Ce e suzeta, un “must have” sau un “bau-bau”?
Folosita din timpuri destul de vechi, chiar daca avea un cu totul alt aspect, suzeta a devenit un simbol al bebelusiei, dovada cate marturii in forma de suzeta se cumpara pentru botezuri. Studiile efectuate in ultimii ani ridica insa o problema cat se poate de demna de atentie: sa fie suzeta atat de indispensabila cum suntem invatati sa credem? Sa fie atat de nociva pe cat ni se spune, atunci cand vine vorba despre recomandari legate de alaptare?
Acest articol isi propune sa dezbata cateva dintre cele mai frecvente afirmatii si convingeri legate de folosirea suzetei si sa iti spuna care e parerea specialistilor in legatura cu veridicitatea lor. La final, probabil ca vei fi ceva mai lamurit in legatura cu utilitatea unei asemenea piese si cu modul adecvat in care ar trebui ea folosita, astfel incat sa nu devina daunatoare.
Utilizarea suzetei ii protejeaza pe bebelusi impotriva sindromului mortii subite a sugarului
Din pacate, mecanismul care sta in spatele acestui sindrom nu este inca suficient cunoscut sau lamurit, astfel ca nimeni nu poate sa spuna care este cauza determinanta, si deci nici care e solutia universala de prevenire a unui asemenea incident nefericit. Exista unele studii care sustin ca se pare ca exista o corelatie intre folosirea suzetei si scaderea riscului de aparitie a sindromului, dar si alaptarea la cerere are acelasi efect.
Daca bebelusul foloseste suzeta, macar nu isi va suge degetul
Probabil ca te gandesti ca daca ii oferi copilului o suzeta, acesta isi va satisface astfel nevoia de a suge si nu va mai fi tentat sa bage si degetul in gura. In plus, e evident ca suzeta se poate strica, rupe, pierde, “darui” si asa mai departe, pe cand degetul este permanent “la purtator” prin urmare “despartirea” va fi mai dificil de realizat.
Din pacate, se pare ca acei copii care accepta cu usurinta suzeta, se angajeaza si in suptul degetului, fara nici o legatura cu obiectul in discutie, deci nu ai nici o garantie ca scapi de aceasta bataie de cap.
Nu exista studii care sa demonstreze efectele pe termen scurt sau lung ale folosirii suzetei
De fapt, exista zeci de studii care demonstreaza ca folosirea prelungita a suzetei are efecte negative asupra dentitiei, duratei alaptarii, si creste frecventa otitelor. Este la fel de adevarat ca demonstrarea unei relatii directe de tip cauza – efect este foarte dificila, insa relatia de asociere dintre suzeta si aceste complicatii este una de necontestat.
Singurul beneficiu al suzetei este ca ii pacaleste pe bebelusi sa se calmeze mai usor
De fapt, exista studii care arata ca suzeta are beneficii semnificative in cazul bebelusilor nascuti prematur, de pilda. De asemenea, utilizarea suzetei ajuta la suportarea mai usor a starilor de durere si disconfort, de pilda in timpul recoltarii probelor de sange pentru analize sau al efectuarii tratamentelor injectabile. Pe de alta partem aceleasi studii au demonstrat si ca alaptarea la cerere are mai multe avantaje decat oferirea suzetei.
Suzetele sunt inofensive
De fapt, aceasta afirmatie este destul de baga, pentru ca este demonstrat prin numeroase studii ca, utilizate perioade indelungate de timp, suzetele se coreleaza cu probleme digestive, respiratorii, in sfera ORL, cu intarzieri in limbaj si alte dificultati.
In cazul unui bebelus sanatos nascut la termen, suzeta nu are nici un impact asupra alaptarii
De fapt, desi nu exista inca o explicatie unica si universal recunoscuta pentru acest fenomen, utilizarea suzetei se coreleaza cu o reducere a perioadei de alaptare. Se crede ca este vorba despre faptul ca “pacalit” cu suzeta, bebelusul cere sa stea mai putin la san, ceea ce, combinat cu modul diferit in care se suge din suzeta, determina reducerea secretiei lactate.
In plus, scaderea secretiei de oxitocina duce de asemenea la o modificare subtila a relatiei dintre mama si bebelus, mama simtindu-se mai putin esentiala, daca vreti. Rezultatul este simplu si se concretizeaza intr-o scadere treptata a lactatiei, care determina introducerea suplimentului de lapte praf, de aici pana la intarcare nemaifiind prea multi pasi de strabatut.
