Copiii si dependenta de telefon… a parintilor
Asteptam la usa medicului de familie si copilul se plictiseste, asa ca ii dam putin telefonul nostru, sa se joace. Suntem in oras si mancarea intarzie sa fie servita, asa ca scoatem tableta din geanta ca sa il tinem pe copil linistit langa noi. Avem de terminat ceva pentru serviciu, sau de calcat rufe, asa ca il lasam pe junior sa se joace pe telefon sau tableta, cat apucam sa ne indeplinim sarcinile casnice.
Luate individual, aceste situatii sunt nu doar frecvente, ci si acceptate social de catre parinti. Desigur, e bine ca accesul la ecrane sa fie restrictionat in primii ani de viata, dar cati dintre noi chiar reusim sa il evitam complet? Si apoi, e vorba despre perioade scurte de timp si despre utilizare ocazionala, nu-i asa?
Dependenta afecteaza pe toata lumea
Studiile recente efectuate au demonstrat ca dependenta de telefon nu este doar o problema a copiilor, si ca lucrurile ar trebui sa fie abordate in ordinea corecta. Limitarea sau interzicerea timpului petrecut pe asemenea device-uri cand vine vorba despre copiii nostri, este inutila cat timp parintii insisi nu au nici o limita in ceea ce priveste folosirea telefonului.
Exista dovezi ca din ce in ce mai multi dintre parinti sunt atat de distrasi de propriile telefoane, incat devin incapabili sau ineficienti in a se ocupa de nevoile propriilor copii. Importanta telefonului mobil in viata noastra ajunge sa depaseasca importanta pe care, inconstient, o acordam persoanelor dragi din jur! Problema este in crestere si e cu atat mai grava cu cat nu discutam despre neglijenta fizica, ci despre una la nivel emotional, afectiv, cognitiv si comportamental.
Copiii au haine si mancare, caldura si jucarii, insa nu au un adult cu care sa poarte o conversatie, caruia sa i se destainuie, sau care sa fie cu adevarat atent la nevoile sale. Si mai exista inca un aspect asupra carora specialistii trag un semnal de alarma: singurul predictor adevarat al performantei scolare este legat de abilitatile de limbaj, pe care copiii nu le pot dobandi decat in urma unui dialog fluent si frecvent cu adultii.
Parintii neatenti rateaza semnalele emise de copiii lor
Singura varianta de succes in ceea ce priveste relatia dintre parinti si copii este reprezentata de acel punct de echilibru dintre nevoile si dorintele adultilor si cele ale copiilor. Dintotdeauna adultii sunt tentati sa se ocupe de treburile casnice si sa ii lase pe copii sa se joace liber, lucru firesc, rezonabil si chiar benefic pentru dezvoltarea celor mici.
Insa in ultima perioada, parintii sunt distrasi mai mult, mai frecvent si mai puternic, de ecranele propriilor telefoane. Inainte de a ne concentra cu indignare si amaraciune la dependenta copiilor de gadgeturi, probabil ca ar trebui sa ne uitam intai in propria ograda, la propria noastra dependenta de tehnologie.
Conform psihologilor, adultii manifesta semnele caracteristici ale unei adictii, atunci cand isi folosesc telefonul. Ei sunt cu totul absorbiti de orice ar face pe ecranul respectiv, devin nervosi atunci cand sunt intrerupti, nu mai sunt atenti la mesajele transmise de catre copii, sau le interpreteaza gresit.
Atunci cand parintele si copilul nu mai sunt conectati adecvat, adultul tinde sa se infurie mai des si mai puternic, presupunand in mod eronat ca propriul copil este manipulativ, in loc sa inteleaga ca e vorba doar despre o nevoie fireasca de atentie.
Deconectarea poate fi fireasca…
…insa doar pe termen scurt. Aceasta separare simbolica ii permite adultului sa isi adune gandurile, iar copilului sa castige un strop de independenta, din ce in ce mai necesara pe masura ce acesta creste.
Dar ea este cu totul altceva decat momentele in care parintele pretinde ca este impreuna cu copilul, si totusi nu comunica nicicum cu acesta, sau incercarile copilului de a se angaja intr-un schimb de emotii si informatie, se izbesc permanent de lipsa de atentie sau rabdare.
