasice, acesta determinand si precizia. Variantele mai groase prezinta rezistenta crescuta a minei, care nu se va rupe la apasare puternica, si ascutirea e simplu de efectuat.
Alte caracteristici: In special cand este vorba despre cel mai bun creion colorat pentru artisti vor fi importante informatii precum solubilitatea si rezistenta la lumina.
Articolele solubile sunt cele care interactioneaza cu apa, motiv pentru care au devenit populare in ani recenti pe piata de profil. Contribuie la trecerea fluida de la pictura la desen cu creioane, permitand cunoscatorilor sa imbine variate tehnici si sa stratifice sau sa se foloseasca de aplicarea umeda si cea uscata, efectul fiind unul similar acuarelelor.
Rezistenta pigmentului la lumina are importanta atunci cand creioanele sunt depozitate pentru perioade indelungate. Cu cat pigmentul isi pastreaza intensitatea odata cu trecerea timpului, cu atat mai calitativ se arata. Acest aspect este notificat prin prezenta unei cifre romane de la I la V, prima desemnand configuratiile cele mai rezistente, iar ultima cele mai sensibile culori, care se estompeaza in timp.
Brand: Se gasesc nume recunoscute pe piata de profil pentru creioane colorate, ieftine si bune, printre acestea aflandu-se Faber-Castell, Stabilo, BIC, Prismacolor, Crayola sau Colorit. Exista in cadrul acestora si a altor nume celebre atat optiuni pentru copii, cat si versiuni pentru amatori si profesionisti.
In concluzie, esti gata sa faci o alegere personala in ce priveste creioanele colorate, avand la dispozitie sute de seturi gasite in magazinele online, unde iti poti face cumparaturile cu un simplu click.
Intrebari frecvente
Care sunt cele mai bune creioane colorate pentru pictori?
Printre cele mai apreciate creioane colorate, la pret bun, se afla cele de la Faber-Castell, care au o mina moale si consistenta si sunt foarte pigmentate, spre a oferi un rezultat apreciat.
Un alt exemplu indragit de pe aceasta nisa sunt creioanele Caran D’Arche Neocolor II, la fel de bogate in pigment si usor moi, care se intrepatrund natural unele cu celelalte si care pot fi folosite si cu apa.
Cat sa cheltui pe creioanele colorate pentru scoala?
Pentru niste creioane colorate bune vei scoate din buzunar cel putin 10 – 20 de lei pentru 6 – 12 bucati, avand la dispozitie si seturi cu mai multe nuante, care pot costa mai mult sau mai putin, in functie de brandul producator si de calitatea minei.
Pentru creioanele folosite la scoala nu e necesar sa scoti din buzunar mai mult de 20 – 30 de lei, mai ales avand in vedere si celelalte rechizite si obiecte de care vei avea nevoie.
Cat costa un set de creioane colorate profesionale?
Pe creioane colorate profesionale vei da mai multi bani, de regula, existand anumite branduri, precum Faber-Castell sau MITT care se dedica in principal celor ce activeaza in sfera artistica, luand in considerare pigmentatia si gradul de duritate al minei, pentru ca acestea sa fie potrivite desenului practicat.
Nu vei gasi, de regula, creioane cerate in astfel de seturi, ci doar optiuni clasice, care se folosesc pe hartie sau carton, in special.
Argumente pentru creioane colorate, chiar si cand esti adult
Fenomenul coloratului la adulti a luat cu asalt intreaga lume, fiind apreciat pentru elementul terapeutic, asa ca o activitate, de regula, destinata copilariei, te poate salva si atunci cand esti stresat si deprimat, ajutandu-te sa te relaxezi si sa te concentrezi mai bine.
Cartile de colorat pentru cei mari nu sunt la fel ca cele pentru cei mici, folosind o calitate mai buna a hartiei si desene mai complicate pe teme diferite.
Creierul este eliberat de stres si anxietate prin intrarea intr-o stare meditativa – relaxare si destresare
Un simplu set creioane colorate si o carte cu mandale sau alte tipuri de imagini numai bune de colorat sunt suficiente pentru a te ajuta sa scapi de sentimentele negative si senzatia de oboseala deoarece te vei concentra asupra sarcinii din fata ta, si anume sa dai viata respectivelor imagini.
Iar colorarea mandalelor si a formelor geometrice combinate contribuie la reducerea anxietatii si a stresului. Oamenii de stiinta cred ca, daca se concentreaza asupra unei singure activitati, creierul se relaxeaza, lasand la o parte grijile si gandurile, acesta putand fi un motiv foarte bun sa petreci cateva minute in fata unei foi, repetand actiunea trecerii creionului peste aceasta.
Gandurile negative pot fi inlocuite cu unele pozitive – concentrare si retrairea copilariei
Atunci cand faci desene in creioane colorate, iti expui “copilul interior” si iti amintesti de viata simpla de cand erai mic si singurele tale griji erau sa nu prinzi desenele animate preferate, de exemplu. Prin aceasta activitate, imaginile negative pot fi inlocuite cu unele mai placute, deoarece te extragi dintr-o situatie si din gandurile nefericite pentru a te concentra asupra foii din fata ta.
Nu stai cu ochii in ecrane – imbunatatirea acuitatii vizuale
Pentru ca petreci timp producand ceva nou, nu vei mai fi atat de tentat sa consumi continut media vizual si auditiv, ajutandu-ti creierul sa isi exploreze creativitatea. Si, cum in societatea actuala se intampla des sa te afli cu nasul intr-un ecran sau altul, fie pe telefon sau laptop/PC, nu vei explora lumea din jurul tau si nu vei lua act de prezenta sa, nu te vei deconecta de lumea virtuala. Desenul te poate ajuta sa te relaxezi si sa vezi realitatea cu alti ochi.