7 Semne ca ar trebui sa schimbi imediat medicul copilului tau
In decursul primilor ani de viata ai copilului, o relatie buna cu un medic informat este extrem de importanta pentru orice parinte. Un astfel de specialist va sti sa iti dea cele mai bune sfaturi, va fi pus la curent cu progresele medicinii moderne, dar va alege si cele mai potrivite tratamente pentru cel mic.
In plus, e de mare ajutor sa beneficiezi de ajutorul unui profesionist care cunoaste istoricul medical al celui mic si particularitatile sale.
De ce medic am nevoie?
Inca exista confuzii in randul parintilor in legatura cu medicul care ar trebui sa le urmareasca bebelusul si copilul. De aceea am decis sa iti explicam, pe scurt, care este in mod normal “traseul” in ceea ce priveste colaborarea ta cu un profesionist in domeniul sanatatii.
Medicul de familie ar trebui sa fie prima si cea mai importanta veriga in acest lant. Medicul de familie are contract cu Casa de Asigurari de Sanatate, astfel ca e in masura sa elibereze bilete de trimitere (atunci cand e nevoie) si retete compensate sau gratuite. In primul an de viata, un medic de familie cu competente pe pediatrie ar trebui sa iti urmareasca lunar bebelusul pentru a-l masura si cantari si a-i evalua dezvoltarea.
Tot el este cel care administreaza vaccinurile din schema nationala de sanatate, sau pe cele pe care poate ati decis impreuna sa le faceti, de pe lista celor optionale. La el vei merge, intr-o prima faza, in cazul in care copilul raceste.
Medicul pediatru este de multe ori confundat cu medicul de familie cu competente in pediatrie. In sistemul medical, medicul pediatru este considerat medic specialist: pacientul se adreseaza unui medic pediatru din sistemul de stat dupa ce i-a fost inmanat un bilet de trimitere din partea medicului de familie. Alternativa este reprezentata de consultul contra cost, la cabinetul privat al acestuia.
Ce anume ar trebui sa te faca sa schimbi medicul copilului tau?
Exista unele semne “subtile” care ar trebui sa te puna pe ganduri daca alegerea pe care ai facut-o in ceea ce priveste medicul care sa iti urmareasca micutul a fost cea mai inspirata.
Comunicare ineficienta sau absenta
Suntem educati ca medicul este un mic Dumnezeu si ca nu ar trebui sa cracnim in fata lui, sau sa il deranjam si sa ii “consumam” timpul pretios cu intrebari. Realitatea este ca e in interesul tau si al medicului ca tu sa pleci lamurita din cabinetul acestuia.
El trebuie sa ofere informatiile pe care i le ceri si sa iti raspunda la intrebari, fie ca e vorba despre ingrijirea bebelusului, despre gestionarea unui episod de boala, administrarea unui tratament sau urmarea unui protocol medical.
Unii medici sunt bine pregatiti, insa din obisnuinta, folosesc jargonul medical care poate suna a “pasareasca” pentru un parinte fara studii medicale; insista sa iti explice pe intelesul tau ce are de spus, iar daca nu e dispus sa faca asta, reorienteaza-te.
Informatii vechi si depasite
Unii medici s-au format cu 20-30 de ani in urma si sunt cautati pentru experienta pe care o au in ceea ce priveste stabilirea unui diagnostic si a unui tratament. Din pacate, daca in acest timp au refuzat sa se puna la curent cu progresele medicinei, experienta lor nu iti va fi de mare ajutor.
Acesti medici sunt usor de recunoscut: iti spun ca bebelusul alaptat exclusiv, care a luat 600g/luna in greutate, ar trebui sa primeasca supliment de lapte praf, iti recomanda diversificare timpurie, iti dau lectii despre sprijinirea bebelusului de 4 luni intre perne, te sfatuiesc sa institui alaptarea la program si asa mai departe.
Tratamente foarte agresive
Copiii mici racesc frecvent; sistemul lor imunitar este imatur, inca in dezvoltare, si nu e antrenat sa faca fata agresiunilor care pe noi nu ne mai afecteaza deloc. Un medic antrenat va evalua corect starea de sanatate a copilului si ii va administra tratamente personalizate, adecvate fiecarui pacient in parte.
