Sfatul medicului: Probleme de dezvoltare la copiii de 0 – 2 ani
Doamna doctor Ilinca Nita este medic specialist in psihiatria copilului si a adolescentului; ea activeaza in Cluj, unde ofera consultatii atat in regim privat, cat si in contract cu CAS. Mai multe date despre specializarile doamnei doctor si multe articole interesante de informare care li se adreseaza parintilor si tinerilor pot fi gasite si pe site-ul dumneaei, psihipedi.ro.
Buna ziua, doamna doctor! Dupa cum am stabilit, in acest interviu vom aborda unul dintre subiectele care ii aduc cel mai adesea pe parinti la dvs in cabinet: dezvoltarea normala a copilului cu varsta cuprinsa intre 0 si 2 ani. Cam ce procent din totalul consultatiilor dvs au legatura cu acest subiect?
Buna ziua! Ingrijorarile legate de dezvoltarea neuropsihica a copilului sub 2 ani sunt relativ frecvente. Circa 20% din familiile care se prezinta la o consultatie de psihiatrie pediatrica vin cu astfel de Ingrijorari.
Si ce procent din aceste ingrijorari se dovedesc a fi excesive/ nefondate?
Exista aproape in fiecare luna cativa copii pe care ii vad si la care in loc de diagnostic scriu “fara diagnostic psihiatric la momentul evaluarii”, care, practic, nu au nimic in neregula. Nu toate micile deviatii de la standardul de dezvoltare constituie o problema. Chiar si in aceste cazuri, reusim sa avem discutii constructive despre cresterea si dezvoltarea celui mic, ingrijorarile parentale (in special daca sunt excesive si pot fi un impediment pentru dezvoltarea emotionala a copilului), rutine alimentare si de somn, practici de parenting, etc.
Totusi, situatiile in care familia se prezinta in cabinet fara ca puiul lor sa aiba vreo problema sunt exceptii. Mult mai frecvent, problema este fix cea opusa: dificultatea de a accepta ca este ceva in neregula in traseul de dezvoltare al copilului, preconceptiile legate de aceasta arie a medicinei si credintele populare (ex. nu vorbeste la 4 ani, dar va vorbi el) intarzie mult diagnosticul si interventia corespunzatoare.
Care este lucrul care ii ingrijoreaza cel mai adesea pe parinti? Mersul tarziu, numarul de cuvinte rostite…?
Cele mai frecvente acuze inainte de 2 ani sunt, nu neaparat intr-o ordine anume: crizele de afect severe (cu agresivitate fata de sine si/ sau cei din jur), absenta limbajului, absenta interesului pentru mediu (persoane, obiecte, jucarii, animale), faptul ca nu inteleg instructiuni simple, problemele de somn.
Teoria spune ca “traseul” catre cabinetul dvs este medic de familie – medic pediatru – medic psihiatru pediatru. Este o abordare eficienta, care functioneaza?
Atunci cand parintele este foarte consecvent cu vizitele pediatrice de rutina, iar medicul pediatru este bine educat in privinta dezvoltarii psiho-motorii, da, acesta este un traseu viabil. Este important de mentionat si rolul medicului de familie, care vede copilul de multe ori pana la varsta de 2 ani – de la vaccinari, la patologii infectioase minore, etc. Uneori, problemele de dezvoltare sunt observate de catre personalul medical in cursul internarilor pentru alte patologii pediatrice.
Semnalul de alarma poate fi ridicat insa si de catre alte persoane din familie, bona, educatoarele de la cresa.
Din punct de vedere birocratic, orice parinte care are o ingrijorare se poate adresa unui medic specialist in psihiatria pediatrica, solicitand un consult contra-cost. Totodata, medicul de familie poate consulta copilul, sfatui familia si recomanda specialitatea medicala adecvata, eliberand si un bilet de trimitere (pentru o consultatie decontata de CAS).
Din punctul dumneavoastra de vedere, la ce ar trebui sa fie atent parintele, ce semne de ingrijorare ar trebui sa il determine sa faca o programare pentru o consultatie la medicul specialist?
La varsta de 1 an, semnele de alarma pot fi: copilul nu lalalizeaza (nu spune silabe de genul la-la ma-ma ga-ga), nu se intoarce cand este strigat pe nume, nu priveste in ochi persoana care ii vorbeste, nu indeplineste sarcini simple (haide, da-mi), nu gaseste un obiect ascuns sub o paturica, nu urmareste cu privirea parintii, nu urmareste directia indicata cu degetul.
