Jucarii educative – Opinii si Recenzii in 2024
Atata timp cat trebuie sa investesti in jucarii, este firesc sa iti doresti ca ele sa aiba si o valoare educativa si sa ii antreneze si sa dezvolte copilului anumite abilitati. Prima propunere din aceasta categorie pe care am pregatit-o pentru tine este Picodino Tabla Magnetica Montessori, un produs reprezentat de un set de doua table, magnetica si neagra, pe care se poate scrie cu creta sau marker si pe care va puteti juca si invata folosind cifre, litere si simboluri aritmetice. Desigur, nu putea sa lipseasca un ceas care sa il ajute pe copil sa invete cum trece timpul. Iar daca iti doresti sa ai termen de comparatie, avem pentru tine si o varianta de rezerva: ATS Sistemul solar.
Tabel comparativ
Este un produs adecvat copiilor prescolari si celor in clasele primare, care propune o serie de instrumente ideale pentru cateva deprinderi de baza: scris, citit, numarat, socotit, citirea corecta a orei. Setul include doua table si toate accesoriile necesare pentru desfasurarea acestor activitati.
Este un produs care necesita o implicare activa din partea adultului, care sa ii ofere copilului tot felul de “provocari”.
Joaca “de-a scoala” este foarte iubita in randul copiilor de varsta relativ mica, prin urmare suntem siguri ca si copilul tau va aprecia acest cadou; in ceea ce te prioveste, vei fi incantat de calitatea setului si de activitatile pe care le propune.
Este o jucarie educativa si decorativa, care isi merita locul in camera oricarui copil, avand in vedere frumusetea planetelor luminiscente. Nu numai ca ofera informatii despre sistemul solar, deschizand drumul pentru o multime de alte discutii, dar te invita si la o activitate de montaj si asamblare, mult apreciata de catre copii.
Odata sistemul solar asamblat, e nevoie de o doza importanta de imaginatie pentru a gasi jocuri diverse in care sa fie implicat.
Il recomandam ca instrument de invatare pentru copiii interesati de spatiul cosmic, unul dintre marile sale atuuri fiind legat de asamblarea pe care o veti face singuri, iar celalalt avand legatura cu valoarea sa decorativa.
Este unul dintre cele mai bune mijloace de invatare si aprofundare a notiunii de timp, ajutandu-i pe copii sa invete sa citeasca ora, zilele saptamanii, lunile anului, anotimpurile si coreland toate acestea cu activitati specifice. Poate fi utilizat atat in familie, cat si in grupa de gradinita sau clasa, ca un calendar zilnic la care sa colaboreze toti copiii.
Este unul dintre cele mai bune mijloace de invatare si aprofundare a notiunii de timp, ajutandu-i pe copii sa invete sa citeasca ora, zilele saptamanii, lunile anului, anotimpurile si coreland toate acestea cu activitati specifice. Poate fi utilizat atat in familie, cat si in grupa de gradinita sau clasa, ca un calendar zilnic la care sa colaboreze toti copiii.
Este o metoda foarte practica si utila de invatare, cu atat mai atractiva pentru copil cu cat notiunile respective sunt oferite sub forma de joaca, distractiva si la care pot colabora mai multi copii simultan.
Pareri despre cele mai bune jucarii educative
Copiii invata prin joc, iar casa va fi oricum plina de jucarii, cat timp traieste un copil in ea. Asadar, cum facem ca acestea sa fie utile si practice? Cum alegem cele mai bune jucarii educative pentru cei mici?
Jucarii din lemn educative
Picodino Tabla Magnetica Montessori
Unele dintre cele mai bune jucarii educative sunt cele care se incadreaza in rigorile sistemului de educatie Montessori, din ce in ce mai des aplicat si in Romania. Iar produsul pe care ti-l propunem noi are dimensiuni mari, de 50 x 40 x 2.5 cm, este confectionat in mare parte din lemn si este ideal pentru prescolari si pentru elevi aflati in ciclul primar.
Piesa principala a setuluie ste o tabla cu doua fete, alba, magnetica, respectiv neagra; cele doua pot fi folosite simultan, astfel incat doi copii sa se bucure deodata de jocul impreuna. Mai mult decat atat, aceasta structura permite initierea de jocuri diferite, mai numeroase decat in mod obisnuit.
