“Ma preocupa modul in care copila mea va vedea viata…”
Pe Cristina am descoperit-o in lumea povestilor, in care ne-a invitat cu gratie si ne-a facut sa ne simtim mai bine decat acasa: ca in copilarie. Te invitam sao descoperi si tu in postura de mama, de autoare, de aproape-psihoterapeut pentru copiii altora, inconjurata mereu de personajele sale, care ii ajuta pe copii sa fie curajosi, sa isi invinga fricile sau sa isi gestioneze mai bine emotiile.
Buna, Cristina! Noi am reusit sa te cunoastem putin, e unul dintre motivele pentru care te-am rugat sa ne acorzi acest interviu; ajuta-i si pe cititorii nostri sa te descopere. Cine esti tu?
Buna, Micule Rinocer! Iti multumesc pentru ocazia pe care mi-o acorzi, sa ma adresez cititorilor tai. 🥰 Cu mare drag imi voi deschide astazi sufletul in fata voastra.
Cine sunt eu? Ma numesc Cristina Sorina Popa, sunt inginer de profesie, scriu cu pasiune in versuri si in proza, sunt mama unui puiut care ma inspira sa fiu mai buna in fiecare zi si in permanenta recunoscatoare pentru ceea ce am. Sunt autor proaspat publicat, al unei carti pentru copii, cu doua povesti care concentreaza invataminte pentru micii cititori. Cartea se numeste “Doua povesti care au vrut sa stea impreuna” si a fost publicata sub egida editurii Curs. Numele meu ”de scena” este Domnita povestilor cu har si imi place sa postez pe pagina mea web, articole precum: povesti croite pe nevoile puiului meu, sau povesti personalizate, cu tematica cotidiana, sau rime si povesti “la comanda”, adica având o tematica impusa, ca de exemplu dedicatii pentru diferite ocazii, sau recomandari de vacanta, recomandari de carti, recomandari de jocuri pentru copii si parinti si orice alt subiect mi se pare ca ar fi folositor sau interesant pentru cercul meu de prieteni si cititori.
Cum te-ai descrie tu, ca mama?
Telul meu este sa fiu un parinte bun. Incerc sa fiu o mama buna si sa nu repet greselile generatiilor anterioare de parinti. Incerc sa practic educatia cu blândete si studiez in permanenta carti de psihologie aplicata si parenting, pentru a-mi creste copilul in cel mai bun mod posibil. Suntem oameni si mai gresim, ne infuriem si spunem vorbe pe care le regretam apoi, dar secretul consta in a incerca sa ne indreptam greselile, cu prima ocazie, sa nu lasam lucrurile nelamurite, sa ne explicam atât noua cat si celorlalti care a fost cauza, ce butoane ne-au fost apasate, pentru ca in viitor, o intâmplare similara sa nu mai produca atât de multa incarcatura emotionala. Sa incercam sa devenim cea mai buna versiune a noastra, zi de zi, acesta este scopul vietii.
Ca si voi, imi doresc cresterea armonioasa a puiului meu. Imi doresc sa pot creste un copil descurcaret, independent, puternic, optimist, dar si cu mult bun simt, politicos, cu inteligenta emotionala. E de munca serios, dar e o munca frumoasa, munca asta de parinte.
Ce te preocupa cel mai mult cand vine vorba despre fetita ta?
Preocuparea preponderenta este orientata spre binele copilei mele. Ii doresc binele, tot binele din lume, cu tot ce implica acesta: sa fie sanatoasa, sa deprinda obiceiuri sanatoase, sa capete placerea de a citi, de a studia, de a invata, de a cauta oameni faini cu care sa se inconjoare, sa stie sa puna limite si sa spuna NU, sa respecte limite, la rândul ei, sa-si dezvolte puterea interioara care sa-i alimenteze viata, sa-si cultive curajul si sa-si descopere propriile inclinatii. Sunt atat de multe de spus, incât parca nu m-as mai opri. Ma preocupa de asemenea, modul in care copila mea va vedea viata si va aborda-o. Imi doresc sa vada mereu partea plina a paharului si sa nu se sperie de provocari, sa stie ca are resurse interioare si ca este capabila, orice si-ar propune. Oh si nu numai… As vrea sa nu se lase niciodata doborata si sa poata mereu sa o ia de la inceput, daca viata i-o cere. Și cred ca cel mai important este sa aiba credinta. ”Credinta muta muntii din loc”, se spune si adevereste zi de zi. Credinta este temelia pe care se cladeste personalitatea omului. Este vorba de orice fel de credinta: in sine, in divinitate, in orice ii da omului putere. Un om care are credinta este un om puternic.
