Corpul stie cum sa transforme durerea nasterii intr-o amintire deloc infricosatoare
Poate ca ai auzit teoriile despre nasterea extatica, sau despre orgasmul pe care unele femei sustin ca l-ar fi trait in timp ce isi aduceau copiii pe lume. Ei bine, poate ca ipoteza ca toate femeile pot experimenta asemenea senzatii intense este putin hazardata, dar este cert ca Mama Natura a prevazut corpurile noastre cu toate instrumentele necesare pentru a trece cu brio peste aceasta experienta si pentru a naste si a renaste, de data aceasta ca mama a unui prunc.
Atunci cand lucrurile sunt lasate sa decurga de la sine, fara interventii externe, care ar trebui sa fie rezervate momentelor in care este cu adevarat nevoie de ele, corpurile femeilor reusesc sa orchestreze o cascada de mecanisme biochimice si hormonale, care au grija nu numai de aspectele fizice care tin de nastere, ci si de amprenta pe care aceasta o lasa asupra psihicului matern. Vei constata ca acele mame care au avut parte de nasteri cat mai blande si cu cat mai putine interventii din partea specialistilor, au relatari mai entuziaste despre clipele respective si se raporteaza in mod pozitiv la ele, atitudinea lor generala fata de acest eveniment din vietile lor fiind mult mai favorabila decat cea a mamelor care, desi nu au avut nici un fel de complicatii, au trecut prin interventii intruzive din partea personalului medical.
Nasterea e orchestrata de 4 mecanisme hormonale
Cei mai importanti hormoni care intervin in procesul nasterii includ oxitocina, cunoscuta si ca hormonul iubirii, endorfinele, hormoni ai placerii, adrenalina si noradrenalina, hormoni ai entuziasmului si puterii de reactie, si prolactina, hormonul maternitatii. Aceste 4 cai sunt implicate in mecanismul nasterii la toate mamiferele, originea lor filogenetica regasindu-se cu multe milioane de ani in urma.
Pentru ca nasterea sa decurga optim, unii cercetatori considera ca aceasta parte primitiva a creierului trebuie sa o “amuteasca” temporar pe cea responsabila de gandirea rationala si critica, iar acest mecanism poate fi stimulat prin crearea unui ambient cat mai intim, placut, discret, cu lumina slaba si fara zgomote puternice. Atata timp cat gravida este lasata sa isi traiasca, cu adevarat, nasterea, ea va alege instinctiv acele miscari, gesturi si pozitii care favorizeaza progresul travaliului, caci este pur si simplu amprenta genetica a evolutiei speciei noastre.
Oxitocina
Probabil ca oxitocina este hormonul cel mai bine cunoscut, atunci cand se face referire la nastere. Ea este secretata in timpul actului sexual, al orgasmului, la nastere si in alaptare, ea contribuind la generarea sentimentelor de dragoste si altruism, ceea ce il face pe Michel Odent sa remarce ca “Indiferent la ce tip de iubire ne gandim, oxitocina este implicata”. Secretata de hipotalamus si stocata in hipofiza, ea este eliberata in sange periodic.
Stiinta a demonstrat ca oxitocina este legata de o serie de reflexe de expulzare: este implicata in ejaculare, in contractiile vaginale si uterine care ajuta la inaintarea spermatozoizilor catre ovul, in eliminarea placentei, in ejectia laptelui si intr-o faza foarte speciala a nasterii, cea in care organismul declanseaza o serie de contractii foarte intense si puternice, care ajuta la expulzia rapida a bebelusului, prin colul complet deschis. Insa nu e secretata numai in aceste momente cheie; in sarcina, ea se acumuleaza permanent si contribuie la o mai buna asimilare a nutrientilor, la reducerea stresului si la scaderea consumului energetic prin starea de somnolenta de care se plang majoritatea gravidelor.
Cele mai mari concentratii de oxitocina se produc in momentul expulziei si imediat dupa aceea, in timpul momentelor pretioase de contact piele pe piele intre mama si nou-nascut. Primele incercari de supt ale micutului sunt de asemenea menite sa stimuleze secretia de oxitocina, ceea ce contribuie la reducerea hemoragiei post-partum. Exista studii care sustin ca alaptarea prelungita, asociata cu o perioada mai lunga in care concentratia serica de oxitocina este mare, se asociaza cu diminuarea stresului, astfel ca, statistic, mamele care alapteaza sunt mai calme decat cele care nu au alaptat deloc, sau doar pentru o perioada mai scurta de 7 saptamani.