Creta si buretele pentru tabla neagra sunt incluse in pachet. In plus, insa, vei gasi in pachet marker, litere si cifre pentru tabla magnetica, numaratoare traditionala si un ceas cu limbi mobile, toate acestea servind de minune pentru unele deprinderi elementare: citi, socotit, invatarea orei.
Famous Kids Asociere
Pedagogia Montessori este foarte apreciata in prezent, motiv pentru care, daca vine vorba despre jucarii din lemn educative, parintii sunt imediat atrasi de propunerile care respecta principiile acestei metode.
Este si cazul acestui joc educativ la un pret bun, care le propune copiilor sa isi dezvolte logica si simtul observatiei prin efectuarea de asocieri si sortarea pieselor, in functie de mai multe criterii. Caseta cu fante contine 88 de piese care urmeaza sa fie introduse cu rabdare si atentie in fantele corecte, in functie de unul dintre cele 8 criterii propuse de joc.
Criteriile sunt selectate cu intelepciune, din viata de zi cu zi a copilului: imbracaminte, jucarii, mijloace de transport, animale, cifre, legume, fructe si forme geometrice. Pe langa rabdare, atentie si gandire, jocul dezvolta de asemenea vocabularul, copilul avand ocazia sa invete si sa discute despre o multime de notiuni de cultura generala: una dintre acele jucarii educative pentru copii de la 3 ani, pe care le poti lua si in vacante.
Jucarii educative 5 ani
ATS Sistemul solar
Urmatoarea noastra propunere cand vine vorba despre jocuri si jucarii educative este acest set pe care il veti monta chiar voi, infatisand sistemul solar din care face parte planeta care ne este casa. Discutam despre un produs simpatic, care, odata montat, va servi si ca element de decor in camera celui mic.
Numeroase pareri despre cele mai bune jucarii educative considera ca acest set este ideal pentru prescolari si elevi in ciclul primar, caci toti copiii trec printr-o faza de profunda fascinatie fata de spatiul cosmic. Iar acest set creativ va va invita sa montati planetele corect in functie de distanta lor fata de soare, dar si sa le colorati singuri, folosind codurile universal acceptate pentru fiecare dintre ele.
Dupa cum se stie, cea mai buna jucarie educativa stimuleaza gandirea si creativitatea, iar acest planetariu 3 D reuseste din plin sa faca asta. Materialele incluse in set sunt durabile si de buna calitate, astfel incat sa va puteti bucura de ele pentru o perioada indelungata. Iar pentru un plus de atractivitate, setul include vopsele fosforescente, care fac jucaria vizibila in noapte – un element de decor pretios.
D-Toys Profitech
Un bun exemplu de jucarii educative la preturi bune, care au un potential imens de a-i cuceri rapid pe cei mici, este acest laptop muzical, cu un design inspirat si o multime de functii care ii vor invata pe cei mici o multime de chestii.
In primul rand, copiii vor fi atrasi de aceasta jucarie educativa la pret bun pentru ca prin intermediul ei, vor avea propriul laptop. Produsul este unul bilingv, cu functii sonore in romana si engleza, astfel incat va putea fi folosit pentru ca cel mic sa dobandeasca cunostintele elementare si vocabularul de baza al unei limbi straine de circulatie internationala.
Optand pentru acest produs beneficiezi de una dintre cele mai amuzante jucarii educative pentru 5 ani, care include 60 de activitati din toate domeniile. Vei regasi exercitii de granatica, matematica, logica, muzica, dar si jocuri si teste pentru ca cei mici sa isi urmareasca progresele facute in timp.
Jucarii educative 4 ani
Bigjigs calendar magnetic
Atunci cand vine vorba despre jucarii educative pentru 3 – 4 ani, putine jocuri se bucura de atatea aprecieri ca acest calendar magnetic ce va fi utilizat cu succes pana la macar 8 ani. Cu dimensiuni de 42 x 45 x 2 cm, el isi poate gasi locul pe un perete din casa, la fel de bine ca intr-o zona accesibila din sala de clasa de la gradinita sau scoala.
