Mitul talentului innascut ca parinte a fost spulberat
Mult timp, s-a discutat despre cum unii dintre noi par sa se fi nascut ca sa devina parinti: sunt atat de dedicati copiilor lor, par sa nu isi piarda niciodata calmul sau rabdarea, sa nu fie niciodata obositi si sa gaseasca o solutie rapida si inteleapta ca sa calmeze nu un copil nervos, ci un intreg grup de micuti care au ceva de impartit unii cu ceilalti. Toti copiii ii iubesc pe acesti oameni, care par sa se distreze mai bine in jocuri cu acestia, decat stand linistiti la o cafea sau un pahar de vin cu un alt adult.
Un alt element ridicat in slavi este asa-numitul instinct matern. Sub umbrela lui “fiecare mama stie ce e mai bine pentru copilul ei” s-au luat numeroase decizii, unele bune, altele mai putin inspirate, insa in lumina acestora din urma, ne intrebam daca acest instinct de parinte – caci da, exista si cel patern, nu doar cel matern – este cu adevarat o conditie sine qua non a succesului cand vine vorba despre cresterea si educarea copiilor. Iata ce spun specialistii despre asta.
Oare eu ar trebui sa am copii?
Exista persoane care devin parinti fara sa isi fi pus vreo secunda aceasta intrebare si care se descurca minunat, dupa cum exista altele care se intreaba ani de zile daca este o idee buna sa procreeze, care asteapta momentul potrivit, doar pentru ca apoi sa se simta complet depasite de situatie.
Avand in vedere ca este una dintre cele mai importante decizii pe care le ai de luat in viata, decizie care iti va schimba intru totul viitorul, este normal sa o cantaresti pe toate partile si sa iti faci griji in legatura cu felul in care te vei descurca in noua ta “functie” ca parinte. Apoi, poate ca iti vezi prietenele care au stiut parca dintotdeauna ca abia asteapta sa devina mamici, care au stiut mereu cati copii isi doresc, cu ce diferenta de varsta intre ei, si te uiti la tine, prin comparatie: ti se declanseaza o stare de anxietate numai cand esti in preajma micutilor altora, daramite sa te gandesti la ai tai!
Desi exista o presiune sociala in acest sens, presiune mai intensa in Romania decat in alte tari europene plasate geografic mai la vest, realitatea este ca nimeni nu e obligat sa aiba copii. Depinde doar de tine daca iti doresti asta sau nu, daca crezi ca esti capabil sa sustii aceasta decizie pentru tot restul vietii, iar daca prioritatile tale sunt altele, e in regula sa le urmezi. Asta nu spune nimic despre tine ca persoana, nu te face un om mai bun sau mai rau, ci pur si simplu iti ofera viata pe care ti-o doresti ACUM. Pe de alta parte, in cazul in care vrei copii, dar pare ca niciodata nu e momentul potrivit pentru asta, te sfatuim sa nu stai foarte mult pe ganduri. Din punct de vedere medical, se pare ca e preferabil sa ramai insarcinata inainte de a implini 35 de ani; ulterior, s-ar putea sa iti fie mult mai greu sa obtii o sarcina si sa o duci la capat fara complicatii.
De ce se presupune ca e asa de greu sa devii parinte?
Poate ca te uiti la parinti cu care te intersectezi intamplator in diverse locuri pe care le frecventezi, si te intrebi de ce o fi atat de complicat sa fii mama sau tata. Majoritatea micutilor par destul de simpatici si de auto-suficienti, desi exista si unii cam enervanti sau care par sa planga aiurea – probabil parintii lor nu au stiut sa ii educe! Si oricum, mama si tata nu par sa fi avut mari probleme in a te creste pe tine, iar resursele de acum sunt mult mai generoase, gandeste-te numai la scutecele de azi si la pelincile de atunci…
E bine, ai vorbit/gandit exact ca o persoana care nu are copii. Si e perfect normal! Probabil ca si cuplurile care ar merita tilul de “Cel mai bun parinte al anului” in cadrul cine stie carei competitii internationale au gandit exact ca tine, acum ceva vreme. Adevarul este ca e foarte greu sa iti imaginezi tot ce inseamna aceasta noua “meserie” atunci cand nu esti pus in situatia de a o exercita.
Realitatea este ca a fi parinte te obliga sa te confrunti cu un numar mare de situatii solicitante; intreaga energie iti este pusa la incercare, fara sa iti fie oferite pauze regulate ca sa apuci sa te refaci intre “reprize”. Nici o mama si nici un tata din lume nu se nasc cu bagajul psihologic sau afectiv, cu informatiile, timpul sau banii necesare pentru a face fata cu succes tuturor solicitarilor. Mai rau decat atat, nasterea si cresterea propriului copil te vor pune fata in fata cu toate problemele personale pe care ai incercat, ani la rand, sa le ignori, pentru ca micutii au un talent aparte de a ne “apasa butoanele” si de a ne face sa retraim propriul trecut. Iar greselile pe care le vei face, ca parinte, vor afecta persoana pe care o iubesti cel mai mult pe lume: copilul tau.
Probabil ca tabloul pe care l-am zugravit nu este unul prea tentant, nu-i asa? In plus, oricat de implicat ar fi tatal copilului in aceasta aventura, greul este pana la urma suportat de catre mama, cel putin in primii ani de viata, caci ea este cea care trece prin sarcina, nastere, alaptare; de cele mai multe ori, ea este cea care isi pune cariera pe pauza pentru a-si creste copilul, si chiar daca incercarile la care e supus cuplul, ca intreg, sunt mari, mama este cea care trece prin cele mai intense schimbari legate de stilul de viata, ea fiind cea care isi petrece, practic, tot timpul alapturi de bebelus.