Beta-endorfinele
Studiile efectuate de oameni de stiinta au demonstrat ca efectul beta-endorfinelor in organismul uman este asemanator celui pe care il au opiaceele ca morfina sau heroina, actionand asupra acelorasi receptori din creier. Beta-endorfinele sunt secretate de hipofiza, in aproximativ aceleasi momente ca si oxitocina.
In plus, ele sunt de asemenea secretate in momente de stres intens, in care reusesc sa actioneze ca analgezice puternice. Un alt efect al lor consta in suprimarea functiei sistemului imunitar, ceea ce e esential in sarcina; altminteri, corpul mamei poate considera fatul ca fiind un corp strain, incepand sa faca eforturi sa il elimine.
Beta-endorfinele induc o senzatia de placere, euforie si chiar dependenta. Concentratia lor este, oricum, crescuta in sarcina, dar ea inregistreaza un varf spectaculos in timpul travaliului, ceea ce o ajuta pe femeie sa suporte foarte bine durerea, dar si sa atinga un fel de stare de constienta modificata, caracteristica gravidelor care au beneficiat de o nastere nemedicalizata. In plus, intre endorfine si oxitocina exista o relatie de dependenta: cand contractiile sunt prea puternice si greu de suportat, creste concentratia de endorfine, ceea ce blocheaza temporar eliberarea de oxitocina, temperand procesul si facandu-l mult mai usor de tolerat.
Pe de alta parte, beta-endorfinele stimuleaza secretia de prolactina, care se pare ca este implicata in faza finala de maturare a plamanilor bebelusului si in cresterea capacitatii sale de termoreglare, care este oricum deficitara intr-o prima faza. Beta-endorfinele trec si in laptele matern, astfel incat in ora magica, atat bebelusul, cat si mama, vor experimenta o senzatie deosebita de placere, ceea ce contribuie substantial la formarea acelei legaturi speciale dintre ei.
Adrenalina si noradrenalina
Acesti doi hormoni sunt mai bine cunoscuti ca hormoni de panica; ei sunt cei care preiau controlul atunci cand te afli in pericol, care te mobilizeaza si iti dau energie ca sa reactionezi corespunzator in situatii extreme. Aceste catecolamine – caci asa ii numesc specialistii – sunt secretate de glanda suprarenala si, contrar credintei populare, nu sunt secretate doar atunci cand viata ne este pusa in pericol in mod direct, ci si ca raspuns la foame, frig, teama, agitatie, anxietate.
In primele faze ale travaliului, cei doi hormoni inhiba secretia de oxitocina, ceea ce determina incetinirea travaliului. Mai mult decat atat, ei reduc fluxul sangvin in uter si placenta si, deci, catre bebelus. Daca pentru mamiferele din salbaticie, acesta poate fi un mecanism salvator, pana cand mama gaseste un loc ferit in care sa isi aduca pe lume puiul, la oameni, secretia crescuta de catecolamine se asociaza cu un travaliu prelungit si cu stres fetal.
Pe de alta parte, in cazul nasterilor cu interventie minima, s-a observat ca in ultima faza a travaliului, cand expulzia devine iminenta, o crestere brusca a secretiei de adrenalina si noradrenalina accelereaza intregul proces; brusc, mama se simte puternica si energizata, are buzele uscate si probabil manifesta dorinta de a se agata de ceva, iar aceasta stare, combinata cu o serie de contractii foarte puternice, determina venirea pe lume a copilului.
Acest mecanism s-a constatat ca este foarte util si in cazul in care travaliul, aflat in partea sa intermediara, nu pare sa mai avanseze. Daca un flux abundent de catecolamine, la inceputul travaliului, nu va face decat sa il incetineasca, ulterior, el va accelera lucrurile. Exista, de pilda, inregistrari ale antropologilor, care relateaza ca intr-un trib canadian, in cazul in care travaliul pare sa nu mai avanseze, membrii tineri se aduna in jurul gravidei si striga, insistenta lor generand un flux sporit de adrenalina si repunand lucrurile in miscare.
