Am modificat articolul ultima data pe: 09.12.24

#22: De la calugarie la casatorie

Am modificat articolul ultima data pe: 09.12.24

 

Salut! Bine te-am regasit! 

Editia de astazi este una la care am lucrat cu mult drag, pentru ca am descoperit niste oameni extraordinari si o iubire care fascineaza. Asadar, nu rata sub nici o forma interviul nostru cu Marian si Adriana si povestea pe care au parcurs-o ei, cu drumuri de autocunoastere la Muntele Athos si, in final, la casatorie si viata de parinti.

In plus, cum toti ne pregatim pentru Sarbatorile Pascale si pentru Inviere, am facut si o lista de recomandari interesante pentru intreaga familie. 

Sa incepem! 

 

De la calugarie, la casatorie

Adriana si Marian au o poveste de dragoste putin mai altfel. Nici nu imi vine sa ii spun “poveste de dragoste”, caci mi se pare ca ii minimizez profunzimea. Dupa o perioada de cunoastere si autocunoastere, ei s-au casatorit si au devenit parintii unei fetite grozave. Dar sa nu stricam misterul si sa ii lasam pe ei sa isi spuna povestea! 

 

Cum v-ati cunoscut, voi doi?

Marian: De la un curs de neogreaca, cand eu eram in anul II la facultate si Adriana, I, la master. Eu am stat in Muntele Athos cu o vara inainte si imi doream sa invat macar cateva cuvinte. Ne-am intalnit prima data la inscriere, apoi seara, la cursuri, Adriana a avut grija sa imi tina un loc liber tot timpul. Si pentru ca ea se pregatea constant, isi facea si temele cu consecventa, nu puteam sa las acel scaun neocupat.

Adriana: Eu imi doream sa ma inscriu la cursul de neogreaca de prin anul intai de facultate si, de fiecare data, nu reuseam sa ajung, abia in anul intai de master am reusit sa ma inscriu si atunci l-am intalnit pe Marian. Intamplarea a facut sa mai fie un loc liber langa mine in sala de curs si asa am ajuns sa ne cunoastem. 

 

Cum ati ajuns, de la simpli cunoscuti, la o relatie mai profunda?

Marian: Faza e ca acest curs se facea seara, de pe la 8 la 9 jumate, de trei ori pe saptamana. Imi aduc aminte ca se plia exact cu programul meciurilor Champions si Europa League si na, dupa o luna jumate am renuntat. Era complicat sa stiu ca, in camin, dragii mei colegi stau cu un pet de Albacher 2,5l si se uita la meci, si eu: Καλημέρα,Καληνυχτα…Apoi mi-a venit gandul: “Lasa ca pot invata si singur…”.

Dupa ce m-am lasat de curs, Adriana a continuat si a aflat ca un fost coleg de-al ei de liceu sta cu mine in camera. A venit sa-l ajute la Algebra lineara, iar eu am servit-o cu o salata orientala sau cu un orez afumat 🙂 si asta “a dat-o pe spate”. Apoi ne-am mai intalnit prin parc, pe holurile facultatii, mai ieseam la cumparaturi impreuna si, usor-usor, ne-am apropiat mai mult.

Adriana: Cursul de neogreaca nu a tinut prea mult pentru Marian, s-a lasat dupa cateva saptamani. Apoi eu am tras sforile sa ne mai intalnim. Nu cred ca a existat un moment anume, ci in timp, treptat, am ajuns sa ne cunoastem tot mai bine si apoi ne-am dat seama ca avem aspiratii comune si ca ne regasim in aceeasi etapa a vietii.

 

Relatia voastra de cuplu are o poveste ceva mai neobisnuita, ce imi puteti spune despre ea? 