In cele mai multe familii, unul dintre parinti – mai des tatal – isi continua serviciul si capata functia de provider si de sustinator material al familiei, in timp ce celalalt – adesea mama – ramane acasa in concediul de ingrijire a copilului. Desigur, asta inseamna ca pe langa ingrijirea bebelusului, ei ii revin si alte sarcini care tin de gospodarie: curatenie, gatit, cumparaturi si asa mai departe.
Iar lucrurile nu devin neaparat mai usoare odata ce concediul de ingrijire a copilului s-a incheiat, iar mama isi reia viata profesionala si sociala, caci noua sa responsabilitate, cea de parinte, o va face sa perceapa mult mai dureros restrictiile unui job solicitant, care o tine departe de casa timp de multe ore. Asa ca, odata incheiata perioada de “casnica” – un rol care nu li se potriveste tuturor femeilor – incepe o perioada plina de vinovatie si frustrari pentru ca nu se afla alaturi de copil de fiecare data cand acesta ar avea nevoie de ea.
Ce e instinctul matern/patern? Daca nu m-am omorat niciodata dupa bebelusi, am sanse sa fiu un parinte bun?
Instinctul matern/patern este, de fapt, o combinatie de reguli sociale, observare atenta si imboldul natural pe care il au toate animalele, de a-si ingriji progeniturile. El este scris in codul genetic al speciei noastre si este cel care ne asigura supravietuirea si a garantat-o timp de mii de ani.
Modul in care te raportezi la alti copii nu are nici o valoare predictiva pentru cum vei fi tu, ca parinte. Exista parinti foarte buni, atenti la nevoile copiilor, implicati si responsivi, care nu sunt mari fani ai copiilor straini si care se declara agasati de insistentele sau galagia facuta de acestia, chiar daca fata de propriile progenituri au un comportament impecabil si un nivel inalt de toleranta. Exista persoane care relateaza ca nici nu si-au dorit vreodata copii, pana cand, intr-o zi, le-a venit ideea – si i-a transformat in parintii minunati care sunt astazi.
Daca iti doresti copii, dar ti se pare ca nu esti suficient de duioasa, de implicata, de “materna” ca sa ii faci, probabil ca ar trebui sa lasi deoparte grijile si sa te pui pe treaba. Nici macar specialistilor nu le este clar care e definitia unei mame sau a unui tata bun, deci nu are rost sa iti consumi energia pe construirea unui model teoretic; mult mai util ar fi sa vezi ce poti face din punct de vedere practic pentru a-ti cunoaste cat mai bine bebelusul.
Exista un numar mare de parinti care simt ca au esuat in aceasta calatorie, pentru simplul fapt ca noul lor rol nu li se potriveste asa, pur si simplu, sau pentru ca modul in care e bine sa reactioneze in fata unei provocari nu le vine in minte natural. Altii isi fac griji si se invinovatesc pentru ca nu experimenteaza niciodata senzatiile acelea de exaltare pe care le relateaza alte mame, si asteptarile lor nu sunt indeplinite din acest punct de vedere.
Totusi, a fi parinte este mult mai mult decat emotii intense; este vorba despre rabdare, implicare, invatare si experienta. Pe masura ce timpul trece, copilul creste, tu il cunosti mai bine, si treptat creste si increderea in propriile abilitati. In afara situatiilor rare, in care bebelusul tau iti genereaza resentimente intense, situatii care necesita ajutor medical pentru ca cel mai probabil hormonii tai isi fac de cap, iar tu te confrunti cu un caz serios de depresie port partum, cu cat petreci mai mult timp impreuna cu copilul, cu atat va veti “acorda” mai bine si mai repede, unul la nevoile celuilalt.
Esti pregatit(a) sa devii parinte?
Este probabil una dintre cele mai dificile intrebari pe care ti le vei pune de-a lungul intregii tale existente. Ambivalenta in legatura cu acest subiect este, cel mai adesea, legata de probleme personale, de experienta ta proprie ca si copil, de asteptari mari si temeri care le egaleaza.
In cazul in care subiectul te macina cu adevarat, la modul ca te framanti fara a putea ajunge la o concluzie, si iti creeaza emotii foarte puternice, probabil ca ar fi bine sa discuti despre asta. Poti incepe cu o prietena care este deja mama, inclusiv petrecand ceva timp impreuna cu micutul ei. Poti sa discuti cu propria mama si sa vezi cum se raporteaza ea la experienta pe care a avut-o – uneori, poti afla multe despre radacina temerilor tale, din acest gen de conversatie. In sfarsit, poti apela la ajutorul unui terapeut, care sa te ajute sa iti pui ordine in ganduri, sustinandu-te sa te analizezi, introspectia fiind de multe ori de mare ajutor ca sa lamuresti de unde vin aceste retineri.
Nu uita ca, in realitate, nimeni nu este cu adevarat pregatit sa fie mama sau tata, pentru ca nimeni nu stie dinainte cum este sa treci prin asta. Chiar daca ai locuit in acelasi apartament cu sora ta care a nascut, tot nu vei sti cum iti va fi tie in noul rolul, caci de data asta va fi vorba despre propriul tau copil, nu despre al altuia. Si tine minte ca nici un parinte nu s-a nascut invatat; toti au acumulat cunostinte si solutii din mers.
