Cat te costa invatamantul gratuit pentru copilul tau?
Mai ales daca faci parte din categoria parintilor care abia se pregatesc de inceputul clasei pregatitoare, probabil ca nu prea esti la curent cu modul in care functioneaza invatamantul de stat romanesc. Sau, poate ca ai fost deja pusa in garda de relatarile prietenilor cu copii mai mari – care, sa fim sinceri, uneori sunt tentati sa mai si exagereze.
In acest articol ne-am propus sa facem o scurta lista orientativa care sa includa principalele obiecte si rechizite de care are nevoie copilul tau la inceput de an scolar, iar la final sa tragem linie si sa descoperim cat te costa, de fapt, inceputul invatamantului gratuit din Romania.
Contents
Ghiozdan
Obiectul emblematic pentru orice elev, ghiozdanul este achizitia la care juniorul tau se va bucura sa participe activ. Pretentiile sale sunt simple: un design cat mai “cool”, inspirat din desenul animat sau povestea preferata. Pentru tine, exista ceva mai multe criterii de luat in seama, ca sa gasesti cel mai bun ghiozdan, care sa fie folosit in conditii adecvate timp de macar un an de zile.
Recomandarea noastra este sa nu faci nici un fel de compromis la capitolul ergonomie, sa optezi pentru o varianta suficient de mare incat sa adaposteasca o mapa pentru foi A4, sa alegi un model cu mai multe compartimente si sa cumperi, daca este caul, o varianta de tip troller, in cazul in care cel mic va avea de mers zilnic la si de la scoala, pe distante mai lungi.
Un ghiozdan bun, fara mari pretentii, care sa raspunda acestor cerinte minime, are preturi pornind de la 150 de lei in sus.
Instrumente de scris
Iti amintesti poate de clasicul stilou chinezesc cu care ai facut tu scoala? Ei bine, nici sa vrei, nu vei mai gasi varianta respectiva. Un stilou de calitate medie, la pachet cu un set de rezerve de 60 de bucati, ajunge undeva la 50 de lei.
Insa ele nu sunt nici pe departe suficiente pentru proaspatul elev. Ai nevoie de PIC, pasta corectoare, creioane HB, pix cu pasta, pix cu gel si de renumitele pixuri Frixion. Daca tragem linie, avem un total de aproximativ 100 de lei.
Alte accesorii
Mai ales in clasele din ciclul primar, copiii folosesc mult creioane colorate, carioci, pixuri cu mina colorata (rosu si verde, in general); lor li se adauga, desigur, o ascutitoare de buna calitate, cu rezervor, ca sa nu se faca mizerie in clasa, si o radiera la fel de buna, care sa incerce sa lupte inclusiv cu mina colorata.
Presupunand ca juniorul nu le va pierde / strica in prima saptamana de scoala, lista aceasta mai adauga macar 50 de lei la pretul total. Nu te sfatuim sa optezi pentru creioane ieftine, pentru ca se vor ascuti prost iar mina se va rupe usor; BIC si Daco au seturi de buna calitate, la preturi rezonabile, si usor de gasit in orice tip de magazin, fizic sau online.
Adauga pe lista un set minim de ustensile pentru orele de arte plastice: acuarele, minim 2 pensoane, foarfece pentru hartie, adeseori simplu si cu model, bloc de desen, hartie colorata, hartie creponata, recipient pentru apa la pictura, lipici, eventual perforatoare cu model, abtibilduri, paiete, hartie autocolanta – inca 100 de lei, o cifra relativ rotunda.
Si aici, ca si in cazul creioanelor, sa optezi pentru cele mai ieftine variante nu reprezinta neaparat o economie, caci in general calitatea acestora lasa foarte mult de dorit.
Caiete, manuale, auxiliare
La acest capitol, nici nu stim cum am putea face un calcul, caci exista atat de multe variante pe piata, incat numai invatatorul care va prelua clasa copilului tau iti poate spune exact ce anume va trebuie. Teoretic, scoala asigura manuale; din punct de vedere practic, insa, acest lucru nu se intampla intotdeauna.
Uneori, manualele disponibile in scoala nu sunt aceleasi cu varianta considerata optima de catre invatator. De cele mai multe ori, manualele de la scoala fie sunt deja completate de generatiile anterioare, fie nu pot fi folosite pentru ca ii cer copilului sa lucreze direct pe ele, iar cei mici nu au voie sa le mazgaleasca. Asadar, daca speri sa nu investesti decat in cateva caiete tip I sau II, esti exagerat de optimista.
In medie, cele mai multe dintre manuale si auxiliare au preturi intre 10 si 20 de lei; daca pe lista adaugam culegeri, caiete clasice, caiet de muzica, inca 100 de lei s-ar putea sa fie prea putin.