Cum ai ajuns sa devii autoare de carte pentru copii?
Cochetam de mult cu ideea de a scrie, din scoala. Mi-am descoperit intamplator aceasta ”superputere”, cum imi place sa o numesc. La o olimpiada de limba româna, la care nu-mi dorisem in mod special sa particip, am descoperit ca pot lua nota buna, fara efort. Apoi, in liceu, am avut aceeasi confirmare: scrisul imi venea ca o manusa si venea natural, fara sa muncesc prea mult in acest sens. M-am bucurat si am inceput sa-l cultiv. Mergeam frecvent la olimpiadele de limba si literatura romana si luam note mari, care imi asigurau nota maxima la teza, fara nevoia de a mai participa la teza, alaturi de colegii mei. Ma simteam atat de bine, incat am continuat. Am inceput sa studiez simbolistica din operele marilor scriitori si m-a cucerit. Apoi am inceput sa scriu poezii, de distractie. Dupa ce m-am angajat, am inceput sa scriu dedicatii in versuri, pentru aniversarile colegilor mei. Apoi am inceput sa scriu ”rime la comanda”, cum le numesc eu, adica invitatii la nunta sau botez, in versuri, sau orice alt fel de creatii, pornind de la o tematica prestabilita. Cunoscutii se bucurau si ma incurajau sa-mi valorific acest ”har”. Am inceput sa fiu rugata de colegii de la job, sa le creez texte pentru melodiile pe care le compuneau. Asa am ajuns sa scriu un cantec in engleza pentru Eurovision. Mi-am dorit sa continuu sa compun, dar o fiinta mica, magica, a patruns in viata mea. Mi-a schimbat total viata si perspectiva. Am inceput sa vreau sa fac lucruri cu ea si pentru ea. Am inceput sa-i cant si sa-i citesc, dar parca lipsea ceva, parca se putea mai bine, aveam atatea sa-i transmit si parca ce gaseam in cartile pe care i le citeam ar fi putut avea mai mult continut, mai bun, mai valoros. Asa ca mi-am zis sa-mi aduc si eu aportul in lectura zilnica si am inceput sa scriu. Copila a reactionat frumos, se conecta cu mine in povestile pe care i le scriam, iar eu ma orientam in permanenta dupa nevoile ei. Am cautat ilustratori si am gasit persoane talentate si valoroase. Interactionand cu ele, am observat si ca pot sa creez povesti plecând de la ilustratii deja create. Apoi mi-am propus sa incep sa tratez si subiecte tehnice, pe intelesul copiilor, sa-i poata ajuta sa inteleaga notiuni pe care le vor intâlni mai târziu, la scoala sau in liceu. Sunt intr-o permanenta descoperire in acest domeniu, gasesc atât de multe posibilitati 😊
Unde gasesti inspiratia pentru intâmplarile din cartile tale? Ce rol joaca evenimentele de zi cu zi in acest proces?
De obicei viata ma inspira. Intamplarile cotidiene devin materie prima, pe care o slefuiesc in povesti. Incerc foarte mult sa vin in intampinarea nevoilor copilului meu. Daca ii este teama de ceva, creez o poveste care sa-i cultive curajul – vezi de exemplu “Alice, micuta ciclista”, din cartea “Doua povesti care au vrut sa stea impreuna”, care trateaza teama de a merge pe bicicleta. Daca are nevoie sa invete ce este empatia, creez o poveste in care exact aceasta calitate este cultivata – vezi de exemplu “Omuletul fara nume”, din cartea “Doua povesti care au vrut sa stea impreuna”.