Cu toate ca este extraordinar de adaptabil, produsul ramane un bun exemplu de jucarii educative ieftine si bune, fiind un instrument ideal pentru o mai buna stapanire a notiunii de timp. Pentru micuti, trecerea timpului este un lucru foarte abstract, caci ei traiesc in prezent si nu stiu sa se raporteze corect la viitor.
Invatarea poate porni de la orele unei zile – ceasul cu limbi mobile fiind de ajutor in acest sens. Pentru ca lucrurile sa fie mai usor de inteles, exista piese magnetice care infatiseaza starea vremii si principalele evenimente meteorologice, cartonase cu zilele lunii, cu lunile anului, cu zilele saptamanii, dar si cu activitati specifice fiecarui sezon. Astfel, puteti completa in fiecare dimineata un calendar al zilei respective, incluzand chiar si activitatile pe care le aveti in plan.
Headu Explorati padurea
In cazul in care cauti jucarii educative pentru 4 ani, acest produs extrem de apreciat de catre adulti si copii deopotriva poate fi o solutie interesanta si demna de apreciere. Discutam despre un produs care stimuleaza rabdarea si simtul de observatie ale copilului, catalizand discutii despre mediul inconjurator si familiarizandu-l cu principiile de baza ale biologiei.
Pe langa avantajul de a fi o jucarie educativa ieftina si buna, produsul este interesant pentru un interval generos de varste. In cutie vei gasi un puzzle cu dimensiuni de 60 x 44 cm, alcatuit dintr-un total de 70 de piese. In plus, pentru buna desfasurare a jocului, vei mai gasi un creion si o lanterna UV.
Odata puzzle-ul asamblat- – o cerinta de dificultate medie cand vine vorba despre jucarii educative pentru copii de 4 ani – esti invitat sa observi cu multa atentie toate ilustratiile si sa descoperi, asemeni unui cercetator, lumea magica a padurii. Vei folosi creionul pentru a inregistra descoperirile facute, iar lanterna iti va dezvalui si alte secrete, invizibile pentru ochiul liber.
Jucarii educative 2 ani
Goula prietenii din padure
Daca te gandesti la jucarii educative pentru copii de 2 ani trebuie sa iei in calcul faptul ca, la aceasta varsta, micutii sunt intens senzoriali si ca toata viata lor este un amestec de realitate si imaginatie, intre care le este foarte greu sa distinga.
De aceea, daca vorbim despre jucarii educative la 2 ani, un set care propune o poveste este, cu siguranta, una dintre cele mai de succes alternative. Goula este un set care include 10 cuburi de carton de dimensiuni variabile, care pot fi suprapuse pentru a forma un turn cu o inaltime de 85 cm.
Cu ajutorul setului, copilul va putea reconstitui o poveste, in ordine cronologica; va putea invata care e diferenta dintre mare si mic si va invata cifrele de la 1 la 9. O multime de activitati interesante pentru un micut de o varsta atat de frageda, care va fi, de asemenea, stimulat sa iti spuna el insusi povestea.
Jucarii educative 1 an
Bay Mix Casuta educativa
Este greu de spus ce inseamna jucarii educative pentru copii de 1 an avand in vedere ca acestia gasesc ceva de invatat in tot ceea ce fac, in fiecare clipa cand sunt treji. Totusi, acest joc complex, care propune o multime de activitati, poate fi o idee inspirata.
Desi este inclus pe lista de jucarii educative pentru 1 an, acest produs va fi folosit pentru o perioada indelungata de timp, caci include si functii care devin accesibile abia mult mai tarziu. Astfel, daca intr-o prima faza, copilul se va bucura de functiile sonore ale pianului si de functia de sortare forme, pentru mai tarziu isi va pastra functiile de numaratoare, cilindru matematic cu operatiile de baza si asa mai departe.
Chiar daca nu este una dintre acele jucarii de lemn, educative, despre care se crede ca dureaza o vesnicie, si acest produs este fabricat din plastic foarte rezistent si durabil si nu exista nici un pericol ca acesta sa il raneasca pe copil. Alimentarea functiilor sonore se realizeaza cu ajutorul a doua baterii AA.
Jucarii educative 3 ani
Momki Harta interactiva a lumii
Nu exista multe jucarii educative pentru 3 ani care sa se bucure de succesul pe care il are acest produs care poate fi folosit incepand de la aceasta varsta frageda, dar care ii va cuceri pe copii pana la varste mult mai mari.