Care sunt consecintele acestei situatii?
Lipsa de comunicare in copilarie poate avea impact diferit, in functie de varsta copilului si de adultii de incredere de care este inconjurat. Daca mama si tata sunt prea absorbiti de ecranele lor, in schimb exista o bunica iubitoare si implicata, probabil ca micutul va beneficia in continuare de o dezvoltare corespunzatoare, numai ca principala sa persoana de atasament va fi bunica, in locul parintilor.
Daca pe moment asta nu ar trebui sa reprezinte o problema, pe termen lung poate fi daunator, caci din pacate bunicii nici nu traiesc la fel de mult ca parintii, nici nu au acelasi nivel de implicare pe toata durata copilariei; la un moment dat, de cele mai multe ori pe la varsta pubertatii, parintii doresc sa se implice, dar se lovesc de reticenta copiilor, care pur si simplu nu au avut ocazia sa stabileasca o conexiune cu acestia.
Daca in viata copilului mic nu exista un adult care sa preia ceva din indatoririle parintelui, copilul va solicita atentia de care are nevoie, si o va face din ce in ce mai vocal si mai violent. Adesea, parintii, educatorii, invatatorii, spectatorii din parc se grabesc sa ii catalogheze pe acesti copii ca fiind rai, obraznici sau needucati, cand de fapt ei duc lipsa parintelui care fizic e chiar langa ei.
In cazul copiilor mai mari, prapastia se adanceste sigur si de multe ori ireversibil: avand mai multe mecanisme de autoreglare, copilul de varsta mai mare renunta la un moment dat la a bate la ceea ce seamana o usa inchisa si isi directioneaza nevoia de comunicare catre anturaj, de pilda.
Dar dependenta de telefon a adultilor, mai conduce la o situatie asupra careia specialistii trag un alt semnal de alarma.
Copiii petrec la randul lor prea mult timp cu aceste gadgeturi
“Dupa chipul si asemanarea” parintelui, copilul inconjurat de adulti atat de pasionati de tehnologie are la randul sau acces, adeseori nelimitat, la aceleasi gadgeturi. Statisticile efectuate de catre specialisti indica un total de 4 ore pe zi petrecute cu ochii in ecrane, pentru copiii de varsta prescolara. Iar expunerea incepe, statistic vorbind, inca de la varsta de 4 luni.
Pentru ca nu se pot juca singuri afara – si suntem de acord ca exista riscuri – si pentru ca nu are cine sa ii insoteasca, foarte multi dintre copii ajung sa isi ocupe timpul liber la TV, pe telefon si tableta, jucandu-se sau urmarind diverse clipuri video. Este nu doar o pierdere acuta de timp, ci un obicei nociv pentru creierul in plina dezvoltare al celor mici.
Desigur, raul poate fi mai mare sau mai mic: jocurile online par sa fie mai putin periculoase decat simpla urmarire a unor inregistrari. Un joc pentru copii (aici oferim lista noastra comparativa), cu potential educativ, atent ales si utilizat ocazional, va avea un raport risc-beneficiu evident mai mare decat un vlog al cine stie carui adolescent care se filmeaza mancand dulciuri sau plimbandu-se pe strada.
Cel mai mare pericol pentru copii e legat de ceea ce pierd, nu de ceea ce fac
In regula: timpul petrecut pe gadgeturi mobile poate crea dependenta. El suprastimuleaza sistemul nervos, ii incetineste dezvoltarea, suprasolicita vederea, afecteaza inteligenta afectiva a copiilor. Problemele pe care le creeaza telefonul sau tableta sunt cunoscute si recunoscute.
Ceea ce este esential sa inteleaga parintii este ca tot acest timp petrecut astfel, ii priveaza pe copii de experienta descoperirii lumii si a relationarii cu alti indivizi. Nu spune nimeni ca in era tehnologiei, copilul nu ar trebui sa atinga tableta inainte de majorat, dar exista o mare diferenta intre a folosi aceste dispozitive ca instrumente de invatare, de exemplu, si a le transforma in bone. Iar una dintre cele mai mari probleme este ca cei mici isi imita parintii, cu fiecare ocazie.
Voi ce fel de exemplu le dati copiilor vostri? Cat timp petreceti, fiecare membru al familiei, pe telefon?