Personajele tale sunt inspirate din realitate?
De cele mai multe ori da. Folosesc insa si personaje fictive, daca povestea o cere.
Tu scrii povesti personalizate pentru alti copii; cum e sa faci asta? Având in vedere ca nu ii cunosti propriu-zis…
O fac cu mult drag. Folosesc intamplarile cotidiene, sau indicii primite de la viitorii mei eroi de poveste, pentru a tese firul epic. Personajele mele capata nume de copii, doritori de a deveni eroii actiunii. Atat copiii cat si parintii lor sunt foarte incantati, iar eu ma bucur de bucuria lor.
Chiar acum, am in desfasurare un concurs, pe pagina mea de facebook, iar câstigatorul are ocazia sa primeasca o poveste personalizata cu numele lui si cu aspectele pe care le doreste mentionate. Puteti participa folosind acest link: https://www.facebook.com/106560224753913/posts/119711010105501/
Ce rol joaca povestile in viata ta?
Un rol super mega important, dar asta numai daca ne dorim o viata de poveste 😉🙃🙂
Eu cred ca un strop de magie e binevenit in viata noastra. Incerc sa-mi fac viata o sarbatoare si povestile ajuta mult in aceasta directie.
Care a fost povestea ta preferata in copilarie?
Detasat: Iarna pe ulita, de George Cosbuc, ilustrata de Felicia Avram-Andrasiu. Ilustratiile acelea mi-au bucurat copilaria mica. Rememorez, retraind aceleasi emotii de bine, clipele in care parintii se conectau cu noi si ne citeau din aceasta carte. Nu ne placea bullying-ul din carte, dar parintii nostri, cu dragostea lor, ne faceau sa ne simtim extraordinar. Anul trecut, am reusit cu greu sa reintru in posesia cartii. Am gasit-o dupa lungi cautari, intr-un anticariat din Ploiesti, la pret de carte de colectie. Am luat-o desigur, nu am stat pe gânduri 😊
Ai o poveste preferata acum, ca adult?
O, da! Multe, atat vechi, cat si mai noi. Am mentionat cat am putut din ele, in povestea Zbor spre lumea povestilor, disponibila in format audio si text, aici: https://www.domnitapovestilorcuhar.ro/2021/02/17/zbor-spre-lumea-povestilor
Dar povestea preferata a fetitei tale care e?
Are si ea mai multe povesti preferate. Dintre cele scrise de mine, ii place mult Omuletul fara nume, din cartea Doua povesti care au vrut sa stea impreuna. Apoi, la un moment dat, Mog si vulpile, de Judith Kerr a preluat podiumul, lasand loc ocazional, colectiei Emotiile lui Noni, de la editura DPH. Ii tot recitim povestile preferate, dar mereu descoperim povesti noi sau vechi, care ne incanta. De exemplu, Ham, intâmplarile unui catel nazdravan, carte a copilariei mele, i-a placut grozav 😊
Ce planuiesti sa “scrii” in “povestea” vietii tale in viitor?
Mi-ar placea sa pot bucura multi ochi si multe urechiuse curioase. Planuiesc sa aduc la lumina povesti noi, utile, croite pe nevoile copiilor nostri. Abordez atat teme didactice si pedagogice, intamplari care sadesc sau fortifica trasaturi folositoare pentru dezvoltarea armonioasa a juniorilor nostri, dar si povesti care doar sa bucure si sa aduca zambete de voie buna.
Ai dori sa ne spui ceva, sa ne dezvalui ceva in incheiere?
In primul rând va multumesc ca m-ati “invitat” in lumea “Micului Rinocer” si ca m-ati “ascultat”. In al doilea rand, va invit sa descoperiti ce am de oferit, pe noua mea pagina web, domnitapovestilorcuhar.ro, pagina mea de Facebook: Domnița poveștilor cu har by Cristina Sorina Popa instagram si canalul YouTube.
Numai bine va doresc! Sa va bucurati de parintie, copilarie, sa va faceti fiecare zi din viata o sarbatoare! 🍀🌈☀️