Dimensiunile complete ale hartii sunt de 60 x 7.5 x 30 cm,ea putand fi aplicata pe perete, intr-un loc la care copilul are acces cu usurinta. Exista mai multe activitati pe care le propune harta, care il va indruma pe cel mic cu o voce prietenoasa, oferind explicatii si punand intrebari.
Exista si o serie de teste in care copilul isi va dovedi progresele si isi va pune la bataie cunostintele; atunci cand raspunsul dat este gresit, jucaria il va corecta. Alimentarea se face cu ajutorul a 3 baterii AAA, care sunt incluse in pachetul de achizitie si pe care va trebui sa le inlocuiesti periodic, in functie de cat interes starneste jucaria.
Jucarii educative 7 ani
Smart Games IQ Fit Puzzler
Atunci cand vine vorba despre jucarii educative pentru copii, parintii intampina dificultati atunci cand au de facut cumparaturi pentru copiii ceva mai mari. De aceea iti propunem un joc care este adecvat incepand cu varsta de 6 ani si pana la 99 de ani si mai bine, un set care stimuleaza rabdarea, vederea spatiala si simtul de observatie.
In gama de jucarii educative pentru 7 ani rareori mai gasesti produse care pot fi jucate independent, de un singur jucator, cele mai multe fiind board games care necesita mai multi participanti. Aceasta varianta nu doar ca poate fi jucata in liniste de catre copil, dar va poate insoti in calatorii, avand in vedere dimensiunile mici si ambalajul solid.
Jocul iti lanseaza o serie de provocari, in care 9 piese tridimensionale trebuie asezate in diferite combinatii, astfel incat sa ocupe integral campul de joc. Produsul este fiabil si rezistent si, practic, indestructibil, in afara cazului in care, desigur, ajungi sa pierzi piesele.
Ghid de cumparare
Exista o oferta variata de jucarii pentru copiii mici sau mari, si nu e intotdeauna usor sa faci diferenta intre acele produse care sunt folosite de 2 – 3 ori si apoi uitate intr-un colt, si cele care vor folosi ca instrumente de invatare sau care il vor stimula pe junior din punct de vedere al abilitatilor cognitive. In continuare, vrem sa iti prezentam principalele criterii de selectie.
Varsta: In mod evident, exista diferente majore intre jucarii educative pentru 2 -3 ani si produse despre care iti doresti sa atraga atentia copiilor care se apropie de inceperea gimnaziului, mai ales cand device-urile conectate la Internet par sa fie la ordinea zilei.
Atunci cand ii oferi unui copil de 4 ani jucarii educative pentru 8 ani, nu faci decat sa starnesti un sentiment acut de frustrare. Desigur, atunci cand ii pui la dispozitie unui copil de 10 ani o jucarie pentru 5 ani, acesta ii va gasi repede rezolvarea dupa care firesc, se va plictisi.
Abilitatile dezvoltate: Notiunea de jucarie educativa variaza mult in conceptia utilizatorilor sau, mai corect spus, a parintilor utilizatorilor. Copiii mici au nevoie de stimulare senzoriala care, la randul sau, favorizeaza dezvoltarea abilitatilor cognitive.
Pentru copiii mai mari, stimularea motorie nu mai este la fel de importanta, in schimb ei vor fi incurajati sa isi dezvolte memoria, simtul de observatie, abilitatea de a privi in spatiu si asa mai departe.
In sfarsit, exista acele jocuri educative in cel mai strict si simplu sens al cuvantului: cele care pur si simplu ii invata pe copii despre diferite subiecte. De pilda, exista jocuri cu carti pe care copiii pot citi informatii despre mai multe specii de animale, plante, continente si asa mai departe.
Materiale: Atunci cand vorbim despre materialele din care sunt facute jocurile pentru copii, nu luam in calcul numai durabilitatea acestora, ci si eventualul impact asupra sanatatii, riscurile de ranire sau accidentare si, de ce nu, aspectul. Exista multe jocuri educative confectionate din plastic de foarte buna calitate, dupa cum exista, altele, din lemn, considerate a fi o alegere mai eleganta, mai naturala, mai durabila.
