Cresterea copiilor – obiceiuri care ar trebui schimbate
Traditia este mereu la mare pret, in orice tara, societate sau familie. Respectam traditiile si incercam, la randul nostru, sa le transmitem nealterate, din generatie in generatie. Insa in ceea ce priveste cresterea copiilor, exista si unele traditii care ar trebui aruncate la cos, si obiceiuri, superstitii si credinte care ar trebui schimbate.
Spunem acest lucru tinand seama de un alt lucru foarte important: cea mai puternica influenta in viata unei proaspete mamici este propria sa mama. Cu cele mai bune intentii, ea ii va arata, o va invata si o va sfatui pe aceasta, sa procedeze asa cum se proceda “pe vremea ei”, insa particularitatile societatii in care a crescut generatia de parinti de azi nu erau neaparat cele mai favorabile unei tinere familii. Iata, deci, care sunt unele dintre obiceiurile la care ai putea (citeste “ar trebui”) sa renunti fara prea mari regrete.
Contents
De ce bunicii de azi nu sunt cei mai buni sfatuitori?
Pe vremea parintilor nostri, regulile erau simple si clare: la 3 luni dupa nastere, mamele se intorceau la munca, uneori in conditii grele, adeseori in ture de noapte. Consecintele erau nefaste: bebelusul ramanea in grija bunicilor, a unei “femei” (in general, o batrana pensionara deja) sau era dus la cresa mult prea devreme.
Alaptarea devenea foarte dificila si nici nu era sustinuta sau incurajata; diversificarea se incepea de la 2-3 luni, pe principiul ca micutul sa devina cat mai repede independent de mama sa si sa poata fi ingrijit de “oricine”. Foarte multi dintre parintii de azi au fost crescuti de bunici pana la varsta primei zi de scoala, astfel ca relatia pe care o aveau cu batranii familiei era mai stransa decat cea cu parintii, pe care ii vedeau de sambata pana duminica si in concedii.
In aceste conditii de presiune sociala, bunicii de azi tind sa exprime opinii ca “nu-l lua in brate ca se invata”, “mai lasa-l sa mai si planga, ca asa i se dezvolta plamanii”, “nu-l mai rasfata atata”, “laptele tau nu mai e bun de nimic” si asa mai departe.
Diversificarea precoce
Dupa cum am mentionat deja, revenirea rapida la munca a parintilor venea la pachet cu recomandarea, din partea pediatrilor, ca diversificarea sa inceapa de la 2-3 luni, mult mai devreme decat se recomanda astazi.
Singurul criteriu important era ca alimentele sa fie suficient de moi si de pasabile (cu furculita) incat sa poata fi consumate in siguranta de cel mic, prin urmare nu era rar sa vezi bebelusi primind cate o lingurita de suc de fructe de la 2 luni, mar ras cu biscuite de la 3 luni, crenvursti pe post de carne la 6 luni, sau mancare laolalta cu familia de la 7-8 luni.
Tot la capitolul diversificare precoce trebuie sa mentionam ceaiul; poate ai observat ca orice bunic de azi intra in panica atunci cand aude ca nepotul sau nepoata sa nu primeste decat lapte pana la varsta de 6 luni.
Ei insista in legatura cu necesitatea ceaiului, fiindu-le greu sa inteleaga ca pediatria a evoluat si ca azi, e demonstrat si recunoscut ca micutul nu are nevoie de infuzii de plante…sau de lapte de vaca diluat. Ba, vor ridica o spranceana a mirare si vor aborda o atitudine defensiva cand vor auzi ca ceaiul de tei si laptele de vaca predispun bebelusul la anemie si la alte probleme.
Lipsa informatiei
Desi sistemul sanitar era, cumva, mai bine pus la punct in ceea ce priveste supravegherea nou-nascutului (exista o evidenta clara a acestora, iar proaspetii parinti primeau acasa vizita asistentei medicale, pregatita cu recomandari), mamele nu aveau acces la informatie, care era cel mai adesea transmisa “prin viu grai” si denaturata, deci, de opiniile personale ale emitentului.
Din cauza acestui stil, s-au perpetuat tot felul de superstitii care, din pacate, mai sunt intalnite si azi: sa nu vada nimeni bebelusul inainte de botez, sa nu fie alinat bebe imediat ce plange, sa fie scos din cadita de baie tinut de ca, sa aiba mereu caciulita si asa mai departe.
Plimbarea bebelusului
Desi in epoca de aur, botezul si mersul la biserica in general, nu erau privite cu ochi buni, bebelusii erau in general botezati, la traditionala varsta de 40 de zile. Pana atunci, se evita scoaterea copilului din casa, sau se scotea la plimbare numai cu fata acoperita cu o batista sau altceva similar, crezandu-se ca cel mic poate fi foarte usor deochiat sau “atacat” de forte negative inainte de a fi primit botezul.
Chiar si copiii mai mari erau scosi “cu program”: numai cand vremea era foarte buna, calda si foarte linistita. Chiar si atunci, copiii mici erau imbracati exagerat de gros si certati intruna sa nu alerge, sa nu transpire si sa nu se murdareasca.
Stimularea dezvoltarii
Spre deosebire de acum, cand specialistii ii incurajeaza pe parinti sa le creeze bebelusilor conditii favorabile, dar sa ii lase sa exploreze in propriul ritm, pe vremea bunicilor se insista pe “stimularea” celui mic – care nu e neaparat ceva rau, dar care se referea, din pacate, la altceva decat stimularea cognitiva, bine-venita la orice varsta.
De la 3 – 4 luni bebelusul era asezat in sezut, sprijinit de perne – o suprasolicitare inutila a coloanei acestuia, si sursa a numeroase cazaturi. Cu mult inainte de a fi pregatiti sa se ridice singuri in picioare, bebelusii erau sustinuti de la subrat pentru a face primii pasi. Toate familiile cumparau un premergator ieftin si bun in care il asezau pe copil pentru perioade generoase de timp, convinsi fiind ca asta il va face sa mearga mai devreme. Din fericire, azi, sursele de informare sunt la indemana fiecaruia dintre noi, iar specialistii au alt gen de recomandari.
Dar nu totul era negru
Chiar daca multe lucruri se intamplau altfel decat acum, iar unele dintre obiceiurile de ieri sunt astazi considerate absurde, ridicole sau chiar nocive (vezi infasatul bebelusului cu picioarele stranse, drepte, despre care se credea ca va favoriza o dezvoltare mai armonioasa, dar care nu facea decat sa suprasolicite articulatia soldului), vremurile trecute aveau si avantaje.
Era mai simplu sa procuri alimente mai naturale si mai sanatoase (in ciuda folosirii la scara larga a DDT-ului…), copiii ceva mai mari puteau fi lasati la joaca afara, singuri, fara teama ca li se va intampla ceva groaznic (greu de spus daca oamenii erau altfel, sau daca accesul nostru la informatii era mult mai limitat), copiii nu erau inconjurati de atat de multa informatie digitala practic imposibil de filtrat, iar parintii cu locuri de munca asigurate si program care in general era respectat strict, erau mai putin stresati, si de aceea mai dispusi si mai disponibili – din pacate, sub rezerva lui “nu ii da nas, ca se invata”.
Tu ce parere ai despre “atunci” si “acum”? Ce obiceiuri legate de cresterea copiilor ai preluat de la parintii tai, si la care ai renuntat, in ciuda valurilor de indignare starnite?
Loading...