Uniforma
Cele mai multe scoli primare opteaza pentru un sistem oarecare de uniforme. Pretul acestora porneste de la 85 de lei, dar poate creste pana la 200, in functie de numarul de piese din set si de croitoriile agreate. Fiecare scoala are o colaborare cu 1 – 2 croitorii, astfel incat parintii sa poata merge “la sigur” sa achizitioneze uniforma scolii.
La aceasta se adauga o pereche de incaltaminte de schimb si echipamentul pentru orele de educatie fizica – macar un pantalon sport si un tricou polo pentru copii, scoala alegand in general culoarea. Daca discutam despre un director de scoala intelegator, care accepta ca juniorii sa foloseasca incaltaminte sport in clasa, si care ofera libertatea de a utiliza orice tip de echipament sportiv, tragem linie si socotim un total in jur de 250 de lei.
Daca exista cerinte precise legate de culoarea treningului, s-ar putea sa ajungi la 350 de lei. Iar daca la uniforma este obligatorie purtarea de pantofi de o anumita culoare, 450 de lei este, probabil, un total optimist.
Alte cheltuieli
Momentul cel mai temut al inceputului scolii este sedinta de inceput de an, daca e sa ne referim la cheltuieli. De cele mai multe ori, exista un numar semnificativ de propuneri si de cheltuieli asociate.
Se discuta despre laptopuri, imprimante, videoproiectoare, markere pentru tabla sau o tabla magnetica noua; uneori se aduce in discutie un nou parchet, varuitul efectuat in vacanta mare, sau chiar schimbarea mobilierului de la clasa, uzat si fizic, dar mai ales moral, dupa generatia anterioara.
Ca si la gradinita, este destul de probabil sa se faca o lista de materiale igienice necesare: prosoape de hartie, servetele umede, dezinfectant pentru maini, care sa existe si ca bunuri ale clasei, pentru situatiile in care copilul, inca mic, uita sa le aiba la el in bagaj.
Costul acestei sedinte variaza intre limite largi si depinde de multi factori, de la bunurile “mostenite” de la generatiile anterioare, la renumele scolii si la puterea financiara a parintilor.
In unele scoli din orasele mari se solicita sume suplimentare de genul 1000 de lei, in timp ce in altele, cu pretentii mai modeste, 50 de lei pentru fondul clasei se considera suficienti.
Dar sa nu uitam de faptul ca va fi nevoie de un birou pentru copii de scoala, de un scaun de birou adecvat si de o multime de alte obiecte asociate, care poate nu sunt neaparat obligatorii, dar usureaza mult munca intregii familii.
Fara a pune la socoteala ultima categorie de cheltuieli, care ridica nenumarate controverse si starneste o multime de discutii contradictorii intre parinti si intre parinti si cadrele didactice, totalul pe care il obtinem, la un calcul aproximativ, porneste de la valoarea de 750 de lei.
Optand pentru cele mai simple si mai ieftine accesorii (ghiozdan, rechizite, uniforma) suma tot ajunge sa depaseasca 500 de lei, iar copilul se va chinui cu creioane cu mina gata fragmentata sau cu ghiozdane incomode, care ii deformeaza postura.
Cat ne costa un an de invatamant gratuit?
Organizatia Salvati Copiii a facut publice, in septembrie 2018, rezultatele unui studiu amplu care a implicat familii din mediul rural si din cel urban. Foarte pe scurt, costurile asociate unui an de invatamant “gratuit” din Romania sunt de aproximativ 3000 de lei, cu variatii mici in functie de resedinta (2700 in mediul rural, 3100 in mediul urban).
Printre cheltuielile mentionate de catre parinti se afla costurile rechizitelor pentru intregul an (calculul nostru initial are in vedere doar minimul necesar pentru primele zile de scoala), masa copiilor pe perioada acestui an, fondul scolii (noi nu l-am mentionat decat pe cel al clasei), cadourile de Craciun, 1 sau 8 Martie, serbarile, paza unitatii de invatamant, transportul la/de la scoala.
Pe aceasta lista se adauga, in plus, programul after school sau Scoala dupa scoala, eventualele meditatii pe care le face copilul (foarte comune in gimnaziu si liceu), eventuale excursii scolare, tabere, programul Scoala altfel si alte cheltuieli marunte, care pot dubla sau chiar tripla bugetul de 3000 de lei mentionat deja.
Daca subiectul prezinta un deosebit interes pentru tine, il poti aprofunda consultand direct studiul mentionat, pentru o imagina mai clara a ceea ce inseamna un an de scoala in Romania, in functie de anul de studiu.
In conditiile in care acestea sunt costurile asociate inceperii scolii, mai putem discuta despre invatamant de stat obligatoriu si gratuit?