Constipatia este o problema frecvent intalnita la copii. Un copil constipat are scaun rar sau elimina fecale tari si uscate. In acest articol vei afla care sunt cauzele constipatiei la cei mici, cum poti ajuta la reglarea tranzitului intestinal si cand e cazul sa iti faci griji.
Aproape orice parinte trece prin macar un episod de constipatie la copii. Stresant si dureros, el nu e un motiv de ingrijorare, caci in majoritatea cazurilor rezolvarea este simpla si se poate face prin ajustarea alimentatiei.
In situatiile in care constipatia la copii e o problema de durata, e bine sa stii care sunt posibilele cauze, astfel incat sa poti sa intervii eficient.
Constipatie la copii – simptome
In primul rand trebuie sa lamurim un lucru: cand vorbim despre constipatie la bebelusi alaptati exclusiv, ne referim la situatia in care fecalele eliminate sunt dure si uscate. Un bebelus mai mare de o luna, care are scaun rar, dar cu consistenta normala, semilichida, nu este constipat. In cazul lui nu e nevoie sa intervii in nici un fel.
In cazul copiilor diversificati, vorbim despre constipati atunci cand:
- Au mai putin de 3 scaune pe saptamana;
- Au scaun tare, dificil de eliminat;
- Au dureri in momentul defecarii;
- Aceste simptome sunt insotite de dureri abdominale;
- Exista urme de fecale lichide pe lenjerie;
- Exista sange la suprafata unui scaun foarte tare.
Constipatie la copii – principalele cauze
Constipatia la copii este produsa de un tranzit prea lent al fecalelor prin intestin. Acest scaun greu de eliminat este deshidratat si poate determina disconfort sau chiar durere, ceea ce determina un raspuns psihologic puternic: copilul se sperie si incearca sa evite eliminarea fecalelor pe viitor. Printre cauze, medicii enumera:
- Amanarea defecarii. Fie ca “nu are timp” sa mearga la toaleta pentru ca e prins cu joaca, fie ca se teme de senzatia dureroasa asociata cu o defecare anterioara, sau pentru ca pur si simplu nu vrea sa mearga la alta toaleta decat cea de acasa, copilul poate ignora senzatia care ar trebui sa il trimita la baie.
- Probleme legate de renuntarea la scutec. Mai ales in cazul in care incepi antrenamentul la olita prea devreme, e posibil ca renuntarea la scutec sa se transforme intr-o batalie a vointelor. Copilul isi formeaza un obicei din a amana momentul defecarii, fecalele se intaresc, defecarea devine dureroasa, iar cel mic are un motiv in plus sa o evite.
- O dieta inadecvata. O dieta saraca in fibre, sau in care copilul nu consuma destule lichide pot cauza sau accentua constipatia.
- Schimbari de program. Calatoriile, stresul, inceperea gradinitei sunt cateva exemple de schimbari majore care pot afecta copilul. In special mersul in colectivitate determina, la foarte multi copii, episoade de constipatie.
- Alergia la laptele de vaca. La fel ca si consumul de lactate in exces, poate determina constipatie.
- O problema medicala: unele malformatii anatomice, probleme metabolice sau digestive pot cauza constipatie.
Constipatie la copii – tratament
Atunci cand se discuta despre un tratament pentru constipatie trebuie sa specificam ca prima resursa la care orice medic te va sfatui sa apelezi sunt modificarile alimentare, folosirea de laxative naturale si asa mai departe; abia apoi se trece catre o abordare mai hotarata in ceea ce priveste remedii pentru constipatie. Mai ales in cazuri de constipatie cronica, medicul poate recomanda suplimente de fibre sau medicamente cu rol laxativ.
Daca discutam despre constipatie – tratament de moment, o clisma sau o microclisma pot fi de ajutor, la fel ca un supozitor cu glicerina. Nu ar trebui sa administrezi un laxativ fara instructiuni precise din partea medicului.
Constipatie la copii – preventie si remedii casnice
Daca stii ca ai ajuns sa administrezi, in trecut, sirop pentru constipatie la copii, e bine sa faci toate eforturile ca sa previi reaparitia de scaun tare, boabe sau de dureri anale in momentul defecarii.
- Asigura o dieta bogata in fibre. Atunci cand alimentatia este bogata in fructe, legume, cereale integrale, seminte si boabe, volumul scaunului creste, iar stimularea intestinala face ca frecventa defecarilor sa creasca. Recomandarea medicului este de 14 grame de fibre la fiecare 1000 calorii consumate de catre copil. Pentru copiii pana in 14 ani, asta inseamna aproximativ 20 g fibre pe zi; pentru adolescente este echivalentul a 29 g pe zi; pentru baieti adolescenti si adulti e 38 g pe zi.
- Ai grija la consumul de lichide. Si cand spunem lichide, ne referim in primul rand la apa.
- Incurajeaza activitatea fizica. Activitatea fizica stimuleaza persistaltismul intestinal.
- Incurajeaza un program de utilizare a toaletei. In general, imediat dupa masa apare adesea nevoia de a merge la toaleta.
- La baie, foloseste un scaunel pentru picioare, astfel incat genunchii sa fie usor ridicati fata de bazin. E o pozitie care usureaza evacuarea fecalelor din rect.
- Aminteste-i copilului de mersul la baie. Intarzierile pe motiv de joaca sunt o cauza frecventa a constipatiei.
- Evita alimentele care constipa: lapte, branza, covrigi uscati, banane verzi, etc.
- Amana renuntarea la scutec, sau lasa-l pe copil sa foloseasca scutecul atunci cand vrea sa faca scaun. Va usura presiunea psihologica si va intrerupe cercul vicios care conduce la constipatie.
- Evita orice asociere negativa legata de defecare. Asa cum nu certi sau pedepsesti un copil aflat in scaun de masa pentru bebelusi, asa eviti orice conexiuni negative cu mersul la olita/toaleta.
Constipatie cronica – investigatii medicale
Uneori, copiii sufera de constipatie cronica, sau de o constipatie care se remediaza greu sau deloc. In aceste cazuri, medicul de familie poate recomanda consultarea unui specialist gastroenterolog pediatru.
Intr-o asemenea situatie, se poate ca gama investigatiilor recomandate de specialist sa se largeasca. Nu este neobisnuit ca acesta sa solicite:
- O ecografie abdominala;
- Analize de sange mai amanuntite, care sa investigheze boala celiaca, o infectie urinara, probleme tiroidiene sau probleme metabolice. Adesea se recomanda si o dozare a plumbului seric;
- Tuseu rectal pentru a identifica eventuale formatiuni cu probleme;
- Radiografie abdominala pentru a evalua cat de incarcat este intestinul gros;
- Clisma cu bariu – dupa introducerea solutiei cu bariu in intestinul gros, se fac radiografii menite sa identifice zone ingustate de intestin, obstructii intestinale sau alte probleme;
- Manometrie anorectala – se masoara forta muschilor anali, modul in care lucreaza acestia in momentul in care rectul e plin si abilitatea copilului de a percepe distensia rectala;
- Colonoscopie – in cazul in care exista urme de indoiala in legatura cu eventuale formatiuni preexistente; permite recoltarea unei probe biopsice.








