De ce contactul fizic cu bebelusul e atat de important?
Din pacate, istoricul orfelinatelor de odinioara a demonstrat fara urma de indoiala, cat de important este rolul atingerii umane pentru copiii care cresteau in acest mediu. Observatiile empirice de atunci au deschis interesul psihologilor pentru studii mai ample, care au demonstrat ca acei copii care nu au beneficiat, ca bebelusi, de suficienta atingere umana si de destula implicare afectiva din partea adultilor care ii ingrijeau, au un risc substantial mai mare de a dezvolta probleme de comportament, cognitive sau afective.
Aceste diferente par sa aiba un mecanism hormonal important de declansare, caci s-a remarcat, de pilda, ca acei copii care crescusera in orfelinatele anilor ‘80, in Romania, aveau o concentratie de cortizol de pana la 12 ori mai mare decat copiii care fusesera adoptati la varste fragede. Cortizolul este principalul hormon de stres, si se stie azi ca el este secretat in mod normal dupa nastere, ca raspuns la evenimentele absolut noi prin care trece bebelusul, dar ca ulterior concentratia lui scade, ca urmare a contactului piele pe piele cu mama si ingrijirii pline de dragoste a acesteia.
Dar cortizolul nu este singurul hormon ale carui concentratii variaza semnificativ la copiii care nu au parte de o ingrijire corespunzatoare. Oxitocina si vasopresina, alti doi hormoni implicati in procesele afective, au de asemenea concentratii modificate, care au ramas diferite la copiii adoptati pana la 3 ani dupa integrarea lor intr-o familie iubitoare.
Exista nenumarati factori care influenteaza dezvoltarea copiilor, care la randul lor, vin cu o anumita zestre genetica. Dar numeroase situatii de retard de dezvoltare raportate de-a lungul timpului, au suscitat interesul si curiozitatea cercetatorilor, care au vrut sa stabileasca mai clar modul in care privarea de contact fizic suficient in primele luni de viata, influenteaza dezvoltarea ulterioara a copiilor. Astfel, s-a descoperit cat de benefic este contactul piele pe piele atat pentru bebelus, cat si pentru parinti, si de asemenea cum implicarea afectiva in ingrijirea bebelusului ii grabeste acestuia dezvoltarea psihica si cognitiva si recunoasterea sinelui.
Alintarea bebelusului este un aspect natural al relatiei copil-parinte; totusi, ce anume face ca lucrurile acestea simple sa fie atat de speciale? Ann Bigelow, profesor si cercetator in domeniul psihologiei la Universitatea St. Francis Xavier a raspuns pentru publicatia Scientific American la cateva intrebari legate de acest subiect.
Se stie de ceva vreme ca atunci cand vine vorba despre bebelusi, contactul piele pe piele este important. In ce fel ii ajuta pe micuti?
Mai ales in perioada de imediat dupa nastere, contactul piele pe piele este foarte linistititor: bebelusii plang mai putin, se odihnesc mai bine. Exista studii care demonstreaza ca dezvoltarea creierului se produce mai repede, probabil ca urmare a starii de liniste si a odihnei suficiente.
Contactul piele pe piele cu bebelusii are beneficii si pentru parinti?
Da, se pare ca acest contact piele pe piele este foarte benefic si pentru mame. El are efectul de a reduce nivelul de stres, ceea ce conduce la o scadere a numarului de cazuri de depresie postnatala; in plus, aceste mame par sa inteleaga mai usor mesajele pe care bebelusul incearca sa le transmita, iar micutii sunt mai responsivi, in jurul varstei de 3 luni. Acestia isi recunosc mama mai devreme decat alti copii, astfel ca relatia lor cu mamele sunt mai profunde si mai apropiate. Iar lucrurile sunt identice si in cazul tatilor.
