Cum am grija de noua mea trotineta electrica?
Achizitia unei trotinete electrice inseamna o investitie relativ importanta, asadar este firesc sa doresti informatii cat mai complete despre cum sa ai grija de ea in asa fel incat sa ii prelungesti durata de viata si sa reduci riscul de aparitie a incidentelor neplacute sau a defectiunilor costisitor de reparat.
Citeste manualul!
Manualul furnizat odata cu trotineta achizitionata iti va oferi multe informatii referitoare la piese si denumirile lor, la caracteristicile tehnice ale acestora, la intervalele de timp la care trebuie inlocuite si asa mai departe. Nu uita ca fiecare model are caracteristicile sale, iar recomandarile pe care le putem noi face au un caracter general. o trotineta electrica Xiaomi are alt calendar de inlocuire a consumabilelor decat o trotineta electrica Harley.
Inaugureaza un jurnal
Incepe prin a nota seria produsului achizitionat; poti adauga, de pilda, fotografii cu modul de cablare a acumulatorului, in cazul in care este nevoie sa inlocuiesti sau sa demontezi bateria. Inregistreaza fiecare manevra de intretinere, noteaza detalii legate de timpi de incarcare sau de autonomie.
Verifica rotile
In cazul in care ai o trotineta cu roti cu camera de aer, asigura-te inainte de fiecare deplasare ca ele sunt umflate adecvat. In general, dupa ce capeti un pic de experienta, iti va fi suficient sa apesi roata cu degetele ca sa ii verifici rezistenta. Analizeaza specificatiile producatorului in legatura cu presiunea optima in functie de greutatea utilizatorului; cele mai multe roti de dimensiuni mici accepta o presiune intre 35 si 85 psi.
Rotile umflate adecvat reusesc sa asigure un contact adecvat cu solul si o aderenta potrivita, dar acesta nu este singurul lor avantaj. In plus, atunci cand sunt umflate adecvat, ele previn rotirea camerei de aer in interior, in timpul accelerarii si franarii, rotire care ar determina in relativ scurt timp deteriorarea valvei. Aceasta valva nu poate fi inlocuita, asadar ai fi obligat sa inlocuiesti intreaga camera de aer.
Daca te vezi in situatia in care este nevoie sa inlocuiesti camera de aer, asigura-te ca o umfli partial astfel incat sa se aseze adecvat pe janta. Abia dupa aceea monteaza elementele de fixare si umfla roata la presiunea adecvata. In caz contrar, poti avea surpriza neplacuta ca janta a ciupit camera de aer si a distrus-o inainte de a fi apucat sa o montezi macar.
Este esential sa mentii presiunea la o valoare adecvata; in cazul in care presiunea este scazuta, viteza de deplasare scade si ea, riscul de deteriorare a jantei este mai mare, forta de frecare e mai mare deci autonomia scade. Daca presiunea este prea ridicata, exista riscul de explozie in timpul deplasarii, aderenta pe asfalt este redusa mai ales la viraje, iar deplasarea va fi mult mai incomoda.
Verifica cureaua de transmisie
Cureaua de transmisie trebuie sa fie perfect intinsa in momentul utilizarii trotinetei. In cazul in care aceasta este prea larga, ea poate aluneca, sau se poate supraincalzi. Tensionarea curelei de transmisie se face foarte simplu, prin rotirea rotii din spate catre inainte.
In cazul in care trebuie sa inlocuiesti cureaua de transmisie, verifica atent specificatiile tehnice si recomandarile producatorului.
Evita deplasarea cand afara e ud
Desigur, nu vei putea sa te feresti de toate aversele neasteptate, obisnuite vara, dar daca a ploua toata noaptea, sau daca prognoza anunta o zi ploioasa, lasa trotineta acasa. Suprafetele pline de noroi, iarba uda sau pamantul mustind de apa nu sunt adecvate pentru o trotineta electrica. In mod normal, ele sunt special concepute pentru suprafete dure si uscate.
Expunerea trotinetei la apa poate deteriora componentele electrice si poate favoriza dezvoltarea ruginii. Producatorii te sfatuiesc sa stergi cu atentie produsul de fiecare data cand este expus la umezeala, pentru a preveni aparitia ruginei.
Nu uita de lubrefiere
Ca orice alt echipament electric, si trotinetele au nevoie de lubrefierea periodica a componentelor aflate in miscare. In cazul in care o folosesti zilnic, ia in calcul efectuarea saptamanala a acestei manopere.
Asigura-te ca folosesti lubrefiantul adecvat, conform recomandarilor producatorului. Inainte de a aplica uleiul, curata temeinic suprafetele pentru a indeparta mizeria care se poate angrena in mecanism.
Ai mare grija de baterie
Bateria este una dintre componentele care vor trebui, la un moment dat, inlocuite, dar durata de viata a acesteia depinde mult de felul in care o ingrijesti. Durata de viata este definita ca numarul de cicluri de incarcare – descarcare pe care le poate suporta produsul; unele modele suporta 300 de astfel de cicluri, altele 1000, altele mai multe.
Bateria trebuie depozitata la temperaturi pozitive, intotdeauna. Tine cont ca trotineta electrica este, oricum, un vehicul sezonier, dar nu o depozita iarna intr-un garaj exterior neincalzit.
Foloseste intotdeauna incarcatorul original, adecvat voltajului bateriei care echipeaza trotineta pe care o conduci.
Nu lasa bateria conectata la sursa de curent dupa ce s-a incarcat complet. Pe de alta parte, nu o lasa nici sa se descarce complet. In cazul in care asta se intampla, pune-o la incarcat cat mai repede, dar numai dupa ce s-a racit.
In cazul in care este intretinuta corespunzator, o baterie litiu-ion – optiunea preferata pentru trotinetele electrice – poate fi folosita mai mult timp decat prevede numarul de cicluri de incarcare mentionate de producator.
In cazul in care bateria nu va fi folosita pentru o perioada lunga de timp, specialistii recomanda sa o depozitezi incarcata in procent de 40%. Ea se va descarca in timp si nu vrei sa se goleasca complet.
Specialistii recomanda ca bateria sa fie supusa unui ciclu complet de incarcare ori de cate ori sistemul de iluminare incepe sa slabeasca in intensitate, cand claxonul incepe sa sune prost, sau daca produsul nu a fost folosit deloc in ultimele 2 saptamani sau mai mult.
In cazul in care bateria este depozitata pentru o perioada mai lunga de timp, recomandarea specialistilor este sa o amplasezi pe o suprafata fara proprietati conductoare, altfel ea se va descarca mai repede.
In cazul in care bateria trebuie inlocuita, ai doua optiuni: fie urmaresti pas cu pas indicatiile oferite de catre producator, fie apelezi la ajutorul unei persoane specializate. Manevra nu este complicata, dar e important sa conectezi cablurile corect – motiv pentru care ti-am si recomandat, de la inceput, sa notezi si chiar sa fotografiezi aspectul initial.
Indiferent daca alegi o trotineta electrica, ieftina si buna, sau un model de varf de gama, intretinerea corecta a produsului este esentiala pentru a-l mentine in buna stare si pentru a va ajuta sa va “intelegeti” mai bine.