Functionalitate si adaptabilitate: Exista jocuri si jucarii care pot fi utilizate intr-un singur mod, dupa cum exista altele care il stimuleaza pe copil sa isi puna imaginatia la lucru si sa creeze, inventeze, inoveze, improvizeze. Evident, acestea din urma sunt mai eficiente pentru stilumarea inteligentei, originalitatii, decat primele.
Tematica: Fiecare copil trece prin perioade in care este intens pasionat de ceva: fie ca e vorba despre dragonii din cel mai recent desen animat, sau despre dinozauri, Egiptul antic, arheologie, spatiul cosmic, robotica – toti au etape. Evident, o jucarie care se muloeaza pe interesul lor de moment, se va bucura de mai mult succes decat una la intamplare.
Poate ca ceea ce are nevoie copilul tau este sa colaboreze si sa lucreze in echipa, si atunci veti cumpara sa jucati, cu prietenii, un board game de tipul Pandemic. Poate doresti sa ii antrenezi rabdarea si perseverenta, si atunci vei opta pentru un puzzle sau un joc tip puzzle. Poate pasiunea lui se indreapta catre tehnica, si atunci ii vei darui un joc cu robotei din materiale reciclate, care folosesc energia solara. Poate va intereseaza sa invatati sa cititi, sau sa numarati, sau sa calculati, sau aspecte ce tin de educatie financiara si gestionarea banilor – toate acestea sunt posibile variante si pentru fiecare dintre ele se gaseste, in comert, cate un joc sau o jucarie care sa va ajute sa faceti asta.
Jocuri si jucarii: Aceasta alegere tine mult de varsta pe care o are copilul, de cat de mult ii place sa colaboreze cu alti copii sau daca, din contra, iubeste proiectele in care este singurul implicat, si chiar si de tematica si specificul fiecarui proiect.
La varste mici, poate interveni inclusiv efectul de stres, iar bebelusii si copiii nu colaboreaza: cel mult se joaca unul in prezenta celuilalt si se observa reciproc. Prin urmare, discutam despre jucarii care ii stimuleaza motor, senzorial si cognitiv.
Dupa 3 ani, moment care coincide, de altfel, cu cel al inceperii gradinitei, ei incep sa manifeste interes catre jocul in grup. Este motivul pentru care li se recomanda tot felul de jocuri de constructii – obligatoriu cu piese numeroase, altfel garantam ca va iesi cu scantei – jocuri pe tabla, jocuri de memorie care se preteaza a fi jucate in grup.
Incet incet vine momentul primelor jocuri de tip board games; chiar si banalul Nu te supara, frate! ofera numeroase prilejuri de invatare: copilul isi va planifica o strategie, observand si invatand din greselile sale si ale celorlalti participanti, isi va antrena rezistenta la frustrare si asa mai departe.
Pe masura ce trece timpul, puteti apela la jocuri de constructie din ce in ce mai complicate, LEGO fiind urmat de tot felul de seturi care permit alcatuirea de machete complexe si, ulterior, robotizate. Puteti introduce jocuri de societate din ce in ce mai alambicate, care sa presupuna implicarea mai multor abilitati sociale si cognitive.
Caracterul educativ: Multi parinti vor aplauda initiativa de a achizitiona un sistem solar alimentat cu baterii, a unui glob pamantesc sau a unui calendar din lemn complex, si vor considera ca aceste variante “mai scolaresti” sunt net superioare, din punct de vedere educativ, jocurilor de societate sau puzzle-urilor.
Pe acest principiu, poti investi in tehnologie si in cele mai performante tablete educative, cu extensiile de rigoare, si sa il lasi pe copil sa se joace pana rezolva complet toate cerintele. Insa educatia academica nu este decat o mica parte din ceea ce are nevoie un copil sa deprinda, pentru succesul de mai tarziu din viata.
Cu alte cuvinte, s-ar putea sa fie mai important ca un copil sa isi exerseze perseverenta si rezistenta la frustrare, ambitia si capacitatea de a lucra in echipa, simtul de observatie si rezilienta, abilitatile de lider si de anticipare, decat sa stie sa citeasca de la 3 ani, sau sa iti poata enumera planetele sistemului nostru solar de la 4 ani. Totodata, atat mamicile, cat si taticii, trebuie implicati in mod egal, in activitatile ludice.