Exista, de altfel, cateva studii interesante, care arata ca la mamele care tocmai au nascut, temperatura pielii in zona pieptului este cu 1-2 grade mai ridicata decat in restul corpului, ceea ce creeaza practic o zona naturala in care se poate incalzi nou-nascutul. In plus, in aceasta etapa, mamele au capacitatea de a-si regla temperatura corporala in functie de cea a bebelusului: daca acestuia ii este rece, temperatura mamei creste putin, iar daca temperatura bebelusului este crescuta, cea a mamei scade, ca sa il poata racori.
Ce se intampla in corpurile mamei si a bebelusului in timpul contactului piele pe piele?
La nivel fiziologic, corpul mamei elibereaza oxitocina in timpul acestui contact. In plus, cu un bebelus “cuminte”, probabil ca mamele se simt mai relaxate si mai odihnite.
Bebelusul provine dintr-un mediu foarte restrictiv, asadar tot ce e in jurul lui este foarte stimulant. De aceea, are nevoie de calmul si linistea pe care i le aduc putinele lucruri care ii sunt familiare: atingerea, ritmul batailor cardiace, vocea mamei, pe care le-a perceput si in uter.
In afara atingerii, ce alt tip de interactiune timpurie intre adulti si bebelusi este importanta pentru dezvoltare?
Unul dintre primele lucruri pe care orice fiinta le invata, inca din primele ore de viata, este ca actiunile sale determina raspunsuri din partea celorlalti. Practic, bebelusii invata ca sunt agenti activi in mediul lor, si ca viata nu e numai un spectacol de sunete si lumini. Acest lucru se realizeaza prin reactia celorlalti oameni, caci in general, oamenii tind sa le raspunda imediat bebelusilor; este impulsul nostru natural de a face asta. Bebelusii invata, astfel, foarte repede, ca actiunile lor vor declansa alte actiuni din partea celor din jur, majoritatea predictibile: “Eu zambesc, mami imi zambeste”. Astfel, ei descopera ca au puterea de a face sa se intample lucruri.
Cercetarile au demonstrat ca bebelusilor le place sa fie imitati. Iar noi, ca adulti, interactionam foarte diferit cu bebelusii, fata de relatia pe care o avem cu alti adulti. Tendinta noastra ca adulti este sa le imitam comportamentul intr-un mod exagerat, si asta este exact ceea ce au nevoie bebelusii, caci ii ajuta sa descopere lucruri noi despre propriile experiente afective. Atunci cand isi vad imaginea reflectata astfel, ei au ocazia sa se inteleaga pe ei insisi, intr-un mod foarte primar.
Si bebelusii care au mame care ii imita imediat, au o dezvoltare mai rapida?
Raspunsul este da, si, mai interesant, se pare ca asta nu are legatura cu cat de vorbarete sau de vesele sunt mamele respective. Probabil ca exista, undeva, o limita, caci pana si pentru un bebelus poate deveni enervant sa fie imitat in continuu. Oricum, s-a observat ca multe dintre aceste reactii sunt in afara sferei constiintei mamei; este un mod natural de a reactiona, absolut nepremeditat.
La ce varsta incep bebelusii sa realizeze ca actiunile lor determina raspunsuri din partea celorlalti?
Unii oameni de stiinta sustin ca bebelusii sunt constienti ca sunt imitati inca din primele ore de viata. La varsta de 4 luni, este evident ca bebelusii reactioneaza diferit daca raspunsul mamei este o imitatie a gesturilor pe care le-au facut ei insisi.
Varsta este de asemenea influentata de cat de responsivi sunt mama si partenerul ei de viata. Daca mama a suferit de despresie post-partum si nu a reusit a se angajeze intr-o relatie afectiva apropiata cu micutul, bebelusul nu are ocazii suficiente sa descopere lucruri despre el insusi. Tineti cont ca bebelusii se adapteaza la persoana care petrece cu ei cel mai mult timp; daca micutul sta cu o mama cu depresie, care nu se grabeste sa reactioneze prompt, nivelul sau de responsivitate se va modela dupa exemplul pe care il are in fata sa.