Marian: Cred ca toate relațiile au o doză de nonconformism. Ca sa continui povestea de mai sus, dupa ce a terminat masterul la matematica, Adriana a cautat sa isi puna in valoare cunostintele dobandite intr-un master in fizica de nanotehnologii la care, din coincidenta, m-am inscris si eu 🙂

Dupa ce am terminat masterul, Adriana era indreptatita sa astepte ceva, insa eu am ales sa ma reintorc in Muntele Athos, pentru 1 an, pentru a ma linisti, dupa 2 ani in care am lucrat ca programator si am dus si toate examenele (deloc usoare) la bun sfarsit. Dupa 6 luni am revenit in Iasi, am cerut-o pe Adriana de sotie, apoi i-am dat si vestea ca urmeaza sa ma mai duc inca 6 luni; ea era fericita de inel, insa dupa un timp si-a dat seama ca inca 6 luni de singuratate nu sunt chiar putin lucru… dar eu eram deja iar in Athos. Apoi m-am întors, ne-am casatorit, iar la 2 ani a aparut Maria, fetita noastra, ce are acum 1 anisor si o luna. 

Momentan, putem spune ca nu suntem o familie “in rand cu lumea”, drept dovada: nu mergem la nunti, cumatrii, aniversari, ospete de sarbatori, nu intram in concurente consumeriste de haine, excursii etc. si ne-am restrans foarte mult cercul prietenilor. Comunicam foarte mult si, culmea, si dupa 3 ani jumate de casatorie ne este foarte usor sa ne prinda miezul noptii punand tara la cale.

Adriana: Da, oarecum istoricul relatiei este un pic asa, ca dintr-un film. Privind in trecut, imi dau seama ca am trecut printr-un carusel de emotii: a fost greu si masterul in fizica, si statul ca bufnita singuratica timp de 1 an. Insa acum, uitandu-ma la puisorul nostru de un an si o luna, imi dau seama ca a meritat si sunt sigura ca vor veni si alte momente placute.

Relatia noastra a fost si este atipica zilelor noastre si dau cateva exemple: s-a construit foarte lin, fara etape sarite, ne-am dat libertate deplina celuilalt, fara constrangeri, petreceam relativ putin timp si acest fapt a tinut tot timpul treaza ardoarea de a ne reintalni. Interesant este ca acum, dupa ce ne-am casatorit, nu am epuizat subiectele si stam de trei ani si jumate aproape tot timpul împreuna (lucrand de acasa).

 

Dupa ce am primit raspunsurile lor, mi-am dat seama ca imi doream sa aflu mai multe despre cum a trait fiecare dintre ei aceasta poveste, asa ca le-am adresat si alte intrebari. Mai intai, am vorbit cu Marian:

 

De unde vine aceasta pasiune, inclinatie, interes pentru teologie? 

Marian: Cred ca este un cumul de mai multi factori: educatia religioasa din familie, curiozitatea, cunostintele dobandite la fizica, intersectarea cu parinti din Biserica si acel “ce se intampla dupa moarte?”. Pana sa ajung in Sfantul Munte, eram mai mult un crestin nepracticant: mergeam din cand in cand pe la Biserica si poate mai tineam cateva zile de post. Eu aveam nevoie de ceva palpabil, voiam sa prind Acel Ceva in niste formule, sa aiba logica, insa acolo mi-am dat seama ca adevaratul Adevar vine doar prin revelatie.  

Cum a fost perioada petrecuta pe Muntele Athos? Cum aratau zilele traite acolo? 

Marian: Parca am trait o viata acolo, tot timpul imi aduc aminte conversatii, slujbe, stari sufletesti. Este si o zicala, ca un minut aghioritic dureaza mult mai mult decat un minut din lume. Dupa primul an de facultate, am petrecut acolo toate verile (n.r. Pe muntele Athos), iar la sfarsit, un an complet, cum am mentionat mai sus. Ascultarea mea de baza era la croitoria de vesminte unde am invatat sa cos la masina, sa croiesc dupa tipare, sa fac mentenanta la masina de brodat, mai multe lucruri. In sarbatori si duminica ajutam la bucatarie si la trapeza (sala de mese).

O zi de lucru arata cam asa: ne trezeam la 6 si mergeam la Biserica; la 7 jumatate se termina Sfanta Liturghie si aveam jumatate de ora de odihna; la 8 mergeam la ascultare; la 11 era masa de pranz, apoi reveneam la ascultare; de la 15 la 17 pauza de somn; de la 17 la 18 mergeam la Biserica la Slujba Vecerniei, apoi luam masa de seara pana la 19; de la 19 la 22 iar ascultare; de la 22 la 23 ne faceam propriul canon; de la 23 pana pe la 1 mergeam la Slujba Utreniei; apoi somn.