Excesul de antibiotic este cea mai frecventa problema intalnita in cazul copiilor mici si e o problema aproape generala in Romania. Exista situatii in care antibioticul este salvator, dar tine minte ca la copii, peste trei sferturi dintre infectiile respiratorii sunt de natura virala. Cauta un medic care isi face un obicei din a recomanda analize inainte de a prescrie antibioticul.
Nu stie sa se poarte cu cel mic
Medicul copilului tau nu este psiholog, educator sau bunica; el este medic. Totusi, chiar daca nu ii poti pretinde sa se joace jumatate de ora inainte sa i se uite celui mic in gat, te astepti de la el sa stie sa se comporte cu un junior care poate ca e speriat de halatul alb.
Exista mari diferente intre modul in care se desfasoara un consult obisnuit cu un medic care stie sa se comporte cu un copil, si felul in care se petrece cand medicul e invatat sa lucreze numai cu adulti si nu ii plac prea mult micutii.
Daca specialistul la care ai apelat il bruscheaza sau ameninta pe cel mic, te indeamna sa o faci tu sau te cearta pentru ca refuzi, poti sa il schimbi linistita: nu are cum sa fie singurul medic priceput din orasul tau.
Nu iti inspira incredere
Relatia cu medicul ar trebui sa fie una de colaborare. Daca nu reusiti sa colaborati eficient, probabil ca nu e persoana potrivita pentru tine si ar trebui sa te reorientezi. Atunci cand mergi la o consultatie, trebuie sa pleci de acolo linistita, multumita, stiind ce ai de facut mai departe.
Daca realizezi ca ai mai multe intrebari decat aveai cand i-ai dat “Buna ziua”, probabil ca exista o problema. Ce urmeaza? Sa mergi la alte consultatii “de verificare”, sa administrezi tratamentele partial si asa mai departe.
Este greu accesibil
Se stie ca in cazul copiilor, afectiunile evolueaza rapid. De asemenea, in cazul lor, nu se potrivesc aceleasi tratamente ca la noi, adultii. Prin urmare, e practic si util sa gasesti un specialist care te va programa pentru consultatie in termen de 24 de ore de cand ii semnalezi ca ceva nu e in regula cu cel mic.
Si doar ca sa stii – in cazul pacientilor cu bun simt, exista specialisti care sunt deschisi si la o comunicare pe Whatsapp, de pilda, pentru a se informa in legatura cu evolutia celui mic, sau pentru a mai face precizari legate de modificari ale tratamentului. Daca dureaza 3 zile pana cand copilul tau poate beneficia de o consultatie, poate e bine sa te reorientezi, mai ales in cazul bebelusilor si al prescolarilor.
Omul extremelor
Desigur ca ii apreciem pe oamenii informati, care sunt la zi cu cunostintele medicale, insa in fiecare moment al vietii noastre incercam sa ne inconjuram de oameni echilibrati, si este si cazul specialistului care ne supravegheaza bebelusul.
Desigur ca vrei sa ai langa tine un om care nu se grabeste sa recomande antibiotice, dar nici unul care merge numai pe siropuri din plante probabil ca nu e cu mult mai bun. Nu vrei un medic care sa iti recomande alaptarea la program, dar nici unul care refuza sa discute cu tine alternativele de lapte praf, in cazul in care copilul plange de foame sau nu ia bine in greutate.
Nu vei cauta unul care sa iti spuna sa scoti copilul din baie tinandu-l de cap ca sa “i se formeze gatul”, dar nu vrei nici unul care sa te demonizeze pentru ca ai apelat la ajutorul unui premergator (aici cateva exemple comparate), care poate fi de mare ajutor daca e folosit cu prudenta.
Tu ce calitati ai urmarit sa aiba medicul copilului tau? Cu cine tii mai frecvent legatura, cu medicul de familie, sau cu pediatrul? Pe ce criterii l-ai ales, cat de multumit esti de el si cat ai cautat pana sa il gasesti? L-ai ales in functie de recomandarile prietenilor, sau pe alte criterii?