Cum sarbatoriti impreuna Ziua Copilului?
De cand esti parinte, suntem siguri ca Ziua Copilului are alta semnificatie si alta valoare afectiva pentru tine. Stim ca ai vrea sa faci ceva memorabil impreuna cu copilul tau, asa ca iti propunem cateva idei interesante de a petrece aceasta sarbatoare.
O iesire in parc
Poate suna banal, dar de cand nu ai mai petrecut o zi intreaga impreuna cu micutul tau, intr-unul din parcurile mari, unde puteti sa luati si pranzul in oras, unde va puteti plimba, puteti hrani ratustele (sau porumbeii, in lipsa ratelor..), va puteti da cu bicicleta sau trotineta sau puteti scoate rolele de la naftalina..?
O tura de v-ati ascunselea, desene cu creta pe asfalt, o lupta cu pistoale cu apa – iata doar cateva dintre cele mai simple propuneri, care chiar daca suna banal, vor fi foarte apreciate de catre micut, pentru ca intreaga voastra atentie se va concentra asupra lui.
O sesiune de joaca la Escape Room
Daca copilul tau este cam mare pentru o iesire in parc, te poti ocupa din timp sa faci o rezervare la un Escape Room. Iar daca vrei sa fie mai amuzant, ii poti invita si cativa colegi care sa va insoteasca. Singura grija este sa va imbracati confortabil, lejer, si sa va puneti mintea la contributie pentru a rezolva puzzle-urile care iti pun la incercare imaginatia. Distractia este garantata, si nici nu trebuie sa faci cine stie ce efort fizic.
Laser Tag
Laser Tag este un amestec intre paintball si shooterele din jocurile digitale. Singura ta problema poate fi ca nu vei reusi sa aduni suficienti copii pentru ca sa faceti doua echipe, insa suntem siguri ca si adultii se pot implica alaturi de cei mici. Adorat si de fete, si de baieti, acest gen de joc presupune ceva efort, agilitate, simt de observatie, strategie, asumarea rolului de lider si a propriilor decizii – un antrenament ideal pentru o zi speciala.
O iesire in natura
Poate fi vorba, de pilda, despre un picnic; cu cat va organizati ca grupul sa fie mai mare, cu atat mai amuzant va fi pentru toata lumea. Puteti face (sau nu) un gratar, puteti juca o multime de jocuri de exterior, puteti forma echipe sau sa va jucati in perechi, puteti descoperi natura si miracolele ei, iar la final, va puteti inscrie in cea mai recenta provocare de pe retelele de socialziare: sa lasati un loc din natura mai curat decat l-ati gasit!
O excursie
Suntem siguri ca in zona in care locuiesti exista o multime de atractii la care nu ajungeti niciodata, din lipsa de timp sau de organizare. Puteti vizita un castel vechi sau un muzeu, o casa memoriala sau o pestera, un monument natural sau orice loc care va face de mult timp cu ochiul, dar unde nu ati fost pana acum. Sau, puteti revizita un loc in care v-ati simtit foarte bine.
O zi la calarie
In apropierea celor mai multe orase mari exista macar un loc in care pasionatii de echitatie sau iubitorii de animale pot incerca sa se “imprieteneasca” cu cel mai nobil animal si cu unul dintre cele mai frumoase sporturi. Nu uita sa luati cu voi cativa morcovi, sa sa taiati in sferturi cateva mere, ca sa ii alintati pe caluti (dupa ce obtineti permisiunea, desigur).
O iesire cu bicicletele
Ce poate fi mai placut si mai relaxant decat o excursie de o zi pe biciclete? Iar daca aveti deja ceva experienta, va puteti aventura si prin padurile sau satele din apropierea orasului; e o perioada foarte frumoasa din an, cand totul e inca proaspat inverzit, natura abia si-a revenit complet la viata, caldura este inca blanda si placuta, iar cu echipamentul de protectie adecvat, nimic nu va va sta in cale.
O zi la mall
N-ai facut asta pana acum, iar fiicei tale i-ar placea? Ei bine, iti poti rezerva o zi pe care sa o petreceti impreuna acolo. Puteti merge mai intai la coafor, sa va aranjati, sa incercati ceva shopping, sa mancati o felie de tort raw vegan (sau clasic, in functie de preferinte…), sa rageti cu ochiul la noile tendinte in moda, sa luati pranzul la un restaurant si sa va incheiati dupa-amiaza cu un film.
Un cadou
Iar aici, optiunile sunt cu adevarat nelimitate. Puteti alege o jucarie, in functie de varsta: un set LEGO Duplo sau unul clasic, un nou set care sa completeze colectia preferata Playmobil, o carte cu activitati de facut impreuna, sau un set de experimente amuzante, o noua papusa sau o masina cu telecomanda, o pereche de pantofi sau o rochita noua, un joc video nou – practic, doar bugetul este cel care poate stabili limite la acest capitol.
Ce am vrea, insa, sa iti spunem, este ca desi orice cadou ii aduce copilului bucurie, ea nu poate egala incantarea pe care o resimte acesta dupa o zi in care parintii i s-au dedicat in fiecare clipa.
La multi ani, copii!