Toate aceste diferente legate de dezvoltarea precoce a bebelusilor, ajung la un moment dat sa se stearga?
Pentru multi dintre copii, da, cu conditia unei interventii adecvate. Dar este cu siguranta mult ma simplu ca inceputul sa fie facut corect. Cu cat bebelusii au parte de mai multe experiente alaturi de cineva care este implicat afectiv, cu atat mai bine pentru ei. Dar da, bebelusii sunt incredibil de flexibili si de usor adaptabili, este probabil cea mai adaptabila perioada din viata oricarui om, ceea ce e minunat.
Exista o varsta la care contactul piele pe piele si alte asemenea gesturi timpurii isi pierd valoarea?
In unele tari, genul acesta de contact apropiat cu bebelusul reprezinta standardul de ingrijire. Practic, bebelusul este cel care transmite cand ii este de ajuns, pentru ca pur si simplu devine interesat de alte lucruri.
Multe dintre lucrurile pe care le stim azi li se datoreaza copiilor crescuti in orfelinate, care au ratat foarte mult din ceea ce inseamna acest contact personal. Acest lucru are si efecte pe termen lung asupra lor?
Au fost facute niste studii interesante in care au fost implicati copii adoptati din Romania, din locuri si intr-o perioada in care nu aveau parte de prea mult contact fizic cu adultii. Inainte de 1989, un singur adult se ocupa de foarte multi copii, care erau de asemenea despartiti in functie de varsta, astfel ca micutii nu interactionau prea mult nici cu alti copii mai mari. Odata adoptati in Canada s-a constatat ca, cu cat petrecusera mai mult timp in orfelinat, cu atat deficientele lor erau mai mari. Pentru toti, fara exceptie, adoptia intr-o familie a avut efecte benefice; unii s-au recuperat mai repede, altii mai incet, iar altii au ramas cu sechele pentru tot restul vietii, dar situatia lor s-a imbunatatit, oricum, fata de cea initiala.
Care sunt sechelele cu care pot ramane copiii privati de atingerea adultilor?
Initial, cele mai usor de observat sunt intarzierile cognitive, dar pe masura ce copiii cresc, si cele afective devin mai vizibile. De pilda, unii dintre acesti copii erau exagerat de prietenosi cu orice adulti, fara sa faca diferente intre cunoscuti si necunoscuti. De parca toti adultii ar fi niste minunati, iar ei nu ar avea constiinta faptului ca exista adulti care le sunt dedicati, si doar aceia pot fi tratati cu deplina incredere.
Exista si alte lucruri pe care ar trebui sa le stim despre importanta atingerii umane pentru cei mai mici dintre copii?
Nimic in legatura cu acest subiect nu e batut in cuie si nu as vrea sa las impresia ca, daca bebelusii nu sunt mereu in contact cu adultul care ii ingrijeste, vor fi marcati pe viata. Doar ca aceasta intelegere a sinelui si a celorlalti, instinctuala, care are loc in primele saptamani de viata, se dezvolta numai prin interactiuni umane. Bebelusii invata, astfel, ca ei chiar conteaza in lume, ceea ce ii invita sa exploreze lumea si sa si-o insuseasca, alternativa fiind aceea in care se considera neajutorati, iar lucrurile pur si simplu “li se intampla”. Pentru ca suntem o specie sociala, avem nevoie de interactiuni intre noi, pentru a ne putea atinge potentialul maxim de dezvoltare.
Desigur, este hazardat sa ne imaginam ca un bebelus care a fost ingrijit cu maxima dedicare de catre parintii sai, dar care s-a nascut prin cezariana, astfel incat a fost separat pe catre mamica sa timp de 12 – 24 de ore, este “marcat pe viata”. Totusi, nu trebuie sa uitam niciodata ca atitudinea adultului cu care copilul petrece cel mai mult timp, fata de micut, ii va influenta acestuia intr-o maniera covarsitoare si definitorie, modul de dezvoltare.