Imediat dupa venirea pe lume a bebelusului, concentratia acestor hormoni scade brusc. O atmosfera calda, placuta, calma si linistita fiind esentiala pentru reducerea nivelului de adrenalina si cresterea, in schimb, a celui de oxitocina, care ajuta la eliminarea rapida a placentei si la reducerea semnificativa a riscului de hemoragie. Noradrenalina, pe de alta parte, pare sa fie de asemenea implicata in instinctul de ingrijire a nou-nascutului; s-a observat la soarecii incapabili sa secrete noradrenalina, ca ei nu manifesta pornirea de a se ocupa de pui, decat dupa ce li se injecteaza o doza de hormon.
Concentratia celor doua catecolamine este mare si la bebelus, protejandu-l impotriva efectelor hipoxiei care se instaleaza in faza de expulzie si facandu-l sa fie alert si treaz in primele clipe in care “da ochii” cu mamica sa. in curand, si el se va relaxa, cand se linisteste cu ajutorul mirosului familiar al mamei, atingerii pielii ei si gustului primelor picaturi de lapte.
Prolactina
In termeni familiari, prolactina este considerata hormonul maternitatii, ea fiind secretata in cantitate marita pe durata intregii sarcini. Prolactina este cea care promoveaza alaptarea; in sarcina, efectele ei sunt tinute sub control de catre ceilalti hormoni, secretati de catre placenta, dar odata bebelusul venit pe lume, ea poate, in sfarsit, sa declanseze productia de lapte matern in cantitati suficiente pentru prunc.
S-a constatat, la primate, ca masculul dominant este cel care are cel mai scazut nivel de prolactina, de aceea ea este de asemenea vazuta ca un hormon al “supunerii”. Este motivul pentru care mamele sunt atat de tolerante, punandu-si puii pe primul plan.
Pe de alta parte, prolactina mare induce si un oarecare nivel de anxietate, ceea ce mentine o stare crescuta de vigilenta din partea mamelor. Dar si in cazul barbatilor, dupa nasterea copiilor lor, se observa o crestere a concentratiei de prolactina, ceea ce se asociaza cu un nivel crescut de implicare in ingrijirea bebelusilor.
Prolactina se gaseste in cantitati mari si in lichidul amniotic, dar si in sangele bebelusului, si se considera ca ea joaca un rol important in maturizarea aparatului neuro-endocrin al micutului, pregatindu-l pentru venirea sa pe lume.
Dupa cum se vede, corpul viitoarei mame stie exact cum sa isi orchestreze reactiile in asa fel incat nasterea sa decurga optim, cu conditia ca el sa nu fie intrerupt sau deranjat. Toate interventiile din exterior nu fac decat sa incetineasca procesul, sa intrerupa modul extrem de armonios in care acesti hormoni isi cresc si scad concentratiile, in asa fel incat lucrurile sa se desfasoare lin.
Fara a nega beneficiile medicinei moderne in scaderea procentului de mortalitate materna sau infantila la nastere, trebuie sa recunoastem ca spitalele de obstetrica nu au intotdeauna capacitatea de a crea mediul acela intim si linistit care sa favorizeze nasterea vaginala nemedicalizata, interventiile facute, necesare sau pur si simplu parte a protocolului medical, avand dezavantajele lor. Sentimentul de pericol si constiinta faptului ca sunt observate sunt doua cauze principale ale prelungirii travaliului la toate mamiferele, si probabil ca lucrurile stau la fel si in cazul oamenilor.
Este motivul pentru care pledam in favoarea regandirii decorului in care mamele isi aduc pe lume copiii, fara sa renunte la siguranta pe care o ofera nasterea intr-un loc in care personalul medical poate interveni prompt in situatia nedorita in care ceva chiar nu merge bine.
Cum te-ai pregatit sa faci fata sarcinii si mai apoi nasterii? Ce vitamine prenatale (aici lista noastra comparativa) ai incercat? Cum a fost, pentru tine, nasterea copilului tau? Care au fost emotiile pe care ti le-a trezit mediul spitalicesc si agitatia din salile de travaliu si natere?
Bibliografie:
https://www.bellybelly.com.au/birth/ecstatic-birth-natures-hormonal-blueprint-for-labor/
Fuchs AR, Fuchs F. Endocrinology of human parturition: a review. Br J Obstet Gynaecol 1984;91(10):948-67.
