Cum sa calatoresti cu placere cu masina impreuna cu copilul tau
Poate ca iti amintesti de vremurile nebune in care ti se facea dor de mare si sareai in masina impreuna cu partenerul tau, pentru un weekend absolut neplanificat. Poate ca iti aduci aminte de drumurile pe care le-ati facut prin toata Europa, cu doua valize in portbagaj si fara mari batai de cap.
Ei bine, daca esti parinte de cateva luni – sau chiar cativa ani – realizezi ca de acum inainte, calatoriile trebuie planuite cu macar o saptamana inainte, iar bagajele dureaza cateva zile. Si chiar si asa, calatoria in sine este uneori o atat de mare bataie de cap, incat juri ca e ultima vacanta pe care o faceti inainte ca juniorul sa mearga la scoala.
Calatoriile cu masina sunt solicitante pentru toata lumea. Dar daca tu reusesti sa iti tii mintea ocupata fie fiind atenta la drum, fie ascultand muzica si gandindu-te la ale tale, copilul tau se mai si plictiseste ingrozitor, tintuit in scaunul sau de masina, atat de important pentru propria siguranta.
Daca te gandesti cu spaima la urmatoarea vacanta, sau daca ai ajuns sa iti planifici iesirile in functie de distante si numar de ore petrecut in aceeasi masina cu propriul tau copil, inseamna ca ai nevoie de acest articol ca sa descoperi trucuri care ar putea sa iti faca mai placuta calatoria.
Siguranta e pe primul loc
Despre obligativitatea folosirii scaunelor de masina pentru copii nu vom mai vorbi, pentru ca lucrurile sunt clare: exista dispozitii legale in acest sens. Inainte de a porni, insa, in calatorie, trebuie sa te asiguri ca scaunul este corect instalat in masina, caci statisticile demonstreaza ca aproape 3 din 4 scaune sunt montate gresit.
La fel de important pentru siguranta este ca adultul care va sofa sa fie odihnit. Exista tentatia de a porni la drum noaptea, insa acest mod de a calatori este foarte obositor, iar imposibilitatea de a dormi suficient inainte de a pleca la drum isi pune amprenta asupra atentiei si a vitezei de reactie.
Impacheteaza inteligent
Nu e greu sa faci bagaje, dar este foarte complicat sa ai tot ceea ce iti trebuie cat mai la indemana. Incepe cu o lista simpla de lucruri pe care trebuie sa le ai la indemana, pe drum: scutece de schimb, daca micutul mai poarta, o o olita portabila sau un reductor pentru toaleta, daca juniorul foloseste; un rand de haine de schimb, o jacheta mai groasa si, eventual, haina de ploaie; gustari sanatoase si o cantitate suficienta de apa. In plus, ai putea avea nevoie de remedii pentru raul de masina, servetele umede si uscate, pungi pentru gunoi, jucaria preferata.
Programeaza drumul si pauzele in functie de programul copilului
Unii copii sunt foarte relaxati si reusesc sa faca fata cu succes la orice fel de calatorii, indiferent de ora. Ei sunt multumiti sa stea confortabil si sa fie impreuna cu parintii si sunt gata oricand sa traga un pui de somn in masina, sau sa rontaie ceva pe fuga intr-o parcare la umbra. Alti copii, insa, sunt mult mai tipicari si au nevoie de anumite conditii “speciale”, asemanatoare rutinei de acasa, pentru ca lucrurile sa fie multumitoare pentru ei.
Indiferent din ce categorie face parte copilul tau, mare atentie: NU UITA ACASA jucaria preferata sau paturica sau orice accesoriu legat de somn. Ultimul lucru pe care il doresti este o drama pornita de un copil obosit, chiar inainte de ora de culcare, pentru ca nu poate adormi decat in compania ursuletului preferat.
Pregateste-te pentru pauze dese. Uneori, lungi.
Atunci cand mergi cu adultii e simplu: cateva pauze pentru mers la baie si reaprovizionare cu gustari, si ajungi la destinatie in intervalul de timp indicat de navigator. Cand calatoresti cu copiii, un drum de 2 ore poate fi facut lejer in 5 ceasuri, daca astrele sunt “aliniate” si copilul (si mai) mofturos (decat de obicei). Pentru toate aceste pauze ai nevoie de apa si mancare, caci un copil care traieste cu aer va dezvolta un apetit de dinozaur daca pleci la drum nepregatit.
E putin probabil ca un copil mai mic de 4 ani sa stea in masina cuminte mai mult de 2 ore; poate sa ai acest noroc daca toata calatoria voastra se desfasoara noaptea, iar juniorul doarme bine in masina. E o idee buna sa prevezi aceste opriri, si decat sa cauti refugii libere pe marginea soselei – periculoase si obositoare din cauza traficului din jur – sa identifici alte spatii, mai prietenoase pentru copii. Poti alege un loc de joaca, un parculet, o benzinarie cu spatiu pentru copii si asa mai departe; copilul va iesi putin din rutina si plictiseala si va fi mai usor de lamurit sa mai aiba rabdare si pentru urmatorul segment de drum.