 

Cum ai perceput perioada respectiva, din punct de vedere sufletesc?

Marian: A fost un dar, o comoara de mare pret. Din dragostea parintilor si din pronia divina am primit acesta binecuvantare de a vietui în mijlocul lor. A fost un moment de cotitura, o limpezire a mintii, o perioada presarată cu apasari sufletesti, însa mai apoi incununate cu bucurii mari.

Sfantul Munte, desi e vazut ca un loc linistit, este de fapt un teritoriu unde totul se traieste foarte intens: daca azi nu mai poti de fericire, maine ai toate sansele sa iti doresti sa pleci inot, din cauza angoasei pe care o traiesti. 

 

Cum ai stiut ca alegerea corecta pentru tine e sa revii la lumea mirenilor?

Marian: Eu, simtind puterea mistica pe care o poarta numele de calugar, am ales statutul de muncitor. Deci eu eram platit pentru ceea ce lucram, însa parintii mi-au permis sa imi fac programul dupa al lor si sa-mi fac norma de ore cum pot. Parintele la care ma spovedeam constant, deja ma cunostea bine, asa ca m-a ajutat sa inteleg care e calea mea de urmat, iar glasul duhovnicului e glasul Lui Dumnezeu.

 

Cum ai ajuns de la calugarie la casatorie?

Marian: Pai tot la calugarie am ajuns :). Parintele din Sfantul Munte, cu care tinem legatura tot timpul, ma intreaba ce face maica stareta Adriana si, daca ar fi sa mai merg pentru cateva saptamani, mi-a zis clar ca trebuie sa imi dea Adriana binecuvantare. 

Acum sunt cam 2000 de monahii in Sfantul Munte, iar raportat la lumea ortodoxa, e un procent aproape de 0. Calugarii din Athos sunt oameni cu totul speciali, alesi de Dumnezeu, care au intrat in munte cu vointa de 200% de a muri acolo. Insa un rol important il are si familia crestina, pentru ca ea va da sau nu urmatorii monahi, asa ca noi acum incercam sa ne facem mica parte din misiunea Bisericii.

Ne poti spune daca sunt lectii pe care le-ai invatat pe muntele Athos, care acum iti sunt de folos si in casnicia ta, si care sunt acestea?

Marian: In timpul petrecut in Athos, pot spune ca parintii mi-au predat cel putin “Abecedarul duhovnicesc”, necesar fiecarui crestin ortodox. Am vazut pe viu virtutile puse in practica si am putut admite ca, ceea ce citeam seara din Sfintii Parinti se intampla ziua, exact sub nasul meu. Unele virtuti, cum ar fi rabdarea, taierea voii sau milostenia, incercam sa le punem in practica si in mica noastra familie.

Pe langa aspectele duhovnicesti, am putut observa lucrurile ce tineau de administrarea chiliei. Desi parintii erau nelipsiti de la slujbe, munceau zilnic la diferite ascultari (tradus carti, tamaie, croitorie, pangar, gradina), aducand astfel bani cu care se puteau autointretine. Din acest capitol am putut extrage unele principii financiare regasite apoi si la Kiyosaki sau altii. 

Un alt aspect care m-a dezarmat era ierarhia parintilor, respectul reciproc, dar mai ales increderea, dragostea si ascultarea fata de staret. Aceasta intelegere deplina era liantul perfect pentru o comuniune sociala cum nu am gasit nicaieri. Acum, in familie, incercam si noi sa mentinem partea acesta de armonie, ne luptam… Biserica Ortodoxa nu poate exista fara acesti 3 piloni: dogma, asceza si ierarhia. Aceste valori translatate in orice ecosistem – familie, firma, grupuri de prieteni –  dau formula perfecta pentru a rezolva ecuatia fericirii.

 

Dupa ce Marian mi-a raspuns, cu rabdare, la toate intrebarile, am luat-o si pe Adriana deoparte, sa descopar: cum se vede, din perspectiva ei, perioada de asteptare in care Marian a fost plecat, si cum a evoluat relatia lor dupa ce au luat hotararea de a se casatori:

 

Cand ai aflat de inclinatia speciala a lui Marian pentru zona aceasta spirituala, a religiei?