Suzetele sunt ideale pentru a calma bebelusii
De fapt, in absenta suzetelor, parintii gasesc, intuitiv, o multime de metode pentru a-si linisti bebelusii. Ei le canta, ii leagana, le pun zgomot alb, ii infasa, ii tin in brate, apeleaza la contactul piele pe piele si asa mai departe. Orice metoda care presupune interactiune umana este mai buna pentru un bebelus, decat o bucata inerta de plastic.
Apoi, in absenta suzetei, parintele este mai interesat sa descopere ce se afla in spatele protestelor micutului. Ii e foame? Cald? Frig? Foame? Sete? E obosit? Il doare ceva? Are nevoie de companie? Identificarea raspunsului la aceste intrebari are ca rezultat o atentie sporita fata de nevoile bebelusului si o comunicare net superioara cu acesta.
Exista suzete perfect sigure pentru dentitia copilului
De fapt, desi ideea de suzeta ortodontica este convingatoare in campaniile de marketing, specialistii in sanatate orala sustin ca nu exista in acest moment suficient studii care sa demonstreze ca utilizarea lor este superioara. Ei spun ca, totusi, este important sa se respecte recomandarile legate de varsta de pe ambalajele suzetelor, si sa nu obligam un copil de un an sa foloseasca o suzeta pentru 0-3 luni. De asemenea, ei recomanda ca folosirea suzetei sa fie limitata la momentele de dinainte de somn, iar ea sa dispara din peisaj inainte de varsta de un an.
Renuntarea la suzeta este foarte dificila
Realitatea este ca suzeta este un obiect de atasament foarte puternic, iar renuntarea la suzeta poate fi la fel de dificila ca intarcarea. Este de altfel unul dintre motivele pentru care specialistii recomanda sa o elimini treptat din rutina copilului tau incepand cu varsta de 6 luni, urmand ca pana la un an ea sa dispara complet din peisaj.
Pe cat e de adevarat ca pentru o buna sanatate orala, suzeta ar trebui eliminata inainte de prima aniversare, pe atat e de reala si situatia foarte frecventa in care copiii o folosesc de fapt pana mult mai tarziu. Cu efort si perseverenta din partea parintilor, renuntarea se produce in general inainte de implinirea varstei de 4 ani, dar daca pana atunci, suzeta este folosita aproape permanent de catre copil, deja exista mai multe probleme la mijloc.
Regula celor 5 secunde este valabila si in cazul suzetelor
In cazul in care nu stii la ce se refera regula celor 5 secunde, iti explicam: este vorba despre un mit care spune ca daca un obiect este scapat pe jos si ridicat in mai putin de 5 secunde, el nu a fost contaminat inca. Exista si o ilustratie foarte simpatica a unor microbi care asteapta cu ceasul in mana sa atace o bucatica de gogoasa scapata pe podea.
Ei bine, oricat de incredibil ar putea parea pentru unii, mai exista persoane care considera ca aceasta regula este mai mult decat o gluma. Alti parinti sunt constienti de faptul ca temuta contaminare se produce imediat, dar sunt de parere ca expunerea treptata a copilului la microbi nu face decat sa ii intareasca sistemul imunitar.
Din pacate, lumea in care traim este atat de poluata, incat acest mod de antrenare a imunitatii nu este cea mai buna idee, mai ales in cazul bebelusilor de varste mici. Daca te gandesti din ce este format praful care se gaseste peste tot pe strazi, iti trece orice urma de chef sa mai stimulezi sistemul imunitar al copilului prin aceasta metoda.
Daca bebelusul nu accepta suzeta, ofera-i-o inmuiata in miere.
Ei bine, in varianta sa orginala, sfatul este mai complex de atat si includea, pe langa miere, si alternative de tipul zaharului sau chiar alcoolului, recunoscut ca fiind foarte eficient in a calma bebelusul. Ei bine, nu, specialistii refuza orice asemenea idei si subliniaza cat de important este ca nici mierea, nici zaharul sa nu faca parte din meniul bebelusilor mai mici de un an.
Care a fost parerea ta legata de folosirea suzetei si care a fost in final realitatea? Copilul tau a acceptat-o usor sau a fost nevoie de mai multe incercari, cu modele diferite? Care a fost relatia lui cu suzeta si ce sfaturi ai primit de la medicul sau pediatru?