In general, avand in vedere evolutia foarte rapida a pietii muncii din prezent, este foarte dificil sa ne gandim cum ii pregatim pe copiii nostri ca sa aiba succes in viata. Toate cunostintele academice pot fi puse intr-un cip de memorie de marimea unui deget, insa capacitatea de a face conexiuni logice, sau de a anima si reuni o echipa sub acelasi scop sau ideal, sunt abilitati pe care niciodata, nici o masina nu le va putea pune in practica.
Intrebari frecvente
Care sunt cele mai potrivite jucarii educative pentru bebelusi?
Jucariile educative pentru bebelusi isi propun, in general, sa stimuleze abilitatile motorii si capacitatile senzoriale. Coordonarea mana – ochi si relatiile directe de tip cauza – efect sunt printre cele mai importante abilitati pe care si le dezvolta acestia inainte de varsta de un an.
Prin urmare, preferatele lor si ale parintilor sunt jucariile de tip sortator de forme, sau jucariile muzicale care “rasplatesc” fiecare reusita a celui mic cu melodii si alte sunete amuzante.
Care sunt cele mai recomandate jucarii educative pentru copiii de gradinita?
Copiii de gradinita au nevoie sa deprinda cateva concepte de baza legate de lumea in care traim, cum ar fi, de pilda, trecerea timpului si toate conventiile sociale prin care o masuram noi. De asemenea, e un moment bun ca ei sa se antreneze pentru joaca in echipa.
Le poti propune calendare complexe, jucarii pentru invatarea ceasului, jucarii care sa ii ajute sa recunoasca literele si cifrele, sa invete despre natura si fenomene meteo si asa mai departe.
Este varsta perfecta pentru seturile de constructie, care vor stimula motricitatea fina si, in acelasi timp, vederea spatiala si imaginatia. Exista si o multime de jocuri creative adecvate varstei prescolare.
Multe dintre jucariile adecvate acestei varste urmaresc sa stimuleze independenta copilului, capacitatea sa de a duce la bun sfarsit sarcini de care depinde autonomia sa. El va imbraca ursuletul, va trata papusa bolnava, va face cumparaturi, va cantari si va plati legumele. Jocul de rol este o parte esentiala a dezvoltarii la aceasta varsta, cu atat mai mult cu cat inainte de 6 ani, linia de demarcatie intre realitate si imaginatie este foarte fina si adesea depasita de catre cei mici.
Desigur, exista si activitatile traditionale de stimulare a motricitatii fine, care il vor pregati pe copil pentru momentul deprinderii scrisului si care ii vor antrena abilitatea de a asculta cerintele: coloratul in contur, snuruitul si asa mai departe.
Cum recunosc cele mai indicate jucarii educative pentru 6 ani?
La aceasta varsta, multe dintre abilitatile pe care le antreneaza jucariile educative sunt mai dificil de identificat de catre un parinte fara studii in domeniul psihopedagogiei pediatrice. Lasand deoparte cuvintele pompoase, pentru aceasta varsta recomandam jocurile de constructie complexe (seturile LEGO pentru cei mai avansati), platformele educationale de tipul tabletelor special dedicate, jocurile de societate pentru aceasta varsta, jocurile de tip puzzle (desigur, din ce in ce mai complexe, fie ca numar de piese care trebuie imbinate, fie ca cerinte), kiturile educative de fizica si chimie aplicata (unele sunt chiar denumite astfel, altele propun crearea de cristale, bijuterii, fosile si asa mai departe).
Care sunt cele mai adecvate jucarii educative la 9 ani?
Multi parinti cad in capcana de a crede ca, la aceasta varsta, copilul nu prea mai este interesat de jocuri si jucarii, dar nimic nu e mai fals. Pur si simplu, pe masura ce creste, copilul are din ce in ce mai putin timp liber, iar adultii din jurul sau din ce in ce mai putina disponibilitate de a se juca cu el.
La 9 ani, jucariile educative pentru copii trebuie sa fie inteligente, sa le stimuleze abilitatile sociale mai mult decat cunostintele academice, de care au parte oricum la scoala.