Adriana: La scurt timp dupa ce ne-am cunoscut. Dupa cursurile de neogreaca, ma mai conducea la camin, in Targusor. Cred ca initial i-am spus ca sora mea e in monahie, iar el s-a bucurat nespus sa auda asta. Apoi cred ca a fost si punctul comun, temelia pe care am inceput sa construim, cu pasi mici, relatia.

 

Ce impact a avut credinta lui Marian asupra relatiei dintre voi?

Adriana: A fost ceva benefic, pentru ca stiam ca plecam de la valori comune, si scopul final era intemeierea familiei. Dupa cativa ani, am inceput sa ma spovedesc la acelasi parinte la care se spovedea si el, si aceasta a fost o alta punte de legatura. Fiind totusi doua firi diferite, existau ciondaneli, dar fiecare stiam cuvantul magic: Iarta-ma! Totodata, pentru mine a fost si usor sa il prezint pe Marian familiei mele, pentru ca era din acelasi peisaj. 

 

Cum ai acceptat si trait perioada petrecuta de Marian departe de tine?

Adriana: Chiar daca nu era prima oara cand pleca in Sfantul Munte, de cand ne-am cunoscut noi, a fost plecat in fiecare vacanta de vara, nu a fost chiar usor. Terminasem al doilea master, la fizica, si trebuia sa ma mut din camin. Mi-am gasit o chirie la “capatul lumii”, la un cunoscut, si eram mai mult singura. Incercam sa imi ocup timpul cu munca si cu meditatiile la matematica, am mai avut si zile de depresie (de mica am urat sa stau singura, copilarind la tara, parintii erau mai tot timpul plecati dupa treburi si, de multe ori, se intorceau dupa apusul soarelui). A fost un adevarat test de rabdare.

 

Te asteptai sa aleaga viata laica, pana la urma?

Adriana: Eu stiam situatia si contextul in care a plecat, dar clar ca adia si gandul ca poate ramane acolo. Plus ca el, initial, a zis ca sta 3 luni, pana la nunta surorii lui, dar din 3 s-au facut 6, iar dupa ce a venit, mi-a dat vestea ca din 6 se vor face 12. Dar daca am avut 6 luni rabdare, insemna ca eram la jumatatea drumului.

Cum ati putut comunica pe perioada absentei lui?

Adriana: Vorbeam pe Skype, cand avea timp. In principiu, odata la 2 saptamani, pret de jumatate de ora, rareori vorbeam mai des. Incercam sa concentram totul in 30-40 minute; pe de alta parte, nici nu prea erau multe de zis, ca el nu venea cu vesti noi, iar eu ii povesteam ce am mai facut. Spre finalul sederii lui acolo, a primit un telefon cu cartela de Grecia si reuseam sa mai vorbim cateva minute la telefon, odata pe saptamana. 

 

Cum ati ajuns, in final, de la calugarie la casatorie?

Adriana: Cum ziceam, si sora mea a ales calugaria. Stiam ca acesta alegere este o taina si are o incarcatura sufleteasca foarte mare, dar cand cineva intra in manastire trebuie sa fie motiv de mare bucurie. 

 

Cum si-a pus amprenta asupra ta, aceasta cautare a sinelui de care a avut nevoie Marian? 

Adriana: Pentru mine, ultimul an in care Marian a fost in Sfantul Munte a fost un timp de vietuire cu mine insami, care m-a ajutat sa ma cunosc mult mai bine. Cred ca pentru mine a fost un fel de prepandemie, pentru ca pe aceasta, fiind in 3 (eu, Marian si Maria), nici nu am simtit-o, decat foarte, foarte putin.

Dupa cateva zile de vietuire doar cu tine insati, iti dai seama ca nu e deloc usor si alegi fie sa te afunzi in social media, fie sa te accepti, sa te intelegi, sa intri intr-o armonie. La mine a fost un mixt, recunosc, insa stiu sigur ca in acel an, cu ajutorul Lui Dumnezeu, la fiecare moment de angoasa, am primit si o cheie de rezolvare valabila pe tot parcursul vietii.

Poate te intereseaza:

 

YouTube:

 

Cantece:

 

Decoratiuni pentru Paste:

 

Pentru intreaga familie:

 

Skip to toolbar