La 1 an si jumatate, este ingrijorator daca cel mic: nu are niciun cuvant achizitionat, nu merge fara sprijin, nu arata cu degetul cand observa ceva interesant sau cand este intrebat “unde este.. ?”.
La 2 ani, ne ingrijoreaza daca: nu si-a dezvoltat limbajul (zeci/ s
ute de cuvinte, propozitii de 2 cuvinte), nu construieste cu cuburi, nu se joaca cu alte jucarii corespunzator (ex. masinute) sau este dezinteresat de jucarii, nu arata partile corpului, unele animale domestice, nu indeplineste sarcini simple fara a i se arata cu degetul (ex. adu-mi prosopul, hai la baie).
In plus, comportamentele repetitive (ex. fluturat din maini, invartit in cerc, inchis/ aprins lumina), dezinteresul pentru mediu (persoane si/ sau obiecte) sunt ingrijoratoare in orice perioada. Problemele de somn sau de alimentatie (refuzul clar al mancarii solide, trezirile nocturne frecvente), pot fi si ele motive de solicitare a unei consultatii.
In ce consta o evaluare de psihiatrie pediatrica a unui copil atat de mic? La ce ar trebui sa se astepte un parinte care intra la dvs in cabinet?
Evaluarea la aceasta varsta se face prin interactiunea cu copilul la nivelul sau de dezvoltare. Intotdeauna incerc sa ii permit copilului sa se acomodeze cu mediul nou si posibil inspaimantator (pentru ca medic = injectii pentru multi copii). Pe langa consultul medical, evaluarea psihiatrica este ca un joc.
Se observa copilul spontan, interactiunea cu examinatorul si parintele, reactia la diferite sarcini potrivite varstei. Parintele este extrem de important la aceasta varsta, el fiind cel care poate oferi informatii pretioase despre anumite comportamente sau achizitii care pot sa nu se manifeste In cursul vizitei. Filmarile din familie sau de la cresa pot si ele sa fie de ajutor pentru a oferi o imagine mai clara asupra comportamentului tipic al copilului.
Care sunt cauzele afectiunilor psihiatrice aparute la copiii mai mici de 2 ani?
Majoritatea afectiunilor psihiatrice sunt rezultatul unei interactiuni intre materialul genetic (predispozitia) si factori de risc (care declanseaza sau accentueaza problema). Acestia din urma pot fi importanti la orice varsta si includ factori biologici (ex boli cronice sau transmisibile ale mamei), intrauterini (fumat, consum de alcool, tutun, droguri, probleme medicale pe durata sarcinii) si de mediu (substimularea cognitiva in familie, expunerea prelungita la ecrane, mediu familial conflictual sau violent). La aceasta varsta, bolile genetice au o pondere considerabila in patologia copilului.
Se spune ca un diagnostic precoce permite o interventie mai rapida si mai eficienta; e universal valabil in ceea ce ii priveste pe copii?
Este cu atat mai valabil in ceea ce ii priveste pe copiii mici cu probleme de dezvoltare. Diagnosticul corect, realizat cat mai timpuriu, permite inceperea interventiilor potrivite si creste sansele recuperarii.
Si care sunt mijloacele de tratament? Multi parinti pun semnul egal intre psihiatru si pastile (despre care circula o multime de informatie inspaimantatoare); este doar o idee preconceputa?
In psihiatria pediatrica, mijloacele de tratament la aceasta varsta includ: instruirea parintilor, psihoterapia, logopedia, kinetoterapia, insotite uneori de suplimentarea dietetica. Medicatia este foarte rar recomandata.
Aveti sfaturi sau recomandari pentru parinti sau viitorii parinti?
Principalul sfat este: petreceti cat mai mult timp cu ei. Si prin asta, ma refer la timp activ, CU ei, nu langa ei, stand pe telefon sau calcand haine. Imediat cum se poate, implicati-i in activitatile casnice si faceti din ele un joc. Reduceti pe cat posibil din povara treburilor casnice in favoarea timpului in familie. Implicati activ toti membrii familiei: de la tata la bunici, unchi, matusi, prieteni, folositi-va de toate resursele disponibile.
Daca remarcati probleme de dezvoltare, este mai bine sa solicitati un consult decat sa le lasati sa se agraveze. De cele mai multe ori, parintii stiu cand ceva nu este in regula si as dori sa actioneze asupra instinctului lor decat sa se lase intimidati de cunostinte, alti membri ai familiei si In general “gura lumii”.
