Cristina Sorina Popa, despre cartea “Doua povesti care au vrut sa stea impreuna”, Editura CURS
Copilul este lumina ochilor parintelui sau. Un parinte stie ce inseamna sa vrea ce e mai bun pentru copilul sau: sa il vada ca iese invingator din incercarile pe care i le asterne in cale viata, sa il vada implinit, sigur pe sine, realizat.
Am da orice pentru copiii nostri, am face orice ne sta in puteri pentru a le asigura un viitor bun. Am face eforturi supraomenesti pentru a rezolva piedicile care se ivesc in drumul lor.
Dar pentru ei este bine sa ii inarmam cu trasaturi de caracter puternice si forta interioara, astfel incat ei sa se descurce singuri, cu propriile lor mijloace, prin propriile lor puteri. Copiii au nevoie sa isi depaseasca singuri slabiciunile, ca sa evolueze, sa creasca si sa se fortifice. Noi ii ajutam, dandu-le uneltele de care au nevoie ca sa razbeasca in viata.
De aceea, m-am apucat sa scriu, pentru a-i insufla copilului meu calitati si cunostinte de care va avea nevoie in viata.
Cartea “Doua povesti care au vrut sa stea impreuna”, dupa cum ii spune numele, cuprinde doua povesti, menite sa abordeze tematici diferite, care sa se completeze si sa formeze un intreg.
Prima poveste, “Alice, micuta ciclista”, isi doreste sa educe curajul puiului de om, vointa, optimismul, hotararea. Este o poveste care emite forta si dinamism, o poveste activa, de zi. Subiectul a provenit dintr-o nevoie reala, pe care am intampinat-o la copilul meu: se temea sa mearga pe bicicleta. Îsi dorea o bicicleta cu roti ajutatoare si refuza ideea de a merge pe o bicicleta cu doar doua roti.
Solutia a fost sa vorbim, sa povestim, sa incerce, sa exerseze si apoi, de la capat. Asa s-a nascut povestea micutei Alice, din necesitatea de a-i arata copilului ca se poate. Puterea exemplului face minuni si asa a fost: acum, copilul pedaleaza fara retineri pe calutul cu doua roti.
A doua poveste este diametral opusa, este o poveste de seara, o poveste care calmeaza si predispune la somn. Povestea dozeaza concentrare, empatie, creativitate, introspectie si culmineaza cu incantarea si satisfactia lucrului bine facut.
Povestea de seara este un joc de conectare pe care l-am aplicat cu al meu copil in varii ocazii si sub varii forme. Cand parintele simte ca nu mai are energie, oboseala ia locul bunei dispozitii, iar cititul povestii de seara se transforma din placere in obligatie, atunci indicatiile de conectare din povestea “Omuletului” vin sa alunge stresul si frustrarea si sa readuca zambetul pe buze si atat de indragitul sentiment de bine in suflet. Conectarea parintelui cu puiul sau este drumul catre o relatie solida, de incredere.
Cu multa dragoste si pasiune am scris aceasta carte: “Doua povesti care au vrut sa stea impreuna”, pentru al meu copil.
Va recomand sa o incercati si sa va bucurati de ce are ea de oferit.
Cartea are un format potrivit manutelor curioase de copii si se gaseste in libraria editurii Curs, atat in format cartonat, cat si necartonat:
Se gaseste si in format electronic aici.
si se poate imprumuta de la biblioteca Bookster.
“Botezul” cartii a avut loc in acest interviu: https://youtu.be/-y3c6NNJqss
Cartea are o pagina proprie, unde se pot gasi toate detaliile despre ea: https://domnitapovestilorcuhar.home.blog/doua-povesti-care-au-vrut-sa-stea-impreuna/
Autoarea scrie cu drag si alte povesti pentru copii, pe care le posteaza pe blogul: https://domnitapovestilorcuhar.home.blog
sau in format audio, pe Youtube.
Va invitam sa le descoperiti!