Conduceti pe rand
Daca exista mai mult de un adult cu permis de conducere in masina, iar drumul pe care il aveti de strabatut este destul de lung, e bine sa conduceti pe rand, astfel incat sa va piteti relaxa si sa nu obositi prea tare. Desigur, relaxarea cand e un bebelus sau un copil de 2-3 ani care trebuie tinut ocupat alaturi, poate fi ceva mai complicata, dar…intelegi la ce ne referim.
Pune in bagaj suficienta mancare
Plictiseala ii face pe copii sa isi doreasca sa rontaie ceva, intruna. Exista mai multe probleme legate de mancatul in masina, iar specialistii recomanda sa nu faceti asta, insa trebuie sa recunoastem ca nu e ceva usor de evitat, mai ales daca aveti un drum lung in fata si vreti sa il parcurgeti intr-un interval de timp rezonabil. In functie de varsta copilului, incearca sa ai la tine alimente rezonabile; evita cutiile cu suc sau fructele proaspete, din motive evidente.
Pregateste suficiente distractii
Copiii se plictisesc repede, am spus-o si o sa o mai repetam. Exista multe variante de a-i tine ocupati, in functie de varsta pe care o au; selectia celor adecvate voua iti apartine, desigur.
Unii parinti apeleaza la ajutorul unei tablete, de pilda, fixata pe tetiera scaunului din fata, la care pun episoade din desenele animate preferate, sau cantecele pentru copii.
Altii prefera sa ii ofere copilului ocazia de a desena pe tablite magnetice, de a lipi abtibilduri, sau de a desfasura alte activitati de acest gen, care nu presupun prea multe obiecte mici si nu prezinta risc de a face o mizerie greu de curatat.
Muzica preferata si cartile audio pot fi o distragere buna pentru unii copii ceva mai marisori.
Jocurile digitale sunt perfecte pentru copiii ceva mai mari; poti alege ceva inspirat de geografie, de pilda, daca tot calatoriti.
Tot pentru copiii ceva mai mari, responsabilitatea unui jurnal de calatorie poate fi o ocupatie care sa le “ajunga” pentru toata vacanta.
Cartile ii pot tine ocupati pe copii, cu conditia sa nu li se faca rau de masina daca stau si citesc. Sau, sa nu ti se faca tie!
Jocurile simple de tipul “Ce poti pune intr-o valiza….(cuvinte care incep cu o anumita litera)” sau celebrul fazan sunt doar cateva exemple.
Daca iti amintesti de cantecele de tabara de pe vremea cand erai tu copil, vor fi o distractie pe cinste pentru cei mici!
Asigura-te ca stau confortabil
Daca ai un copil asezat intr-un scaun de masina rear-facing, faptul ca nu te poate vedea s-ar putea sa il deranjeze, asadar apeleaza la un sistem de oglinzi special dedicat, care sa va permita sa va vedeti reciproc.
Foloseste un parasolar eficient, suficient de opac incat sa filtreze lumina soarelui, dar destul de transparent incat sa ii permita copilului sa vada drumul.
Un organizator pentru masina va poate ajuta sa aveti la indemana tot ce va trebuie pe drum, fara sa fii obligata sa scotocesti in genti si rucsaci in pozitii incomode.
Protejeaza tapiteria masinii cu huse adecvate; sfatul este mai degraba pentru confortul tau psihic, si e important in special pentru copiii care inca folosesc scaune cu spatele la directia de mers.
Ai grija ca temperatura din masina sa fie placuta, iar copiii sa fie imbracati adecvat.
Dupa varsta de 3-4 ani, un aparat de fotografiat digital poate fi o ocupatie foarte interesanta pentru un copil. Un model foarte ieftin este suficient, iar el se va simti mandru si responsabil si va incerca sa imortalizeze cat mai multe scene care i se par interesante.
Evita dulciurile
Nu, nu este o gluma; cand ai in fata un drum lung de parcurs, dulciurile nu fac decat sa il agite inutil pe copil, sa il umple de energie cand el trebuie sa stea aproape in aceeasi pozitie, in scaunul de masina. Nu e de mirare ca vor aparea nervi, lacrimi si mofturi generate de frustrare.
Este adevarat, vacanta poate incepe inca de pe drum, iar o calatorie cu masina poate fi placuta, chiar si cand esti insotit de copii de varsta mica. Tu ce recomandari ai avea pentru alti parinti, poate mai lipsiti de experienta decat tine?