Un bun exemplu de joc ce poate fi jucat in familie, intr-un grup de prieteni sau chiar in sala de clasa este Fa-ti lumea GROK, un concept special proiectat pentru a dezvolta inteligenta emotionala a copiilor, tinerilor si adultilor. El propune o gama variata de moduri de joc, pentru un interval foarte generos de varste, astfel ca este folosit atat la scoala, cat si in seminarii de comunicare non-violenta de pilda.
Reusind sa stimuleze intelegerea reciproca, empatia, propunand solutii practice pentru situatii dificile din viata reala, jocul include o brosura care propune 20 de variante de distractie. Una dintre cele mai interesante calitati ale sale este ca poate fi folosit la orice varsta, in orice conjunctura.
Brainbox inventii este un cu totul alt tip de joc, menit sa imbunatateasca memoria si spiritul de observatie si, de asemenea, sa extinda cunostintele generale ale particopantilor. De altfel, jocurile Brainbox sunt axate pe diferite subiecte de interes si reusesc sa stimuleze concentrarea, atentia, competitivitatea.
Cum il fac pe copil sa indrageasca jucariile educative?
Asemeni oricarei alte persoane, fiecare copil iubeste sa fie bun la ceea ce face, sa se priceapa din ce in ce mai bine, sa castige (un joc, apreciere si asa mai departe). Insa copiii mai au si alte nevoi si motivatii, pe care noi, adultii, le-am pierdut.
Foarte rar se intampla ca un joc propus de un adult indragit, care se implica trup si suflet alaturi de copil in activitatea respectiva, sa fie considerat de catre copil plictisitor sau enervant. Prin urmare, unul dintre cele mai importante ingrediente pentru a-l face pe copil sa de implice intr-un joc educativ este sa participi, alaturi de el.
Orice jucarie educativa care se muleaza pe interesele si pasiunile copiilor va fi mai usor acceptata si imbratisata. Un copil care iubeste un anumit desen animat va fi mai dispus sa se concentreze la a invata cum sa citeasca ora pe un ceas care include personajul sau preferat. Un pusti pasionat de robotica va fi cu atat mai motivat si mai implicat atunci cand vine vorba despre un set de jucarii solare.
Utilizarea jucariei trebuie sa fie cat mai amuzanta si mai interesanta, sau sa presupuna implicarea directa a copilului, care vede imediat rezultatele muncii sale. De pilda, poate copilul tau este pasionat de proiectele de tip DIY si va fi in mod special atras de perspectiva de a construi singur diferite lucruri, in functie de aria sa de interes.
Sau poate ca ti-ar placea sa il vezi interesat si preocupat de problemele mediului, si atunci ai de ales intre a-l “aseza in banca” si a-i tine prelegeri despre speciile pe cale de disparitie, sau a-i propune un joc de tipul Animale din continente, care ii pune la dispozitie informatii concrete si actualizate despre o multime de specii, insa ele sunt oferite la pachet cu adrenalina pe care o pune in miscare competitivitatea si dorinta de a castiga.
Cel mai important lucru pe care trebuie sa il eviti este sa transformi sesiunea de joaca intr-o ora de meditatii. Tu esti parintele copilului, nu profesorul sau; sarcina ta este sa il indrumi, nu sa ii evaluezi progresele. Inclusiv atunci cand pierde, copilul invata ceva: da-i ocazia sa faca asta fara sa intervii in propriile mecanisme de reglare in fata sentimentelor negative. Va invata si sa faca fata mai bine frustrarii, si sa ia masurile necesare pentru ca data viitoare sa castige: va fi mai atent, se va concentra mai bine, va retine cu mai mukt succes informatiile prezentate.
Nu uitati sa va si distrati! De cele mai multe ori, desi ne place sa castigam la jocurile la care participam, nu punctajul mare este cel care ne face sa ne simtim bine, ci experienta de participare in sine. Este un moment in care comunicam mai bine unii cu ceilalti, in care ne relaxam impreuna, radem impreuna, discutam, cream scenarii si le demontam sau le transformam in realitate, facem planuri si da, glumim si ne amuzam. Atunci cand experienta de familie este una placuta, copilul nici nu va percepe latura educativa a jocului, ci pur si simplu isi va insusi abilitatile si cunostintele ca pe ceva cat se poate de firesc.